Luni, 2 septembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii inedite. Dintre subiectele noii ediţii:

Întoarcerea episcopului

Episcopul greco-catolic Virgil Bercea a oferit BIHOREANULUI primul interviu după inculparea sa de către DNA, incendiul care a mistuit Palatul episcopal din Piaţa Unirii şi boala care l-a ţinut câteva luni "mai mult dincolo decât aici".

Revenit în viaţa publică în ajunul sărbătoririi a 25 de ani de episcopat, prelatul îşi exprimă pentru prima oară mâhnirea că a fost pe nedrept trimis în judecată, dar şi mulţumirea faţă de credincioşii care s-au rugat pentru el şi au făcut donaţii pentru refacerea Palatului, dezvăluind, tot în premieră, cum va fi transformat edificiul într-un centru cultural deschis tuturor orădenilor.

Şcoală pe vine

Bihorul se pretinde mai "occidental", pentru că este pe graniţa vestică. În realitate, civilizaţia rămâne la ani lumină depărtare. Dovadă, starea de înapoiere a unităţilor de învăţământ, multe cu WC-uri în curţi, încălzite cu sobe, lipsite de apă curentă şi prezentând riscuri la incendii.

În primăvară, când un copil a murit înecat în latrina unei grădiniţe, ministra Educaţiei, Ecaterina Andronescu, promitea că fiecare şcoală fără WC în incintă va fi "dotată" cu toalete-container. Imediat ce oamenii au uitat, uitată a fost însă şi promisiunea. În Bihor Guvernul a alocat fonduri pentru numai 10 din cele 62 de localuri de învăţământ rămase, cel puţin la acest capitol, în Evul Mediu, iar Consiliul Judeţean nu are niciun program de remediere...

Medici la raport

Dezvăluirile BIHOREANULUI despre pacienţii plimbaţi de pomană din Beiuş la Oradea au declanşat o anchetă a Avocatului Poporului.

Puşi să dea explicaţii şi să remedieze neregulile semnalate inclusiv de şeful UPU-SMURD Bihor, medicii beiuşeni l-au pârât pe dr. Hadrian Borcea la Colegiul Medicilor, fiindcă i-ar fi... denigrat. Descoperiţi detalii exclusive despre războiul dintre doctori!

Ai stare, ai parcare!

În condiţiile în care 76.640 de maşini înmatriculate în Oradea îşi dispută 16.966 parcări de domiciliu, seara, când traficul se opreşte, concurenţa pe un loc se apropie de cea de la Facultatea de Medicină. Sunt 4,5 maşini pe un loc.

Inevitabil, cineva şi-l găseşte pe al său ocupat de un pretendent care şi-ar dori la rândul său parcare. Pentru a face faţă situaţiei, municipalitatea pregăteşte înăsprirea condiţiilor de acordare a locurilor de parcare de domiciliu. Pe principiul "primeşte cine plăteşte"!

Lege... fără pagini

Carta Universităţii din Oradea, ferfeniţă, după ce Ministerul Educaţiei a dat-o de două ori la refăcut.

Cu o singură excepţie, Ministerul a respins articolele care ar fi dus la o primenire în facultăţile orădene, pe motiv că sunt mai restrictive decât Legea Educaţiei, astfel că Senatul Universităţii reia procesul de elaborare a Cartei. Greu de crezut că cineva mai are chef de reformă!

Liceeni... meseriaşi

Desfiinţate în urmă cu un deceniu de ex-ministrul Ecaterina Andronescu, clasele de învăţământ profesional redevin atractive.

În această vară, peste 1.100 absolvenţi de gimnaziu din Bihor, adică un sfert din total, au ales să îşi continue studiile în clase de învăţământ profesional şi aproape jumătate vor primi lunar burse din partea firmelor bihorene, ca să se ţină de şcoală. Interesant e că, deşi firmele de construcţii spun de câţiva ani că au nevoie de meşteri pricepuţi, specializările din acest sector sunt în continuare evitate de tineri. În schimb, aceştia vor să se facă mecanici, bucătari, frizeri...

Şase, vine Foncea!

Afirmaţii şocante ale managerului Spitalului Municipal din Oradea, Dacian Foncea.

La un an şi două luni după preluarea funcţiei, acesta a spus, într-o conferinţă de presă susţinută lunea trecută, că a găsit unitatea "pe butuci", "în faliment funcţional şi moral", astfel că a elaborat "propuneri de relansare" pentru care, în prealabil, "a trebuit să mă debarasez de directorii din Comitetul Director", deoarece aceştia i-ar fi ascuns gravitatea situaţiei. Urmează şi concedieri în spital?

ACTUALITATE LOCALĂ

Fostul procuror DNA Cristian Ardelean, trimis pentru a doua oară în judecată disciplinară: "Am devenit o ţintă"

Nu rataţi nici selecţia ştirilor de actualitate realizată de BIHOREANUL! Printre subiecte: Procurorul orădean Cristian Ardelean, fost anchetator la DNA Oradea, în prezent la Parchetul Bihor, a fost trimis în judecată disciplinară pentru a doua oară de inspectorii judiciari. De astă dată, i se impută că a refuzat să se abţină ca procuror de şedinţă într-un dosar în care era judecată Nela Secară, afacerista controversată care îl reclamase pentru abuz. De asemenea, aflaţi cum doi tâlhari din Oradea şi-au târât victima cu maşina 150 de metri, că Primăria expropriază un ABC pentru lărgirea accesului la noua clădire UPU, că în Săldăbagiu de Barcău a avut loc o tragedie, un băiat de 14 ani murind după ce a fost lovit de o maşină, ş.a.m.d.

TIMP LIBER

Vine TIFF!

Cea de-a II-a ediţie a TIFF Oradea va aduce în faţa orădenilor, de vineri până duminică, cele mai importante filme ale anului, proiecţii în premieră şi invitaţi speciali, între care actorii Gheorghe Visu şi Dana Rogoz.

Pentru al doilea an consecutiv, Festivalul Internaţional de Film Transilvania îşi încheie periplul cinematografic prin ţară cu trei zile de proiecţii în premieră, cine-concerte şi evenimente în aer liber.