Dezvăluirea BIHOREANULUI privind intenţiile părinţilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu de a-i cadorisi scump pe profesorii copiilor lor absolvenţi, oferindu-le inclusiv carduri alimentate cu bani, a stârnit reacţii vehemente printre gojdişti, elevi, dascăli şi părinţi deopotrivă.

Mai mulţi profesori i-au anunţat pe liceeni că nu vor mai participa la festivităţile de absolvire, fără a explica însă ce vină au elevii, şi i-au determinat astfel să declanşeze o cruciadă online, postând pe Facebook mesage sub hashtag-ul "Absolvent caut ceremonie". La unison, gojdiştii acuză BIHOREANUL că i-a jignit pe profesori, deconspirând ce cadouri urmau să primească. Cum ar veni, de vină sunt cei care au divulgat practica imorală, nu cei care au gândit-o şi, mai mult ca sigur, ar fi pus-o în practică. Numai să nu se fi aflat...

Planuri ruinate

Săptămâna trecută, BIHOREANUL a dezvăluit cum prostul obicei de a cadorisi profesorii cu prilejul festivităţilor de absolvire îi costă scump pe unii părinţi: aproape 700 lei. La Colegiul Gojdu, riguroşi şi pragmatici, membrii comitetului de părinţi dintr-o clasă au înşirat într-un document toate "cheltuielile de protocol", iar acesta a ajuns în posesia ziarului. Aşa s-a aflat că profesorii urmau să primească bani inclusiv pentru taxiurile cu care să meargă la banchete, dar şi carduri bancare de cumpărături, alimentate cu diverse sume.

Dezvăluirea i-a supărat rău pe gojdişti. Părinţi, elevi şi profesori deopotrivă învinuiesc BIHOREANUL că i-a jignit pe dascăli, fără a recunoaşte însă că adevărata jignire a fost cea pregătită de părinţi. Refuzând să admită adevărul, şi anume că dacă povestea nu ajungea în paginile ziarului, părinţii ar fi cadorisit profesorii cu exageratele "atenţii", gojdiştii au bombardat redacţia, dar şi reţelele de socializare, cu mesaje anti-jurnalişti şi de preamărire a lor înşişi.

Războinici de Facebook

Primele reacţii au apărut pe Facebook. "Sunt Gelu Serea, profesor la CN Emanuil Gojdu Oradea şi diriginte al clasei a XII-a A, ajuns peste noapte inculpat într-un proces din care simt că nu fac parte! Fac parte însă dintr-o şcoală blamată în ultimul timp de cei care nu se pot ridica la nivelul rezultatelor acesteia ori care îşi alimentează lipsa de atenţie cu frustrare. Dar mă rog... mai sunt şi unul dintre aceia care se pare că urmau să primească anumite foloase consider necuvenite de la nu ştiu exact cine!", este unul dintre mesaje.

Cu evidenta intenţie de a arăta că articolul conţine informaţii false, dar fără a spune clar ce anume este neadevărat, profesorul de religie pretinde şi că, din cauza articolului, ar fi nevoit să renunţe la participarea la festivităţile absolvenţilor. "Îmi pare rău pentru copiii care nu pot să înţeleagă de ce sunt victime nevinovate ale unei lupte la care nu au luat parte! Mă solidarizez cu toţi colegii mei aşa avizi şi incompetenţi cum sunt văzuţi de justiţiarii plebani ai urbei! Mulţumesc presei pentru neadevărurile spuse despre noi... şi înainte de toate: sunt mândru că sunt gojdist!", a încheiat Gelu Serea (foto) mesajul, fără a lămuri de ce trebuie să pedepsească elevii prin boicotarea festivităţilor.

Cert e că postarea sa a stârnit numeroase reacţii pătimaşe împotriva BIHOREANULUI, îndeosebi din partea părinţilor. "Eu vreau să plătesc toate taxiurile şi mesele domnului Emanuil Gojdu (!), alte tuturor profesorilor acestui neam. Vă rog să ignoraţi mizeria", a scris Codruţa Varga, mama unui elev din clasa lui Serea.

În căutarea "frustraţilor"

La fel ca Serea, mai mulţi profesori i-au anunţat pe elevi că nu vor mai participa la momentele festive. O reacţie imatură, care, fireşte, i-a revoltat pe elevi. Aceştia, la rândul lor, s-au supărat tot pe BIHOREANUL! Pe Facebook, mai mulţi adolescenţi au creat hashtag-ul "#Absolventcautceremonie", mesaj aplicat şi pe pozele lor de profil.

Unii au fost însă mai duri, criticându-i vehement pe cei care au avut "tupeul" să reclame la ziar practicile nefireşti. "Cu părere de rău, dacă «mămica îngrijorată» nu era de acord cu vreo decizie, avea posibilitatea să îşi exprime părerea, dar a ales să nu o facă. Există licee al căror buget alocat este mai mare, dar nimeni nu verifică tabelele lor făcute în Excel", a scris eleva Toni Chiş, pe Facebook, făcându-i, totodată, "frustraţi" pe reclamanţi.

De altfel, o preocupare asiduă în şcoală a fost identificarea sursei articolului, adică a mămicii nemulţumite care a reclamat absurda situaţie. Fără ca cineva să demonstreze - cel puţin nu la vedere - vreo preocupare pentru problema de integritate...

