Marţea neagră

Şefii Consiliului Judeţean Bihor nu se mai mulţumesc să umfle schema de personal cu clientela UDMR-PSD-ALDE, ci pregătesc şi concedierea funcţionarilor care nu le ascultă orbeşte ordinele.

În exclusivitate, BIHOREANUL vă prezintă planul pe care adevăratul stăpân al Judeţului, deputatul Szabó Ődőn, l-a pregătit pentru ca, sub pretextul „eficientizării” activităţii, să reorganizeze instituţia aşa încât să elimine angajaţii indezirabili, dar şi să-i fărâmiţeze structurile pentru a înmulţi pârghiile de comandă paralelă ale UDMR.

Sarmale cu istorie

De 10 ani, Festivalul Sarmalelor aduce la Salonta personalităţi sportive şi artistice şi mii de pofticioşi, chiar şi din Ungaria şi din judeţele vecine.

La ediţia aniversară de duminică organizatorii oferă 19.080 sarmale, cât numărul salontanilor din anul 1918, sărbătorind astfel întemeierea cartierului românesc şi buna înţelegere cu maghiarii, dar şi adunând bani pentru semeni aflaţi în nevoie.

BIHOREANUL vă spune povestea formării Coloniei româneşti din Salonta şi felul în care aceasta şi-a păstrat tradiţiile şi continuitate.

Recoltăm pagubă!

Ploile abundente din primăvară şi canicula din ultima lună de vară a afectat recolta de cereale.

În vreme ce Ministerul Agriculturii amână să confirme situaţia din teren, fermierii bihoreni se plâng că se confrută cu producţii de gâu, orz şi rapiţă mai mici cu peste 20% decât în anii anteriori şi că riscă să încheie anul pe pierdere. Vezi care sunt proporţiile dezastrului.

„Bla-bla-bla, Diaspora...”

După ce a înăbuşit violent mitingul Diasporei, PSD mimează grija faţă de românii din străinătate prin acţiuni de faţadă aranjate de orădeanca Lilla Debelka din bani publici.

PSD-ista orădeancă a organizat săptămâna trecută la Prefectura Bihor o pretinsă acţiune de „informare” privind riscurile la care se supun românii care muncesc în străinătate, desfăşurată însă... cu uşile închise. Rugaţi să explice cum îşi ating astfel obiectivele, responsbailii au trecut pe modul „mucles”.

Orașul rușilor

În anii comunismului, în Europa de Est au fost create numeroase orașe noi, în apropierea centrelor industriale și miniere, după  principii sovietice. Una din cele mai importante localități ale sudului județului Bihor, Ștei, reprezintă un model tipic de dezvoltare urbană de tip sovietic.

Află povestea sumbră a Şteiului, care merită un viitor mult mai luminos.

TIMP LIBER

Orașul filmelor

Celebrul Transilvania International Film Festival (TIFF), organizat deja de 17 ani în Cluj-Napoca, va avea, între 7 și 9 septembrie, prima ediție la Oradea. Pelicule care încă n-au ajuns în cinematografe vor fi proiectate la Teatru, în Piața Unirii și la Cetate. BIHOREANUL vă prezintă ce merită văzut.

ORADEA NOASTRĂ

„Upgrade” în cartiere

După ce tot mai multe blocuri au fost reabilitate termic, ocazie cu care au lepădat griul comunist de pe faţade în favoarea unor culori calde şi plăcute, şi după ce mii de locuri de parcare au fost amenajate printre blocuri, primarul Ilie Bolojan are noi planuri pentru cartierele rezidenţiale.

Primăria vrea să schimbe faţa cartierelor mari ale oraşului, prin proiecte finanţate cu bani europeni, iar BIHOREANUL le trece în revistă.

Fani de Oradea

Nu sunt născuţi în Oradea, nu au rude sau prieteni aici şi locuiesc la aproape două mii de kilometri distanţă. Totuşi, vin în oraşul de pe Crişul Repede cât pot de des!

Pentru o familie româno-slovacă din Bruxelles, Oradea este destinaţia preferată de vacanţă. „De fiecare dată când venim, oraşul este schimbat. În bine!”, spune Tudor, care recunoaşte că a făcut o adevărată pasiune pentru Oradea. O poveste frumoasă, care ar trebui să ne pună pe gânduri...

Parcul buruienilor

O plimbare prin parcul dendrologic ce înconjoară Cetatea orădeană ar trebui să fie o desfătare, dar în realitate provoacă tristeţe. Aleile sunt străjuite de arbori maturi, dar şi de buruieni înalte şi stufoase, dovadă că n-au fost cosite de multă vreme. Parcul este plin de bălării fiincă firma care îl avea în grijă a rămas fără muncitori, dar ce face Primăria în faţa acestei situaţii?

Oradea ieri, Oradea azi

Din rubrica de istorie susţinută de Cristian Culiciu puteţi afla, în noul număr al BIHOREANULUI, cine a fost Traian Blajovici, cel care a dat numele unei străzi a Oradiei. Personalitate cunoscută a perioadei comuniste, Blajocivi a fost, printre altele, directorul Liceului Emanuil Gojdu vreme de șapte ani, dar şi primul prorector al Institutului Pedagoci de 3 ani şi director al Bibliotecii Judeţene.

Colectare selectivă cu recompensă

Prin intermediul suplimentului ecologic Oradea Noastră, RER Ecologic Service le reaminteşte orădenilor că aceia care vor dovedi că respectă regula colectării selective în trei fracţii vor fi scutiţi de la plata facturilor de salubritate timp de un an.

În timp ce o parte dintre locuitori au fost cuprinşi în programul pilot de colectare selectivă în trei fracţii, ceilalţi locuitori ai oraşului trebuie să respecte, în continuare, regula pe care o cunosc deja din 2010: separarea deşeurilor în fracţia umedă, respectiv fracţia uscată.