Cacealmaua Ryanair

Compania aeriană Ryanair a produs un şoc anunţând peste noapte că din toamnă scoate Aeroportul Oradea de pe harta zborurilor internaţionale. Succesul curselor din Oradea, reflectat în vânzarea de bilete peste estimări, nu justifică economic anunţul sistării acestora, decât prin două variante posibile: fie irlandezii au pierdut controlul afacerii, care stă să se prăbuşească la nivel global, fie de fapt vor să obţină de la autorităţile locale condiţii financiare mai bune, adică o reducere a tarifelor menită să le aducă profituri şi mai mari.

Lecţia de sărăcie

Peste o zecime din clădirile şcolilor şi grădiniţelor din Bihor nu au apă curentă sau toalete. Mii de preşcolari şi de elevi sunt obligaţi să-şi spele mâinile la lighean şi să folosească latrine în fundul curţii, primarii de comune plângându-se că nu au bani de investit în unităţile de învăţământ.

"Pelican" ţepuit

Unul dintre patronii Spitalului Pelican, dr. Ovidiu Gogu Cacuci, "tapat" de un bucureştean cu 25.000 euro. Cu un nume aproape identic cu al unui avocat din Bucureşti şi având amici apropiaţi lui Cacuci, escrocul l-a păcălit că îi "rezolvă" o finanţare de 20 milioane euro pentru finalizarea spitalului început în Cluj, dar abandonat din lipsă de fonduri.

O cursă de milioane

Primăria Oradea licitează investiţii de peste 100 milioane euro, mizând pe suplimentarea alocărilor europene şi pe finanţarea cu fonduri comunitare a unor lucrări deja începute. Pe lista proiectelor cu finanţare incertă, pe care municipalitatea le scoate la licitaţie cu clauză suspensivă, urmând ca lucrările să înceapă efectiv numai după obţinerea banilor, se numără reabilitarea Colegiului Mihai Eminescu şi a bastioanelor Cetăţii, dar şi a interioarelor Palatului Vulturul Negru.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor: "La ce avem aici, nu avem cum să nu fim interesanţi"

După mai bine de 12 ani în care bihorenii au putut vedea în Palatul Baroc expoziţii doar cu ţârâita, Muzeul Ţării Crişurilor urmează să le etaleze pe nu mai puţin de 8.000 de metri pătraţi în noul sediu al instituţiei, care va fi amenajat după standarde moderne, într-o clădire ridicată ca Şcoală Regală de Cadeţi.

Deşi aceasta este reabilitată, mai este de aşteptat, însă, până la deschiderea integrală. Cam până prin 2020. În interviul acordat BIHOREANULUI, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, care conduce instituţia de aproape un sfert de veac, din 1994, explică de ce şi detaliază care vor fi atracţiile.

Start la afaceri!

Bihorenii cu idei de afaceri în industria creativă şi non-agricolă pot obţine până la 40.000 euro pentru a-şi pune planurile în practică. Indiferent de vârstă ori studii, oricine se poate înscrie într-unul din cele 22 de proiecte Start-Up Plus din regiunea de Nord-Vest a ţării, prin care se dau gratis lecţii de antreprenoriat, dar şi bani nerambursabili pentru deschiderea unor afaceri.

Ne vedem în cartiere!

Urmează votul cu urnă pentru alegerea celor 10 proiecte orădene cu bugetare participativă. Etapa votului online s-a încheiat cu detaşarea clară a trei proiecte iniţiate de şcoli şi două ale UDMR, singurele modificări care mai pot să apară fiind locurile în clasament şi o eventuală includere pe listă a proiectului pentru înierbarea liniilor de tramvai din strada Coposu.

Defrişare... din eroare

Proprietarul unei livezi de la marginea Oradiei s-a trezit că i-au dispărut pomii de pe 1,6 hectare. Sute de pomi au fost doborâţi de o firmă specializată în "recuperare materiale reciclabile", iertată însă de Garda de Mediu pe simplul motiv că are permisiunea de a folosi drujbe.

Războiul din piaţă

Scandal în piaţa din Beiuş: Primăria scoate la licitaţie toate mesele şi spaţiile comerciale. Speriaţi că ar putea pierde chioşcurile în care au investit, fără să fie despăgubiţi, ori că noile taxe, dublate de Consiliul Local, îi vor falimenta, pieţarii au cerut ajutorul judecătorilor şi al Prefecturii, obţinând suspendarea licitaţiei pe 2 luni.

Platoul Oradea

Un apreciat regizor australian vine să toarne la Oradea un film despre aventurile unei scriitoare prin Europa. Stuart McBratney va înregistra jumătate din cea mai recentă producţie a sa în oraşul de pe Criş, destinaţie finală a unui turneu prin care eroina poveştii îşi promovează o carte despre flirturi între femei.

TIMP LIBER
În mintea lui Leonardo

Noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor e plin cu invenţii. Prima expoziţie de anvergură găzduită în fosta Comenduire a Garnizoanei Oradea este dedicată "maşinilor" lui Leonardo da Vinci, artist şi savant vizionar, care în urmă cu mai bine de 500 de ani a proiectat primele modele de tancuri, deltaplane, paraşute, reflectoare, ba chiar şi un autovehicul.

Expoziţia a fost adusă tocmai din Florenţa, oraşul în care autorul inegalabilelor "Mona Lisa" şi "Cina cea de Taină" a trăit şi creat, lăsând moştenire mii de pagini de schiţe ale unor maşinării care, ulterior, au devenit realitate...