Infern la Palat

Incendiul care a mutilat una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu orădene, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, a şocat un întreg oraş:  martorii acuză bâlbe în intervenţia pompierilor, dar aceştia, la fel ca autorităţile civile, nu au să-şi facă niciun reproş.

În timp ce o comisie a pompierilor şi o alta a Poliţiei şi Parchetului investighează dacă focul a fost provocat de o mână criminală, de o neglijenţă umană sau de o defecţiune a sistemelor electrice, unii experţi afirmă că militarii orădeni au ales corect o „tactică defensivă”, chiar cu preţul distrugerii clădirii, dar evitând victime şi pagube colaterale, iar un fost şef al ISU Crişana sugerează ca posibilă cauză a dezastrului lipsa verificării periodice a instalaţiilor electrice. Vezi detaliile unui eveniment nemaipomenit!

În paza Domnului!

Deşi evenimente precum arderea Palatului Episcopal Grec-Catolic ar trebui să le fie exemple, bihorenii refuză să-şi asigure imobilele împotriva calamităţilor naturale, distrugerilor sau incendiilor.

Mai mult de 85% din cetăţeni nu şi-au făcut nici măcar asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, iar instituţiile lasă, la rândul lor, neasigurate clădiri precum Primăria, spitalele Judeţean şi Municipal, Aquaparkul Nymphaea şi stadionul Iuliu Bodola.

Muncitori de import

Criza forţei de muncă determină firmele bihorene să caute angajaţi în străinătate, aducându-i inclusiv din îndepărtata Asie. Cu toate că au de parcurs proceduri birocratice anevoioase, patronii recrutează tot mai mulţi lucrători din ţările din afara Uniunii Europene, cărora le plătesc salarii considerabile, ba le asigură şi cazarea, masa şi chiar călătorii acasă. BIHOREANUL vă prezintă, în premieră, un fenomen neobişnuit.

Tata contra mama

Telenovela continuă: adolescenta care şi-a înjunghiat bunica a fost dată, din nou, în urmărire.

În timp ce specialiştii DGASPC nu pot să o ţină în centrul pentru copii abuzaţi şi să o reechilibreze, iar autorităţile judiciare nu clarifică suspiciunile de abuz aduse tatălui fetei, acesta pretinde că, de fapt, fata ar fi fost agresată de familia mamei.

Azil pe... râpă

Încă o dovadă privind capacitatea administrativă precară a autorităţilor judeţene! Fundaţia Biruitorii a renunţat să mai gestioneze Centrul pentru adulţi cu handicap din comuna Rîpa din cauza unor condiţii greu de îndeplinit impuse de Consiliul Judeţean Bihor, care până să găsească un nou administrator a trimis la plimbare 50 de bătrâni, unii imobilizaţi, motivând că... aşa a fost mai simplu.

Terapia „ha-ha-ha”

Yoga prin râs este o nouă metodă de vindecare a stresului, e la dispoziţia orădenilor. O instructoare susţine sesiuni de Laughter Yoga în cadrul cărora cursanţii râd… fără motiv.

Deşi par bizare, exerciţiile de Yoga prin Râs, concepute de un doctor indian, sunt menite să destreseze şi să relaxeze, iar cei care le practică spun că funcţionează cu adevărat.

Turism Felix, o stațiune într-o stațiune

Turism Felix este cea mai mare companie de turism balnear din România cu capital privat integral românesc. Pentru a zecea săptămână consecutiv gradul de ocupare depășește 100%, numărul turiștilor care au ales hotelurile și ștrandurile gestionate de companie depăşind, vara aceasta, peste 230.000 de persoane. Vezi cum a fost posibil...

Sărbători de toamnă

Prima lună de toamnă aduce în Oradea evenimente de amploare. După Transilvania International Film Festival (TIFF), organizat în premieră, între 7 și 9 septembrie, în orașul de pe Crișul Repede vor avea loc încă alte patru festivaluri.

Unul dintre ele, programat la mijlocul lunii, este consacrat jazz-ului şi va aduce artişti din Franța, Germania, Israel, Finlanda, Norvegia și Canada.