Preasfinţitul Virgil Bercea, primul interviu după inculparea sa de către DNA: „Am fost foarte terorizat şi traumatizat”

La sfârşitul acestei săptămâni, greco-catolicii din Oradea sărbătoresc 25 de ani de când îl au episcop pe Preasfinţitul Virgil Bercea, care a contribuit la dezvoltarea nu doar a acestei comunităţi, ci şi a armoniei interconfesionale.

Trecut în ultimii ani prin încercări care i-au şubrezit sănătatea, PS Virgil Bercea a oferit BIHOREANULUI, nu fără greutate, cel dintâi interviu din ultimii ani, o confesiune despre experienţe care l-au marcat, de la punerea sub inculpare de către DNA până la incendiul care a distrus acoperişul Palatului Episcopal...

„Slugă nevrednică în mâinile Domnului...”

- Se împlinesc 25 de ani de când conduceţi Dieceza din Oradea. Cum v-aţi descrie păstorirea de până acum?

- E o întrebare grea. Acasă, în familie, nu ne ţineam aniversările şi nici acum nu am dorit să fiu sărbătorit. Când l-am invitat pe Nunţiu (n.r. - ambasadorul Vaticanului) la Oradea, am făcut-o pentru că 20 de preoţi împlinesc 25 de ani de preoţie şi am vrea să celebrăm împreună. A doua zi, pe 8 septembrie, când se împlinesc 25 de ani de episcopat, urma să mergem la Bădăcin, să celebrăm o liturghie şi să binecuvântăm casa lui Iuliu Maniu, a cărei restaurare e aproape gata. Doar în final i-am scris că vor fi şi 25 de ani de episcopat.

Ce am reuşit să fac? Răspund cu cuvintele evanghelistului: „Am fost o slugă nevrednică în mâinile Domnului”. Cred că am reuşit să încurajez oamenii şi să le dau speranţă. Pe toate celelalte a fost în normalitatea lucrurilor să le fac, iar dacă am realizat ceva a fost pentru că am avut în jur preoţi buni, credincioşi buni şi directori deosebiţi la şcolile noastre.  

Ce nu am reuşit e că poate nu totdeauna oi fi fost la înălţimea aşteptărilor. Vă spun ceva: la început revistele noastre (n.r. - greco-catolice), nu doar la Oradea, ci peste tot, au fost virulente în raport cu ortodocşii. Când am venit episcop şi am văzut „Vestitorul”, de care se ocupau persoane absolut remarcabile, le-am spus că nu asta e atitudinea mea. I-am rugat să scrie fără venin, cu speranţă. După o săptămână au zis că îşi dau toţi demisia, că nu vor să meargă în linia asta. Am zis: Bine, o accept. L-am rugat pe părintele Olimpiu Todorean să preia revista şi am schimbat total linia, pe calea păcii şi a dragostei între oameni.

- Aţi reuşit redobândirea unor bunuri naţionalizate şi să construiţi parohii noi, înfloritoare. Aveţi regrete, că puteaţi face mai multe, aveţi bucurii?

- Cel mai mare regret e că nu am fost suficient înţeles de fraţii ortodocşi. Absolut niciodată nu am vrut să-i scot din nicio biserică, în toate care ne-au aparţinut am vrut să slujim împreună. Mai mult, sunt convins că nu e nevoie ca în satele noastre să mai construim atâtea biserici. În oraşe da, pentru că s-au dezvoltat noi cartiere. Puteam celebra împreună în oricare biserică.

Mă bucur, totuşi, că am reuşit să creăm un raport bun şi cu ortodocşii, şi cu toate celelalte comunităţi. Pentru toţi e loc sub soare. Apoi, mă bucur că avem credincioşi foarte buni şi preoţi de nădejde. În 9 luni, cât am lipsit din cauza bolii, n-au făcut nimic care să fie de supărare. Mai e şi şcoala (n.r. – Liceul Iuliu Maniu), pe care a început-o Preasfinţitul Vasile Hossu (n.r. - primul episcop greco-catolic al Oradiei după 1989) şi care s-a dezvoltat frumos. Acestea sunt marile bucurii, când vezi că nişte oameni fac ceva pentru întreaga comunitate, fiindcă nu avem profesori şi elevi doar greco-catolici.

„Nu ca să trăiască bine popii”

- Unii critici spun, pe de altă parte, că aţi şi autorizat înstrăinarea unor proprietăţi redobândite, terenuri din Stâna de Vale, din Oradea... Care au fost motivele?

- La fondarea Episcopiei, în 1777, împărăteasa Maria Tereza a luat de la romano-catolici domeniul Beiuşului şi a împroprietărit Dieceza noastră. Nu ca să trăiască bine popii, dar cu veniturile de pe urma proprietăţilor s-au deschis şcoli. Aşa s-a deschis prima şcoală românească în Oradea, la 1784, sau în 1828 şcoala de la Beiuş (n.r. – actualul Colegiu Samuil Vulcan), pentru toţi copiii români. Cinci absolvenţi au devenit, de altfel, episcopi ortodocşi!

