UDMR a decis: reprezentanţii săi din fruntea instituţiilor publice nu pot fi schimbaţi, deoarece asta ar fi o discriminare a întregii comunităţi maghiare. Aceasta e logica după care, săptămâna trecută, preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabó Ődőn, a „judecat” înlocuirea directorului Casei Judeţene de Pensii Bihor, Szarka Árpád, cu o funcţionară din cadrul instituţiei, fără afiliere politică, dar de etnie română.

Decizia preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, liberalul orădean Laurenţiu Ţenţ, de a-l revoca pe Szarka din funcţia pe care acesta o primise politic în guvernarea PSD, a aruncat în aer relaţiile dintre formaţiunea maghiară şi PNL, ameninţat cu retragerea sprijinului parlamentar. „Ori Ţenţ, ori noi!”, ar fi spus Szabó în apărarea lui Szarka, pentru care inclusiv preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ar fi intervenit pe lângă premierul Ludovic Orban.

Pus de PSD, dus de PNL

Ziua de luni, 13 ianuarie, a fost cu ghinion pentru Szarka Árpád. Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Laurenţiu Ţenţ, până în 9 decembrie subaltern al său la Oradea, a emis Ordinul nr. 299/13.01.2020, ce prevedea ca de a doua zi să-i fie „suspendat de drept raportul de serviciu” pe care îl avusese ca director executiv, urmând să revină pe funcţia anterioară, de şef al Serviciului Comunicare şi Relaţii Publice. Pe poziţia de director executiv, în locul său, a fost numită o funcţionară care până atunci condusese Serviciul Stabiliri Prestaţii şi Pensii Internaţionale, Maria Andaluzia Coraş.

Nicio noutate faţă de obişnuitele rotiri de cadre în urma succesiunii partidelor la guvernare, plus că de data asta „beneficiara” schimbării este o persoană fără afiliere politică, specialistă a domeniului, iar Szarka dobândise şefia CJP Bihor fără concurs. Mai precis, printr-o simplă numire semnată de fostul şef al Casei Naţionale din vremea PSD, Robert Stănescu, în urma unei sarabande de transferuri făcute în favoarea UDMR-istului bihorean.

Recordman la transferuri

Aşa cum BIHOREANUL dezvăluia la acea vreme, în februarie 2018 Szarka s-a transferat de pe poziţia de director adjunct la DGASPC Bihor ca şef al Serviciului Control în cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate Bihor. În mai puţin de o lună, însă, s-a mutat din nou, de la CAS la Casa de Pensii, ca şef al Serviciului Comunicare şi Relaţii Publice, iar după doar o săptămână a fost promovat din această poziţie, fără concurs, pe funcţia de director executiv, formal vacantă.

Până atunci, atribuţiile acestei funcţii fuseseră exercitate de directoarea adjunctă Carmen Polman (membră PSD) încă din 2016, când titularul, Leontin Ţîrle, şi el PSD-ist, a fost arestat în afacerea sutelor de şpăgi luate de medicii şi asistenţii din Comisia de expertiză medicală din CJP Bihor, care produceau pensionari de boală pe bandă rulantă făcându-i ”parte” din bani şi social-democratului, trimis de DNA în judecată.

„Ori Ţenţ, ori noi!”

Deşi motivată prin managementul deficitar al lui Szarka, decizia de săptămâna trecută a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii a stârnit o adevărată furie a UDMR, partid din care face parte.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene, deputatul Szabó Ődőn, l-a „capacitat” pe liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, să intervină pe lângă premierul Ludovic Orban, aşa încât acesta să-l determine pe Laurenţiu Ţenţ să-şi anuleze ordinul de revocare a lui Szarka. „Ori Ţenţ, ori noi!”, au dezvăluit surse politice despre ultimatumul dat de UDMR-ist liberalilor.

Întrucât Orban nu s-a executat, Szarka a apelat la soluţia clasică: s-a îmbolnăvit subit, procurându-şi un concediu medical care să îl protejeze de efectele acestui ordin, în condiţiile în care, potrivit unor jurişti, aplicarea acestuia s-ar putea face numai după comunicarea către toate persoanele vizate. O comunicare care, nu-i așa, nu poate fi transmisă unui suferind, ţintuit la pat...

Fără comentarii

Contactat de BIHOREANUL, preşedintele Casei Naţionale de Pensii a refuzat, aşa cum de altfel era previzibil, să comenteze presiunile exercitate asupra sa pentru a reveni asupra ordinului de schimbare a lui Szarka.

