Luni, 8 octombrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit. Dintre principalele subiecte ale ediţiei: Marcat de umilinţa inculpării de către DNA şi copleşit după incendiul care a distrus Palatul Diecezan, episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, a căzut grav bolnav la pat. Vito Bigione, unul din cei mai căutaţi mafioţi, se ascundea sub identitate falsă la Oradea, într-un apartament din Rogerius. Criminalul Sorin Rogia le-a scris, din puşcărie, părinţilor prietenului pe care l-a ucis cu sânge rece. Oare se căieşte sau nu?

Suferinţele episcopului

Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, pătimeşte de aproape trei săptămâni, într-o discreţie aproape desăvârşită, pe un pat din Spitalul Judeţean.

Credincioşii se roagă în biserici alături de preoţi pentru sănătatea ierarhului fără a şti detaliile afecţiunii de care suferă, originile “pământeşti” ale acesteia, nici faptul că episcopul Bercea a ajuns la un moment dat la un pas de moarte, medicii vrând să-l transfere în străinătate dar fiind nevoiţi să renunţe pentru că însăşi transportarea i-ar fi pus pacientului viaţa în primejdie.

BIHOREANUL scrie cum, marcat de umilinţa inculpării de către DNA într-un proces de corupţie, Preasfinţitul Virgil Bercea a îndurat în tăcere ani întregi, fapt care l-a deprimat până i-a măcinat însăşi imunitatea organismului. Rezistenţa trupească a cedat după ce l-a copleşit o altă dramă, distrugerea Palatului Episcopal în incendiul din august...

Mafiotul de lângă noi

Dacă mai avea cineva îndoieli că Oradea nu e bine „ancorată” pe harta lumii, să renunţe. Şi nu e vorba de sutele de milioane de euro absorbite de la Uniunea Europeană, nici de apele termale tămăduitoare, nici de Cetatea în care au fost înmormântate şapte capete încoronate...

Săptămâna trecută, joi, capitala Bihorului a mai făcut o dată înconjurul globului, prin ştirile răspândite de agenţii. Un cap mafiot din Italia, pe nume Vito Bigione, aflat pe lista celor mai căutaţi infractori internaţionali, a fost prins la Oradea, unde părea a fi un simpatic macaronar... de cartier. BIHOREANUL vă povesteşte cum se ascundea priculosul mafiot într-un bloc din cartierul Rogerius sub identitate falsă.

Spovedania unui asasin

Criminalul Sorin Rogia, care anul trecut a zdrobit în bucăţi capul singurului său prieten, le-a scris părinţilor victimei din spatele gratiilor. 

BIHOREANUL vă dezvăluie mărturisirile sângerosului ucigaş adresate familiei rămase fără unicul copil, precum şi explicaţiile pe care le-a dat în faţa judecătorilor, cărora le-a vorbit detaşat despre cum a omorât un om pentru că... se plictisea.

Vino iute, măi tramvai!

Chiar dacă a fost realizat la comanda Primăriei, un studiu recent nu pune transportul public local într-o lumină prea bună. La întrebarea „Sunteți mulțumit de calitatea serviciului de transport public din Oradea?”, 58,2% dintre respondenții sondajului au spus „Nu”, iar 41,8% au spus „Da”.

De ce asta? În mijloacele de transport în comun orădene e aglomerație, multe tramvaie și autobuze sunt vechi, tarifele sunt mari și, pe deasupra, la anumite ore, trebuie să aștepți mult și bine până când mijlocul de transport ajunge în stație.

Autoritățile locale şi responsabilii OTL susțin că de vină pentru această situație este lipsa culoarelor prioritare pentru tramvaie și autobuze, care din acest motiv rămân blocate în trafic, urmând să mai treacă ani buni până la rezolvarea problemei.

Războiul undiţelor

De ani de zile, singurele două organizaţii care reprezintă pescarii bihoreni, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bihor şi Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius, se războiesc pe membri şi pe cotizaţiile plătite de aceştia.

În timp ce directorul Aqua Crisius, Andrei Togor, îşi acuză concurenţa că a monopolizat apele din judeţ şi că foloseşte Jandarmeria pentru a băga spaima în colegii săi, doar ca să-i deturneze spre AJVPS Bihor, şeful acesteia, Sorin Bronţ, afirmă că, de fapt, competitorii nu ştiu să piardă. Cert e că din toată povestea aceasta pierd pescarii...

Cetate „de vânzare”

După investiţii de aproape 20 milioane euro, Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei.

