Joia trecută, Poliţia a anunţat finalizarea cercetărilor în cazul unui bihorean prins că s-a pensionat înainte de vreme folosindu-se de o adeverinţă falsă în baza căreia timp de 17 ani a încasat ilegal peste 240.000 lei.

Nu este, însă, singurul dosar ce vizează fraudarea sistemului de pensii, după cum a aflat BIHOREANUL. În ultimul an, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au fost înregistrate zeci de cauze similare, falşii pensionari fiind daţi pe mâna Poliţiei după declanşarea unei operaţiuni de reverificare a celor peste 160.000 de dosare aflate în plată la Casa de Pensii Bihor...

Pensionar "iradiat"

Pensionarul falsificator este un şteian în vârstă de 61 ani care, după cum spun poliţiştii, şi-a cerut pensionarea în anul 2000, depunând la dosar o adeverinţă potrivit căreia în perioada 1981-1998 ar fi muncit într-un post care l-a expus la radiaţii. Documentul, ce poartă sigla Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), i-a permis nu doar să se pensioneze la 45 ani, ci şi să încaseze de atunci, vreme de 17 ani, o pensie mai mare decât în mod normal, paguba produsă bugetului asigurărilor sociale, adică suma încasată în plus în mod necuvenit, fiind mai mult decât consistentă: 244.590 lei.

Dosarul, în care poliţiştii au finalizat deja cercetările, a fost înaintat Parchetului Oradea cu propunerea de trimitere în judecată a individului, pentru înşelăciune în formă continuată.

Arhivă la control

BIHOREANUL a aflat că acest caz a fost descoperit şi reclamat organelor judiciare chiar de funcţionarii Casei de Pensii, care de anul trecut reverifică toate dosarele pensionarilor din judeţ, solicitând angajatorilor care au eliberat adeverinţe să confirme datele din ele. Inventarierea a fost dispusă de directorul interimar Carmen Polman, iar funcţionarii au fost obligaţi să-şi asume răspunderea pentru fiecare dosar revizuit, punându-şi semnătura pe actele verificate.

Munca lor este sisifică, în condiţiile în care Casa de Pensii Bihor are în evidenţe peste 160.000 pensionari, astfel că, potrivit estimărilor, procedura va dura câţiva ani. Rezultatele însă se văd deja, demersurile de până acum indicând că fraudarea bugetului asigurărilor sociale este o practică uzuală. "Săptămânal înaintăm plângeri penale la Poliţie", a dezvăluit un funcţionar. În total, de la începerea operaţiunii, ofiţerii SICE Bihor au fost sesizaţi cu peste 80 de cazuri de fraudă.

Minerii, în top

În majoritatea cazurilor, adeverinţele falsificate atestă că beneficiarii au avut ocupaţii din grupa I de muncă, lucrând în condiţii ridicate de periculozitate, iar cele mai multe au fost emise în numele Companiei Naţionale a Uraniului. Documente măsluite există însă şi de la alte firme, cum ar fi Unicom Bucureşti, Contas Bucureşti, diverse exploataţii forestiere şi chiar spitale.

"Am primit de la Casa Naţională de Pensii o listă cu societăţi ale căror nume au apărut în dosare penale vizând pensionări frauduloase, cum este şi CNU, unde avem 1.600 de pensionari. Dosarele acestor persoane au fost între primele revizuite", arată o sursă judiciară.

Numele CNU apare şi într-un dosar al procurorilor DIICOT Alba, pornit pe numele unui alt şteian, Sabin Coasian, fost angajat la Exploatarea Minieră Băiţa, acuzat că în perioada 2009-2011 a condus o grupare care a falsificat peste 300 de cărţi de muncă, adeverinţe şi alte acte folosite la întocmirea dosarelor de pensionare. În baza actelor false, pentru care beneficiarii plăteau între 2.000 şi 7.000 lei, bugetul de pensii a fost prejudiciat cu 2,4 milioane lei, reprezentând sume achitate cu titlul de pensie pentru vechime în muncă.

Condamnat ca pentru crimă

Declanşată în 2011, investigaţia cu privire la această grupare a fost finalizată un an mai târziu, când procurorii au trimis în faţa instanţei 167 de persoane, din care 9 erau membri ai grupării de falsificatori, iar restul beneficiari ai falsurilor. Verdictul a fost dat în 2016, când judecătorii au dispus condamnarea a 27 de persoane, cea mai mare pedeapsă (15 ani şi 4 luni de închisoare cu executare) fiind stabilită pentru Coasian.

Bărbatul a fost obligat, totodată, să plătească atât banii încasaţi din Fondul de pensii de către cei pe care i-a "pensionat", în total 138.000 lei, cât şi alţi aproape 98.070 lei către Casa de Pensii Bihor, această sumă reprezentând plăţi nelegale de care a beneficiat el personal, în baza unor acte falsificate şi depuse în propriul dosar de pensionare.

Restul prejudiciului, de 2,3 milioane lei, ar trebui plătit către celelalte case judeţene, în solidar cu complicii şi cu cei pe care i-a "pensionat". Dacă o mai fi de unde...