Oradea interbelică era un mozaic etnic şi cultural, un oraş care, însă, după dezvoltarea accelerată dinaintea Primului Război Mondial, obosise.

La fel ca în întreaga Europă, şi în România Mare se intensificau sentimentele naţionaliste, principalii vizaţi fiind maghiarii şi evreii, iar urbea de pe Crişul Repede, fiind lângă graniţă, era un teren propice pentru iscarea unui conflict interetnic. Fitilul a fost aprins în decembrie 1927, când la Oradea a avut loc cea mai mare adunare studenţească organizată vreodată în România.

Evrei, legionari, studenţi...

Devenită oraş românesc după Marea Unire, Oradea începutului de secol XX avea o populaţie majoritară alcătuită din minorităţi. Mai mult de jumătate din locuitori erau maghiari, iar un sfert, adică 20.000 de persoane dintr-un total de 80.000, erau evrei, care deţineau un număr mare de fabrici, magazine, ateliere. Lor li se datorează, de altfel, construirea palatelor din centrul oraşului, dezvoltarea reţelei de farmacii şi aducerea la Oradea a celor mai noi tendinţe ale modei occidentale.

Tot în Oradea funcţiona, din anul 1780, Academia de Drept, cu câteva sute de studenţi. În 1927, buna sa reputaţie a făcut ca aici să fie organizat un mare congres studenţesc la nivel naţional, după ce asemenea evenimente ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România fuseseră găzduite şi de alte oraşe din ţară. Ultimul avusese loc la Iaşi, cu un an înainte şi, cu toate că metropola moldoveană avea la rându-i o mare comunitate iudaică, acolo nu se înregistrase niciun fel de incident.

Vremuri tulburi

Nu acelaşi lucru avea să se întâmple la Oradea în zilele de 4-6 decembrie 1927, când în oraş au sosit circa 4.500 de studenţi din toată ţara, având pe agendă probleme specifice, precum "reducerea pe CFR" şi "cantinele şi căminurile", dar totodată pregătiţi să protesteze atât împotriva tendinţelor revizioniste ale Ungariei vecine, neîmpăcată după pierderea Transilvaniei după Pacea de la Trianon, cât şi faţă de implicarea comunităţii evreieşti în activitatea politică şi economică naţională. Totul, într-un context marcat de recentele dispariţii ale realizatorilor Unirii, Regele Ferdinand Întregitoriul şi marele om de stat Ion I.C. Brătianu.

O altă problemă mult discutată era solicitarea unui "numerus clausus", adică limitarea numărului studenţilor evrei în universităţi, principiu devenit la vremea respectivă unul din principalele sloganuri ale naţionaliştilor antisemiţi, contribuind în mare măsură la politizarea studenţimii. 

Mare parte a participanţilor la Congres au fost cazaţi în cazărmile şi hotelurile din oraş, iar dezbaterile au fost găzduite de sala mare a Teatrului Regina Maria, evident, neîncăpătoare. Ca urmare, grosul participanţilor aflau despre cele discutate pe platoul din faţa clădirii, ori în cafenelele şi restaurantele din zona centrală.

Ziarist bătut, redacţie vandalizată

Potrivit unor publicaţii maghiare ale vremii, intrarea la dezbateri a fost permisă doar studenţilor, iar vorbitorii, între care s-au numărat generalul Traian Moşoiu şi Lorin Popescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România, organizaţie ultranaţionalistă înfiinţată în 1925, s-au axat în principal pe solicitarea adoptării unui "numerus clausus".

Spiritele s-au încins în momentul în care organizatorii au descoperit în sală un ziarist, Fleischer, de la cotidianul politic "Nagyváradi Napló" (Jurnal Orădean, n.r.). Prezentat delegaţilor de studenţii orădeni ca fiind reprezentantul unui ziar antiromânesc, care serveşte interese străine, ziaristul a fost bătut şi scos în stradă, iar mulţimea adunată în faţa teatrului s-a răzbunat pe clădirea redacţiei şi a tipografiei, situate chiar în Piaţa Ferdinand.

