Tinereţi frânte

Un accident a băgat în mormânt un elev de clasa a XI-a de la Colegiul Eminescu şi l-a trimis în spatele gratiilor pe un altul de la Colegiul Gojdu, şofer începător care s-a urcat băut la volan. BIHOREANUL vă spune povestea tragediei lui Cristian Vişoiu şi Michael Bungău, elevi eminenţi, olimpici şi prieteni buni, provocată de tânărul gojdist care, după ce s-a răsturnat cu maşina pe un drum de ţară, a încercat în zadar să-şi salveze amicul zdrobit de fiarele acesteia, iar apoi a vrut să nege că s-a aflat la originea accidentului.

Grand Hotel "Ham-ham"

În satul Bălaia, din comuna Tileagd, a fost amenajat primul hotel de lux pentru câini din Bihor. Construit de un italian şi soţia sa orădeancă, stabilimentul va putea găzdui simultan opt câini, fiecare în propria cameră dotată nu doar cu culcuş, ci şi cu canapea, mobilier şi televizor, astfel încât patrupedul să se simtă ca la el acasă.

Centru sub asediu!

De miercuri, lucrările pentru reabilitarea Pieţei Ferdinand şi construirea pasajului subteran din Bulevardul Magheru îngreunează traficul prin centru. Până la iarnă, circulaţia în Piaţa Ferdinand va fi deviată de pe strada Patrioţilor pe cele adiacente, iar în următoarele săptămâni vor începe şi reabilitarea străzii Aurel Lazăr, şi construirea pasajului subteran între Parcul Traian şi Aleea Ştrandului.

Şantiere fără sfârşit

În timp ce toacă bani pe cantoane de protocol şi dotări de lux, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri este incapabilă să termine lucrări începute în urmă cu... 21 de ani. Două proiecte de amenajări hidrotehnice, unul pe râul Barcău şi unul pe Crişul Negru, ambele pornite în 1998, după viituri devastatoare, sunt încă în lucru, ABA Crişuri negăsind fonduri pentru finalizarea lucrărilor.

Transparenţă de...Paşti

În premieră, Consiliul Judeţean se pregăteşte să adopte un regulament transparent pentru finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor. După trei ani în ilegalitate şi un an de când Camera de Conturi a descoperit abuzuri  cu iz penal în alocarea fondurilor pentru ONG-uri, CJ va avea un set de reguli pentru care, înainte de a-l vota, le-a cerut bihorenilor, în Vinerea Mare, să facă propuneri de îmbunătăţire.

INTERVIUL BIHOREANULUI:
Comisarul Alin Gherman, şeful Biroul Poliţiei Rutiere Oradea: "Agenţii care dirijează circulaţia o să dispară"

Şeful Biroului Poliţiei Rutiere Oradea, comisarul Alin Gherman, explică impactul proiectelor de infrastructură rutieră ale municipalităţii asupra circulaţiei din oraş, datorită cărora agenţii nu vor mai trebui să stea în intersecţii, vorbeşte despre propunerile făcute de poliţişti Primăriei pentru reducerea numărului de accidente, despre desfiinţarea parcărilor de pe trotuare, "liniuţe", drifturi, motociclişti gălăgioşi şi percepţia populară despre "favorizarea" şoferiţelor...

Pervers la răcoare

Un pensionar militar din Oradea a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni de închisoare pentru trafic de minori, instigare la act sexual cu un minor şi pornografie infantilă. Mircea Ioan Morar racola din centre de minori fete pe care le obliga să se prostitueze şi să facă "amor" între ele, fotografiindu-le şi filmându-le în timpul partidelor de sex.

Un’ te duci, Cornelule?

Directorul Romsilva a reacţionat la dezvăluirile BIHOREANULUI, care a filmat şi fotografiat mai mulţi angajaţi ai Ocolului Silvic în timp ce-şi cadoriseau şefii cu miei şi palincă, şi a cerut Direcţiei Silvice Bihor suspendarea şefului Ocolului, Cornel Hulea, dar şi cercetarea disciplinară a tuturor celor 9 angajaţi demascaţi în operaţiunea "Şpaga de Paşti".

TIMP LIBER:
Festin în Cetate

Curtea Cetăţii va deveni un mare restaurant în aer liber între 17 şi 19 mai, când va găzdui o nouă ediţie a Street Food Festival. Organizatorii au anunţat că în Cetate vor veni 40 de food truck-uri, care vor vinde tot soiul de bunătăţi, inclusiv burgeri, cu vită, cu ciolan, vegetarieni şi de alte soiuri, preparate pentru care orădenii au stat la coadă în ediţiile trecute.