Trebuia să fie o feerie. Primăria s-a lăudat pentru sărbătorile de iarnă cu 14 kilometri de ghirlande şi 300 de medalioane, de la brăduţi şi fulgi la reni şi arcade luminoase, care vor lua ochii orădenilor. N-a fost însă nici pe departe aşa!

Înghesuit în centru pentru a părea mai bogat, iluminatul festiv în Oradea a fost inexistent în cartiere. "În Ioşia n-au pus nici măcar un «An nou fericit!». Până şi Biharia este mult mai frumoasă!", a reclamat un cetăţean. Şi la fel s-a întâmplat şi în alte zone mărginaşe.

"Feerie" ştearsă

Înainte de sărbători, comunicatele Primăriei anunţau kilometri de ghirlande şi sute de figurine, plase, tuneluri şi fântâni luminoase care, dacă ar fi fost chiar atât de strălucitoare, ar fi făcut inutil iluminatul public. "Iluminatul de sărbători va fi realizat pe toate bulevardele din municipiu, la toate intrările şi ieşirile din oraş, pe principalele artere de circulaţie, pe poduri, în parcuri şi în pieţe", anunţa Primăria.

Totuşi, nici măcar centrul oraşului n-a strălucit ca altădată. Palatul administrativ a fost împodobit doar cu câteva perdele de ghirlande şi cu urarea "La mulţi ani, 2020!" în limbile română şi maghiară, iar municipalitatea a renunţat la bradul împodobit din faţa Primăriei, limitându-se la conul de plastic din mijlocul Pieţei Unirii. Cum globul gigant de un roşu aprins de anul trecut nu a mai fost montat, cromatica pieţei s-a redus la auriu şi alb-neon, roata-carusel, iluminată albastru, fiind sigura pată de culoare.

Restul străzilor au fost şi mai şterse. Republicii a fost împodobită cu figurine luminoase închipuind, ironic, umbreluţe "de Crăciun" ce aminteau parcă de încălzirea globală, pe Alecsandri au fost puse figurine ca nişte agrafe de păr, iar Podul Sfântul Ladislau a fost împodobit cu forme închipuind fragmente din Coloana Infinitului. Şi cam atât!

Sărăcie mare

Cu excepţia bulevardelor Ştefan cel Mare, Dacia şi Magheru, peste care s-au montat instalaţii luminoase, unele închipuind o ninsoare albastră, atmosfera de sărbători s-a oprit la marginea cartierelor, fapt remarcat de orădeni. "Decoraţiunile luminoase conectate la stâlpii de pe strada Coposu nu funcţionează", a reclamat un cetăţean pe aplicaţia Oradea City Report. Un altul a întrebat "de ce strada Matei Corvin, care este o arteră principală de intrare în oraş, nu o decoraţi niciodată de sărbători? Sau nu face parte din Oradea?".

Cartiere ca Episcopia, Ceyrat, Europa, Tineretului şi Tokai, dar şi zona de case din Ioşia au fost lăsate fără iluminat festiv. La fel, dacă în Parcul 1 Decembrie s-au montat figurine luminoase, în Salca, Ghioceilor, Olosig ori 22 Decembrie abia dacă s-au rătăcit câteva luminiţe. Artere precum Calea Aradului, Clujului, Corneliu Coposu, Oneştilor, Matei Corvin, Meşteşugarilor sau Seleuşului s-au limitat aproape exclusiv la iluminatul public. Ca şi cum sărbătorile de iarnă n-ar fi existat...

Merge şi-aşa...

Florin Birta, viceprimar OradeaCulmea, reprezentanţii municipalităţii nu sunt deloc deranjaţi de halul în care a fost împodobit oraşul. Iluminatul festiv e asigurat ca un bonus de firma Luxten, în baza contractului de concesionare a serviciului de iluminat public în Oradea, încheiat pe 20 de ani şi valabil până în 2021. Firma cheltuieşte cu iluminatul festiv cam 500.000 lei şi înlocuieşte anual circa 30% din instalaţii. "Instalaţiile cu fulgii care curg, montaţi deasupra bulevardelor, au fost puse anul trecut în Bucureşti. Firma împrospătează mereu instalaţiile, dar nu este prevăzută în contract o sumă pe care trebuie s-o investească suplimentar în fiecare an", spune viceprimarul Florin Birta.

Altfel spus, cum iluminatul de sărbători este o "donaţie", Primăria nu poate pretinde mai mult şi nici să comenteze! Lucru cu atât mai evident cu cât de verificarea celor 14 kilometri de ghirlande şi a celor 300 de figurine se ocupă un singur funcţionar, care nu are cum să le numere. "Anul acesta, la redactarea caietului de sarcini pentru desemnarea viitorului operator, vom decide dacă rămânem în formula actuală ori va contribui şi oraşul cu o sumă pentru iluminatul festiv", spune Birta.

Viceprimarul n-ar da, însă, bani în plus. "Oricât de multe ghirlande am pune, tot vor fi nemulţumiţi. Nu cred că ar fi bine să dăm, ca Bucureştiul, 2,5 milioane euro pe luminile de sărbători", spune Birta, ca şi cum n-ar exista şi cale de mijloc! Misiune, probabil, prea dificilă pentru Primărie...