Studenţii au smuls gratiile geamurilor de la parter, au spart geamurile şi au vandalizat interiorul redacţiei, aruncând în stradă întreaga arhivă, care apoi a fost incendiată. Totul s-a întâmplat în faţa unuia dintre patronii ziarului, un anume căpitan Keller, cetăţean american, care trăia la Oradea şi era căsătorit cu fiica unui evreu, fostul şef al Poliţiei judeţului, Gerő Ármin. Americanul a fost cel care a cerut intervenţia autorităţilor locale împotriva studenţilor, declanşând astfel "furia" mulţimii.

"Agentul american"

Numele căpitanului Keller apare şi în publicaţiile româneşti care au relatat despre incidente, însă în alt context. După prima zi a dezbaterilor, pe 5 decembrie, o parte a studenţilor adunaţi în faţa Teatrului, câteva sute, au încins o horă. La un moment dat, însă, de la ultimul etaj al Palatului Sztarill (actual hotel Astoria) spre mulţime a fost aruncată o piatră (conform unor surse), sau apă fiartă (potrivit altora).

Ulterior, Monitorul Comunal, în care erau publicate Hotărârile Consiliului oraşului, l-a identificat pe autor ca fiind "evreul Keller", Wilfred N. Keller pe numele său complet, un "căpitan american", infiltrat la lucrările Congresului studenţesc, evacuat de acolo şi, astfel, dornic să se răzbune. Alte provocări ar fi venit, tot potrivit Monitorului, citat de istoricul Gabriel Moisa, din partea unui alt evreu, ziarist în Oradea, însă numele acestuia nu a fost consemnat. Este, aproape sigur, vorba de Fleischer.

Violenţe...

Cert e că, în scurt timp, în centrul Oradiei au început devastări serioase. După redacţia şi tipografia "Nagyváradi Napló", au urmat magazinele, în special cele deţinute de evrei, care au fost sparte cu bâte şi pietre şi jefuite. Au fost vandalizate, de asemenea, mai multe restaurante, iar grupuri înarmate cu răngi şi bâte îi legitimau pe toţi cei întâlniţi în cale, efectuându-se chiar şi reţineri. S-au înregistrat, totodată, ameninţări şi bătăi.

Alt incident a avut loc la hotelul Parc, de pe Corso. Pentru că a refuzat să cazeze gratuit studenţii, iar pe unii i-ar fi jignit cu apelativul "români împuţiţi", patronul Emil Weiszlovits a fost lovit cu pumni şi bâte de un grup de tineri în holul de la intrare, până când, dintr-o cameră de la etaj, persoane neidentificate au aruncat asupra lor cu apă fiartă. Cert e că, după incident, Weiszlovits a ajuns la spital cu leziuni grave la nivelul capului.

... şi provocări

La "tulburări", arată documentele vremii, ar fi luat parte circa 300 de persoane, între care şi "haimanale cu ciocane şi ciomege", aşadar nu toţi cei implicaţi au fost studenţi, ba aceştia au devenit chiar minoritari între scandalagii. Autorităţile locale au declarat stare de asediu, mai multe artere fiind blocate şi circulaţia tramvaielor oprită, iar Poliţia a operat 29 de arestări, majoritatea din rândul studenţilor.

În noaptea de 5/6 decembrie, tulburările au continuat, totuşi, prin atacarea cimitirului evreiesc,  a sinagogilor şi a caselor unor rabini, fiind afectate şapte lăcaşuri unde mobilierul a fost răsturnat, cărţi de cult aruncate şi ferestre sparte. Toate "obiectivele" fuseseră, se pare, indicate de localnici interesaţi ca scandalul să continue.

După câteva ore, Jandarmeria şi Armata au fost scoase în stradă, dar intervenţia a fost mai degrabă "simbolică", nu în forţă, tulburările încetând de la sine în dimineaţa de 7 decembrie, când studenţii au plecat din oraş. În drumul lor cu trenul spre Cluj, unii au săvârşit acte de vandalism şi în Ciucea, Huedin, ba chiar şi în Cluj.

