Luni, 8 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit. Principalul subiect al noii ediţii: Demnitarul nr. 1 al Bihorului, preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, este proprietarul unei averi imposibil de justificat din veniturile de angajat la stat.

Groful bugetar

Fost director la Agenţia de Îmbunătăţiri Funciare şi apoi la Administraţia de Apă Crişuri, politicianul a câştigat din 2008 până în prezent puţin peste 1,5 milioane lei, dar în schimb deţine o "colecţie" imobiliară de cel puţin 1,5 milioane euro, constând în 7 terenuri de zeci de mii de metri pătraţi şi două case, una de locuit în Oradea şi una de vacanţă în Sântimreu, plus conturi de zeci de mii de euro, asta deşi trăieşte pe picior mare, a trecut printr-un partaj şi are capricii scumpe, de la călătorii şi oenologie, până la vânătoare şi pescuit.

Judecătoare la judecată

S-a terminat ancheta disciplinară declanşată de Inspecţia Judiciară împotriva a 7 judecători orădeni, foşti membri ai Colegiului de conducere al Tribunalului Bihor, cărora li se reproşa că ar fi încălcat procedura de repartizare aleatorie a cauzelor de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, precum măsurile preventive sau interceptările, lăsându-le anul trecut, contrar legii, exclusiv pe mâna unui singur magistrat - fosta vicepreşedintă Crina Muntean.

În cazul a 6 magistraţi acuzaţiile au fost retrase, singura trimisă în judecată disciplinară în faţa CSM fiind Muntean, în prezent simplu judecător în cadrul Secţiei penale. Motivul? Şi-ar fi manipulat colegii şi s-ar fi opus reorganizării Secţiei penale, ignorând repetat cereri pentru ca dosarele penale să fie judecate de toţi magistraţii acesteia.

Cabinetul penal

Mare fan al CV-urilor pompoase şi doldora de titluri, ex-ministrul Sănătăţii, orădeanul Florian Bodog, poate să-şi adauge în descrierea personală şi o nouă calitate: rezolvator de job-uri pe bani publici.

DNA a anunţat, joia trecută, că desfăşoară o investigaţie privindu-l pe fostul ministru al Sănătăţii, pentru că şi-a angajat o protejată pe funcţia de consilier, dar aceasta nu s-a prezentat o zi la serviciu. BIHOREANUL vă dezvăluie cine este tânăra cu pricina, dar şi ce alte favoruri i-a făcut Bodog...

"Puşki"-gol!

După lăudabila reuşită de la EURO, golgheterul Naţionalei de Tineret, bihoreanul George Puşcaş, s-a întors acasă, fiind primit cu aplauze de apropiaţi şi fani.

Fotbalistul din Balc este singurul jucător român selectat de UEFA în echipa ideală a Campionatului European de Tineret, fiind curtat acum de mai multe echipe europene de top, care vor trebui să achite cel puţin 3 milioane de euro pentru a-l transfera.

Senat fără cap

Preşedintele Senatului Universităţii a demisionat după ce a constatat că a pierdut controlul forului. Sorin Curilă a renunţat la funcţie supărat, după ce colegii senatori au refuzat să-i asigure imunitate în scandalul privind retragerea diplomei de licenţă obţinută fraudulos de Eugen Popescu, un director în Ministerul Românilor de Pretutindeni.

O decizie surprinzătoare, dar care, de fapt, ar putea fi pentru Curilă singura şansă pentru a mai aspira la şefia Senatului. BIHOREANUL explică de ce...

Traficantul din garnizoană

Descinderi ale Parchetului Militar într-un caz cu contrabandă de ţigări care vizează un subofiţer MApN din Marghita.

Plutonierul major Florin Mocanu, de la unitatea militară de artilerie 01482 din Şimleul Silvaniei, se aproviziona cu ţigări de contrabandă de la o bişniţară din Marghita şi le vindea, apoi, prin unitate cu ajutorul mai multor colegi, care livrau "marfa" sau colectau banii în absenţa lui.

Destin vindecat

Abandonaţi de părinţi care nu i-au vrut niciodată, copiii crescuţi în orfelinatele din România reuşesc cu greu şi rar să-şi găsească un rost. Mulţi nici nu izbutesc, ajungând să-şi irosească viaţa. Dar sunt şi cazuri fericite...

Un tânăr crescut la casa de copii a absolvit Medicina la Oradea şi visează să ajungă anestezist. Deşi avea doar opt clase absolvite până la 18 ani, când a trebuit să părăsească orfelinatul în care a crescut după ce fusese salvat miraculos de la moartea căreia propria-i mamă l-a sortit, Valentin se pregăteşte să fie doctor rezident.

Chemarea naturii

Nu le-aţi găsit copiilor ceva interesant de făcut în vacanţă? Vestea bună e că vara e lungă, iar oferte încă există. BIHOREANUL vă prezintă câteva.

În Şuncuiuş, în Arieşeni şi chiar în Oradea se organizează tabere interesante, care pun accent pe activităţile curajoase, de aventură, şi pe petrecerea timpului în natură, lucru care, spun cunoscătorii, îi va face pe participanţi mai vioi şi mai sănătoşi.