În schimb, noua directoare Andaluzia Coraş (foto), între timp plecată într-o delegaţie, pentru a participa la o întâlnire organizată de ministrul Muncii cu şefii Caselor Judeţene de Pensii din ţară, a confirmat o parte din informaţii. „Am fost înştiinţată telefonic de colegi că persoana care până luni a ocupat funcţia de director nu s-a mai prezentat la serviciu marţi, iar miercuri a fost ca să ceară o adeverinţă, spunând că îi trebuie pentru un concediu medical”.

Pui-pui, şefia noastră

Pe de altă parte, solicitat să confirme sau să infirme presiunile politice, exercitate inclusiv de către el, pentru ca Szarka să nu fie schimbat, cu ameninţarea că în caz contrar UDMR va lua măsuri împotriva PNL, „picându-i” proiectele în Parlament şi votând împotriva Guvernului, ceea ce practic ar fi un şantaj, dar şi să precizeze clar dacă UDMR pretinde ca membrii săi să nu fie schimbaţi de la şefia unor instituţii fiindcă le consideră „ale sale”, preşedintele executiv al UDMR Bihor a transmis BIHOREANULUI, în scris, un răspuns halucinant.

Potrivit lui Szabó, care nici măcar nu s-a sinchisit să nege şantajul, o instituţie la conducerea căreia a fost pus la un moment dat un membru UDMR, trebuie să rămână, pur şi simplu, a „comunităţii” maghiare, în numele proporţionalei reprezentări a acesteia. „Într-un judeţ cu o pondere semnificativă de etnici maghiari, o prezenţă proporţională cu numărul acestora în structurile statului, inclusiv de conducere, este normală”, a susţinut deputatul, adăugând că „orice prezenţă sub acest procent este îngrijorătoare şi anormală, fiind necesar un ajutor” pentru corijare. Evident, un „ajutor” politic şi, bineînţeles, din partea UDMR.

Evaluare marca Szabó

Cu tupeu, politicianul, la bază muzeograf, a decretat că schimbarea lui Szarka nu ar fi motivată profesional, iar dacă acesta ar fi trebuit totuşi înlocuit din motive de serviciu, schimbarea nu putea fi făcută decât „la pachet cu foştii şi cu actualii adjuncţi”. Cum ar veni, pentru managementul deficitar al UDMR-istului trebuia să răspundă în solidar şi adjuncta PSD-istă Carmen Polman, ba până şi cel de-al doilea adjunct, Ioan Maga, abia numit prin ordinul de luni al lui Ţenţ.

Ca şi cum toate astea nu erau de ajuns, Szabó Ődőn a susţinut - culmea, invocând „o etică minimalistă”! - că Szarka nu trebuia mazilit sub niciun motiv, deoarece mai are doar patru luni până la pensie şi „poate fi lăsat să iasă cu capul sus pe poarta clădirii pe care l-a construit (sic!) ca director şi în faţa oamenilor care majoritatea au intrat pe semnătura lui în instituţie”. Ca şi cum Casa Judeţeană de Pensii ar fi o fundaţie sau o asociaţie în care UDMR-istul a făcut angajări după pofta lui şi, de aceea, ar trebui condus la pensie cu onoruri şi veşnică recunoştinţă...


A DAT BOALA-N EL
Strategia suferinţei la politruci

Surse din CJP Bihor au dezvăluit BIHOREANULUI că pentru a bloca punerea în aplicare a ordinului prin care a fost înlocuit din funcţie, Szarka Árpád a făcut ceea ce fac mulți politruci care se ţin cu dinţii de scaune: s-a îmbolnăvit brusc, refugiindu-se în concediu medical pentru a invoca apoi o prevedere din Codul Muncii, potrivit căreia în raporturile de muncă ale unui angajat nu pot fi operate modificări atât timp cât se află în concediu de odihnă ori medical.

„Luni după-amiază, Szarka a văzut ordinul semnat de Ţenţ şi trimis la Casa Judeţeană pe mail. Marţi deja nu a mai venit la serviciu, iar miercuri a cerut de la Resurse Umane o adeverinţă că este angajat al instituţiei, necesară pentru că şi-a luat concediu medical”, au explicat sursele BIHOREANULUI.

Dată fiind îmbolnăvirea survenită, cum ar spune Szabó Ődőn, „la pachet” cu revocarea sa din funcţie, precum şi faptul că, la fel ca orice angajat, Szarka va trebui să înregistreze la instituție certificatul de concediu medical, va fi interesant de verificat şi de la ce medic îl obţine, şi ce suferinţă i-a găsit specialistul. Nu de alta, dar duhneşte a făcătură de la o poştă...