Despăgubiţi de stat

După câteva zile, şeful Poliţiei a fost demis, iar în şedinţa extraordinară a Consiliului Comunal reprezentanţii evreilor au acuzat Guvernul de la Bucureşti de organizarea cu bună ştiinţă a devastărilor. Preşedintele Uniunii Evreilor Români, Wilhelm Filderman, a formulat acuzaţii similare de la tribuna Parlamentului, dar Guvernul n-a făcut nicio investigaţie specială. În final, statul i-a despăgubit, totuşi, pe cei afectaţi cu o sumă importantă: 24 milioane lei.

Minimalizând incidentele, revista locală Cele Trei Crişuri anunţa succesul Congresului studenţesc, considerându-l ca "o mare sărbătoare de avânt, de entuziasm şi de protestare a sufletului românesc", împotriva unor "duşmani dinăuntrul şi dinafara graniţelor", maghiari şi evrei.

Fake news

Evenimentele au avut şi un ecou internaţional. Incidentele au fost relatate, pe filieră maghiară, în ziare precum Le Figaro (Franţa), New York Times (SUA) şi Daily Mail (Marea Britanie), imaginea prezentată fiind a unui oraş în stare de război, în care evreii erau lichidaţi pe capete, fetele erau violate, iar unii, care reuşeau să scape, se refugiau la Budapesta. Altfel spus, multe ştiri false, multe exagerate...

The Sentinel, o publicaţie din Chicago cu cea mai mare audienţă în rândul evreilor, a calificat devastările de la Oradea, nici mai mult, nici mai puţin, decât un "pogrom anti-evreiesc şi anti-maghiar", chiar dacă, în realitate, nu fusese ucis nimeni. Ştirile au ajuns până la Liga Naţiunilor (precursoarea ONU), fără însă ca aceasta să fi intervenit în vreun fel.

Un caz controversat

Deşi au trecut 90 de ani, evenimentele nu sunt pe deplin lămurite nici acum. Asupra lor s-au oprit puţini istorici, nu neapărat din cauza complexităţii subiectului, ci a sensibilităţilor etnice. Ca urmare, nu sunt cunoscuţi toţi vinovaţii, deşi s-au vehiculat variante destule, de la studenţii naţionalişti români până la cei evrei, unguri şi "iudeo-comunişti". La unison este acceptată doar varianta că distrugerile au fost provocate şi acţiunea organizată pentru a manipula opinia publică internaţională. De către cine şi cu ce scop nu s-a spus niciodată, dar se poate intui în folosul cui.

La scurt timp după incidente s-a pus în discuţie inclusiv desfiinţarea Academiei de Drept din Oradea, ceea ce s-a şi întâmplat, dar mult mai târziu, în 1934, iar de atunci oraşul a rămas decenii întregi fără un centru de învăţământ superior.

Aşa s-a scris, acum 90 de ani, o pagină urâtă a istoriei Oradiei, însă totuşi buna convieţuire interetnică a supravieţuit, astfel că asemenea incidente au rămas o tristă amintire până în zilele noastre. E adevărat, cu o întrerupere în 1940, când Armata lui Horthy a invadat Transilvania. Dar asta este, deja, altă poveste...

ROMÂNIA ANTISEMITĂ
Societate versus evrei

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Regatul României, ca de altfel în multe alte ţări europene, se manifesta un curent anti-evreiesc, răspândit îndeosebi în rândurile liceenilor, studenţimii şi intelectualităţii. Între personalităţile cu asemenea vederi au fost scriitorii Emil Cioran, Eugen Ionescu, Nae Ionescu şi Mihail Sebastian, acesta din urmă evreu. Istoricul Nicolae Iorga promova şi el idei naţionaliste în mediul universitar.

Concomitent, în perioada interbelică s-a afirmat o mişcare extremistă, a legionarilor, adversari declaraţi ai tuturor (inclusiv ai etnicilor români) care îndrăzneau să se opună principiilor naţional-creştine, aceştia fiind vinovaţi de numeroase atentate. Antisemitismul a crescut în anii ´30, sub domnia lui Carol al II-lea, numeroase legi anti-evreieşti fiind emise începând cu anul 1938 pentru a interzice căsătoriile între "românii de sânge" şi evrei ori pentru a îndepărta evreii din funcţii administrative, iar în anul 1941 pentru a trece în patrimoniul statului diverse proprietăţi evreieşti.