Ca să revin la averea Diecezei, erau 157.000 hectare până la Concordat (n.r. – Convenţia între Vatican şi România, 1927), când Biserica noastră a renunţat la cea mai mare parte a proprietăţilor în schimbul promisiunii că Statul va plăti salariile profesorilor, aşa că au mai rămas 12.000 hectare, din care am reuşit să recuperăm 6.000. Dar nu mai aveam oameni care să administreze aceste proprietăţi. Alte terenuri, în Oradea - parcul mănăstirii franciscane, de pe dealul Ciuperca - le-am cedat Primăriei, să se bucure toţi de ele.

Unele proprietăţi le-am înstrăinat, e adevărat. În unele cazuri pentru a se face biserici, în altele au fost şi greşeli, tocmai de aceea în 2008 am dat o circulară că nu mai e voie să se înstrăineze nimic fără să ştie şi Episcopia.

- Cum aţi văzut intrarea în politică a preotului Cristian Terheş, şi încă în PSD, la urmaşii celor care au prigonit Biserica?

- Implicarea în politică ţine de libertatea de conştiinţă a fiecăruia. Înainte, am avut preoţi implicaţi în politică. Între primii a fost Vasile Lucaciu (n.r. - preot în Maramureş, care în 1882 a semnat Memorandumul prin care românii din Transilvania cereau egalitatea în drepturi cu ungurii şi încetarea maghiarizării), altul a fost Matei Boilă (n.r. - din Cluj, fost deţinut politic, după 1990 senator PNŢCD), care ne-a şi spus ce rău îi părea că a intrat în politică: n-a reuşit să facă nimic, pentru că în politică era o clică, acum e părintele Cristian... Nu m-a întrebat înainte dacă sunt de acord, mi-a zis după. I-am spus „Bine, părinte, dar cât faceţi politică nu aveţi dreptul să folosiţi titulatura de preot”.

Eu nu pot fi acuzat că am făcut vreodată politică, am primit mulţi politicieni, toţi candidaţii la Primăria Oradea şi la preşedinţia Consiliului Judeţean. Inclusiv Iohannis a fost la mine. Tuturor le-am spus: „Eu voi cere preoţilor ca în spiritul moralei creştine şi a simţului civic să îndemne credincioşii să aleagă pe cine cred ei că va purta în politică valorile moralei creştine. Nu cereţi altceva, că altceva nu voi spune”. Şi lui Cristi i-am spus... Eu nu vreau să fac politică şi niciodată nu am fost fan al unui partid, deloc.

„Justiţia să nu meargă pe vendete”

- În 2016 DNA Oradea v-a inculpat fiindcă l-aţi fi mituit pe primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, condamnat anul trecut la 7 ani de închisoare. Dvs aţi fost achitat. Cum aţi primit postura de inculpat, umilitoare mai ales pentru un prelat?

- Eu aş fi fost nimica fără preoţi şi credincioşi. Pentru ei m-am luptat, am fost prin Europa, am adus bani, toţi prin bancă, cu acte, că au încercat să mă prindă şi cu asta... A doua la mână: tot ce am făcut nu e al meu, totul rămâne după mine, şi atunci să fiu considerat marele mituitor? Nu se poate! La Oradea m-a judecat unul dintre cei mai duri judecători, la Bucureşti (n.r. - la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) la fel, de cei care l-au condamnat pe Adrian Năstase. Am fost foarte terorizat şi foarte traumatizat. Doar rugăciunea m-a ţinut în picioare. La fel şi în perioada de boală, când am fost mai mult dincolo decât aici... Şi nu poţi să spui decât Doamne-ajută! Nici Tatăl Nostru nu-l puteam zice, că era prea lung. Şi totuşi nu am resentimente faţă de nimeni.

- Nici nu v-aţi alăturat „corului” PSD anti-Justiţie...

- Sunt convins că Justiţia are rolul ei şi trebuie să-şi facă datoria, dar nu cu nişte preoţi care nu au încălcat legea. Justiţia să fie dreaptă, să nu meargă pe vendete politice.

- Inculparea, apoi incendiul care a cuprins Palatul Episcopal v-au şubrezit sănătatea. Sunteţi restabilit? Ce aţi avut? Cum aţi trecut prin această perioadă?

- Complet nu sunt restabilit, dar sunt bine. Cel mai mult m-au ajutat rugăciunile credincioşilor şi faptul că i-am avut lângă mine pe cei dragi, sora şi cumnatul din Mureş, nepoata... Toată suferinţa i-am oferit-o Domnului şi Maicii Sfinte. A fost o încercare, bunul Dumnezeu ne mai şi încearcă. Îi mulţumesc că mi-a dăruit rugăciunea şi că L-am simţit aproape.