BIHOREANUL a făcut o analiză comparativă între randamentul turistic al fortificaţiei în jurul căreia s-a format oraşul vreme de zece secole cu mult mai modesta cetate a Sucevei, veche de „doar” opt veacuri, de cinci ori mai mică şi situată în marginea unui târg pe jumătate cât Oradea, dar care atrage de 6 ori mai mulţi vizitatori, cu profit de 14 ori mai mare. Poate se vede şi de la Primărie!

Moldovean de Oradea

Omul de afaceri orădean Dan Nuţiu, stabilit de zece ani în Republica Moldova, a pus bazele unei asociaţii a investitorilor români.

Asociaţia Investitorilor Români în Republica Moldova, reunind 24 de companii cu o cifră de afaceri însumând 6,5 miliarde euro, a fost înfiinţată pentru a facilita accesul firmelor din ţară la o piaţă de 3,5 milioane de consumatori, cu un mediu investiţional în curs de dezgheţ, dar încă marcat de birocraţie şi cumetrii. Citiţi despre cum merg treburile în „Moldova soră” în articolul BIHOREANULUI.

Goodbye, blue sky!

Oradea nu pierde în această toamnă doar legăturile directe aeriene cu oraşele europene, ci şi unul dintre zborurile spre Bucureşti. În loc să lanseze cursele externe de la Oradea promise de preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, Blue Air a decis să modifice orarul de zbor, reducând una dintre cele şase curse dus-întors pe care le operează într-o săptămână.

În schimb, reprezentanţii Aeroportului au convocat o întâlnire cu presa şi agenţiile de turism pentru a anunţa... noi chartere spre Antalya.

„Excursie” printre astre

Misterele cosmosului vor fi explicate pentru micuții din Oradea la finalul acestei luni, când în oraş va ajunge, din nou, Planetariul Mobil al Asociației Astronomice Pluto, singurul de acest fel din ţară.

Într-o serie de spectacole interactive numite „A, B, C, D, Eclipsele”, copiii și părinții lor pot afla cum apar aceste fenomene naturale şi le pot vedea formându-se într-un dom de mari dimensiuni. Vedeţi care este programul.

Judeţ „tradiţional”

Referendumul pentru modificarea Constituţiei a făcut Bihorul de pomină. După o campanie în care bisericile şi politicienii s-au aliat oferindu-şi spaţii publicitare pentru materiale ilegale, făcând conferinţe de presă şi transmiţând mesaje pro-referendum, Bihorul a înregistrat sâmbătă cea mai mare prezenţă la vot din toată ţara.

ORADEA NOASTRĂ

Noul arhitect şef al Oradiei, Radu Fortiş: „Dezvoltatorii fac presiuni”

De săptămâna trecută Oradea are, în sfârşit, un arhitect şef. Ales în primăvară preşedinte al filialei Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România, Radu Fortiş a renunţat la această funcţie pentru a prelua conducerea Instituţiei Arhitectului Şef (IAS) din Primărie, câştigată prin concurs.

Chiar dacă au trecut peste trei decenii de când a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, Fortiş este debutant ca funcţionar public, întreaga sa carieră de până acum lucrând numai în mediul privat. Şi-a dorit să devină arhitect şef al oraşului cu speranţa că poate contribui la dezvoltarea Oradiei, chiar dacă deocamdată e rezervat în a-şi dezvălui planurile. BIHOREANUL a încercat să-l tragă de limbă...

Obligaţi la grijă!

Indiferent că stau la bloc sau la casă, orădenii trebuie să acorde mai multă atenţie spaţiilor verzi din jurul lor. Regulamentul pentru administrarea şi întreţinerea spaţiilor verzi publice prevede obligaţii clare atât pentru asociaţiile de proprietari, obligate să preia în grijă zonele din jurul blocurilor, cât şi pentru persoanele fizice, datoare să îngrijească terenurile aflate între proprietatea lor şi carosabil.

În plus, regulamentul mai stabileşte că niciun animal nu mai poate fi hrănit pe domeniul public, prevedere contestată de iubitorii de pisici şi porumbei. Ar fi bine să-i citiţi prevederile, nu de alta, dar conţin sancţiuni usturătoare!

Plăteşti cât arunci!

Ca să evite o sancţiune din partea Comisiei Europene, Guvernul României a decis să schimbe regulile salubrităţii, implementând modelul vestic „pay as you throw”. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2019 toţi românii vor trebui să plătească factura de salubritate în funcţie de câte gunoaie aruncă.

Deocamdată, Primăria nu ştie exact cum va modifica regulile locale, dar este cert că De anul viitor orădenii vor plăti factura de salubritate în funcţie de cantitatea de deşeuri menajere pe care o aruncă.