Pretenţii de absolvent

În calitate de reprezentant al Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului Gojdu, liceanul Iulian Pavăl a transmis redacţiei o solicitare de "rectificare" a articolului publicat, ca şi cum acesta ar fi conţinut neadevăruri. În mesaj, intens distribuit şi pe Facebook de el şi de colegii săi, liceanul împrăştie el însuşi şi informaţii false. După ce aminteşte că deciziile comitetului de părinţi îi privesc strict pe aceştia şi că nu sunt obligatorii, Pavăl spune că articolul incriminează profesorii, "care sunt puşi în lumină ca fiind cei care solicită şi primesc diverse cadouri din partea părinţilor", deşi BIHOREANUL a arătat clar că e vorba de cadouri pregătite de părinţi, de care profesorii nici măcar nu ştiu!

Totodată, elevul susţine că părinţii plătesc cel mult 500 lei, aşa cum se vede în prima filă a tabelului, publicată de BIHOREANUL, şi nu aproape 700 lei, cum a arătat articolul. Ce nu spune acesta este că tabelul conţine şi alte file, de pildă cea cu cheltuielile pentru cadouri, adică alţi 170 lei! În schimb, Pavăl recunoaşte că după apariţia articolului profesorii s-au răzgândit şi vor achita ei nota de plată de la masa festivă a serenadelor, cheltuială pentru care, iniţial, părinţii pregătiseră un fond de 1.800 lei. Folosind virgula între subiect şi predicat, deloc lăudabil pentru un licean ajuns la final de clasa a XII-a, băiatul cere ca "jurnaliştii, (!) să dea dovadă de responsabilitate". Nu are însă aceeaşi pretenţie de la părinţii săi...

Ziariştii sunt de vină!

Previzibil, nemulţumiţi sunt şi părinţii elevilor. Într-un drept la replică transmis redacţiei joi de comitetul de părinţi al şcolii, se arată, printre altele, că serenadele sunt plătite de profesori, fără a preciza însă că aceasta este o decizie de "ultimă oră", luată în urma apariţiei articolului.

De asemenea, părinţii susţin că problema cadourilor nu s-ar fi discutat niciodată "centralizat". "În discuţiile comitetului de părinţi pe şcoală, unde s-au agreat evenimentele care se vor derula cu ocazia absolvirii, nu s-a pus problema vreunui cadou pentru profesori sub niciun aspect. De asemenea, vrem să evidenţiem faptul că nu a existat  nicio implicare, condiţionare sau solicitare a şcolii sau a vreunui cadru didactic cu privire la vreun cadou sau «atenţie», cu atât mai puţin din partea domnului director Florin Nicoară, care nu numai că nu a încurajat, ci dimpotrivă, subliniem, a descurajat în permanenţă astfel de practici", au transmis părinţii. Nicio vorbă despre realitatea evidentă prezentată de BIHOREANUL că, cel puţin la nivelul claselor, cheltuielile erau bătute în cui, dar apariţia articolului a determinat abandonarea planului!

În locul unei reacţii oneste, părinţii preferă să arate că articolul "a umbrit frumuseţea şi unicitatea momentului prilejuit de absolvirea liceului" şi că "profesorii au fost denigraţi în acest moment în care noi ne-am dorit să-i lăudăm şi să le mulţumim că ne-au adus copiii până aici". Mai mult, părinţii îşi laudă propriii copii, pentru că au reacţionat şi ei în urma apariţiei articolului.

Aşadar, lesne de înţeles că pentru gojdişti, profesori, elevi şi părinţi deopotrivă, dezvăluirea privind proastele obiceiuri de absolvire a picat greu. Şi mai evident pare, însă, că din această lecţie a moralităţii cei mai mulţi n-au reţinut mai nimic...


DIRECTOR SUPĂRAT
Pedepsiţii fără vină

Părerea că jurnaliştii sunt vinovaţi o împărtăşeşte şi directorul Colegiului, profesorul Florin Nicoară (foto), chiar dacă anterior apariţiei articolului declarase că nu agreează obiceiul cadourilor de la absolvire, fapt, de altfel, consemnat în text. Acum, Nicoară consideră că articolul, nu practica părinţilor, i-a jignit pe profesori şi elevi, pentru că, spune el, planul ar fi aparţinut unui grup restrâns.

"Toţi părinţii care au venit la mine mi-au spus că acest articol, cu poza colegiului şi a mea, nu avea de ce să existe. Toţi spun că nu li s-a cerut nimic şi că nu vor oferi astfel de cadouri", a declarat Nicoară BIHOREANULUI. Fără să recunoască nici el că, de fapt, părinţii şi-au schimbat poziţia tocmai pentru că s-a aflat despre intenţiile lor...

Mai mult, directorul a confirmat că a făcut-o pe detectivul pentru a încerca să afle cine a "turnat" presei şi, la rândul său, a acuzat BIHOREANUL pentru posibilul boicot al său de la festivităţile absolvenţilor, refuzând să admită că, astfel, n-ar face decât să-şi pedepsească fără motiv elevii, pentru "păcatele" părinţilor. "Nu am spus nici da, nici nu (n.r. – referitor la participare). Dacă nu voi merge, nu eu îi pedepsesc. Nu eu am scris articolul", a spus Nicoară, arătând acelaşi mod de gândire.