„Mai puţin mă interesează cine a dat foc”

- Anul trecut spuneaţi că Palatul e o bogăţie a întregului oraş. Totuşi, orădenii nu au fost foarte darnici cu contribuţiile pentru restaurare, nu pe măsura aşteptărilor. Cum vă explicaţi?

- Îmi explic prin faptul că oamenii nu au bani să-i dea afară din casă. Câteva firme au oferit foarte mult, şi le suntem recunoscători, dar şi o familie care a dat 100 de lei a făcut enorm. A dat nu doar din buzunar, a dat din inimă!

Din fericire, prin parteneriatul cu Primăria s-a avansat cu lucrările extraordinar. Se va face un centru cultural deschis. Deja ştim cum va fi. De la intrare se va merge pe scara monumentală spre cele cinci saloane, apoi pe holul cel lung de pe strada Mihai Pavel - şi acolo vor fi trei saloane pentru artişti, apoi spre capelă, cu o mică expoziţie. La parter va fi o bibliotecă monumentală. Avem 6.000 de volume vechi, al doilea exemplar din România al Codex Pauli. În subsol putem face un tezaur, cu obiecte ale Preasfinţitului Valeriu Traian Frenţiu (n.r. - episcop martir, fost conducător al Diecezei de Oradea, 1922-1941), scrisori semnate de Petru Maior, de Samuil Vulcan... Toate pot bucura orădenii şi oamenii care vor vizita Oradea. Probabil se vor putea face şi cununii în Palat.

- Pe de altă parte, încă nu ştim cauza incendiului, fiindcă autorităţile nu au încheiat cercetările. Nu vă nemulţumeşte? Dacă greşeala ar fi ştiută, poate nu va fi repetată. A fost cumva modul în care s-a făcut reţeaua electrică a clădirii?

- Eu mă îndoiesc că a fost reţeaua electrică! Cum n-a fost nici la Notre Dame.

- Bigoţii văd în aceste evenimente „mâna Domnului”. Sunteţi de acord cu asemenea interpretări? Ce se poate învăţa din astfel de pierderi?

- Bine aţi spus că bigoţii! La urma-urmei, mai puţin mă interesează cine a dat foc sau din ce cauză a izbucnit incendiul la Catedrală, la noi sau la Muzeul Naţional al Braziliei, care a ars şi el, cât mă interesează cum reacţionează oamenii. Toate au ars „în direct”, iar lumea s-a oprit şi s-a rugat. Ce se va spune la încheierea cercetărilor mai puţin mă interesează. La un moment dat ni s-a şi spus: „Şi dvs. sunteţi vinovaţi, că sunteţi proprietari”.

„Coloanele care au susţinut Cerul României”

- Aţi participat la mitingurile Coaliţiei pentru Familie, care a iniţiat referendumul de anul trecut, invalidat de absenteism. A fost un eşec al Bisericilor? Pentru ce valori aţi pledat? Înseamnă stăruinţa pentru valorile familiei intoleranţă la homosexualitate?

- A fost un eşec al societăţii. Nu e vorba de intoleranţă la persoane cu alte orientări, eu am insistat mult pe asta... Mesajul Bisericilor n-a fost înţeles suficient, iar societatea crede că a fi liber înseamnă să-ţi exprimi dezacordul faţă de orice şi oricum. Cred că societatea, dincolo de diversitate, trebuie să accepte, totuşi, că familia are un rol fundamental, e spre binele ei.

- La începutul verii, Papa Francisc a făcut în România cea mai consistentă vizită într-o ţară europeană. Cum vă explicaţi? Şi cât de importantă e beatificarea celor 7 episcopi martiri ai credinţei?

- Papa a înţeles că în Biserica Greco-Catolică, căci a venit special pentru ea, există o mare varietate, şi că acest popor are rădăcini creştine adânci. Vizita e o recunoaştere a martiriului Bisericii, pentru că în aceşti episcopi se regăsesc acele coloane romane, ca la vechile temple, care susţineau, de fapt, Cerul. Prin episcopii aceştia, Biserica noastră s-a opus dizolvării libertăţii. Ei au fost coloanele care au susţinut Cerul României.

- Recent, aţi fost în vacanţă acasă, în Mureş. Cât de mult vă „încarcă” locurile natale, familia?

- Eu niciodată nu am fost un copil răsfăţat şi nu regret asta. Toată vara lucram şi n-am simţit niciodată că am fost exploatat. Mă trezeam la 4 dimineaţa, luam coasa şi o carte cu mine şi mi-a fost foarte bine. Familia, satul, cei de acolo au rămas toţi în inima mea.

- Orădenii vă vedeau plimbându-vă, făcând piaţa, frecventând Filarmonica... Sunteţi suficient de întremat pentru a vă revedea în mijlocul lor?

- Am început să mă plimb din nou, mai domol deocamdată, că e şi vară... Îmi face mare plăcere, pentru că Oradea e un oraş frumos şi viu, care merge înainte. Şi e bine că vine lumea să-l vadă.