"De la data sesizării, s-au făcut toate verificările necesare, însă nu s-a reuşit identificarea autorilor. Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a aprobat trecerea cauzei în evidenţa celor cu autori neidentificaţi"...

Acesta este răspunsul primit recent de o orădeancă, a cărei locuinţă din centrul vechi al municipiului a fost călcată de hoţi, pe 10 octombrie anul trecut, şi golită de tot ce avea ea mai scump: banii pregătiţi pentru schimbarea acoperişului, bijuteriile, dar şi multe alte obiecte de valoare pe care femeia nici nu mai speră să le recupereze vreodată.

Nu e nici pe departe singura victimă căci, după cum a descoperit BIHOREANUL, în ultima vreme hoţii au dat lovituri "în serie" în zona centrală a Oradiei...

"Vânătoare" de pensionari

Cartierul Subcetate, cum este cunoscut centrul vechi al Oradiei, e considerat o zonă liniştită. De câteva luni, însă, proprietarii caselor nu mai pot dormi de spaima hoţilor care, tot la câte 2-3 săptămâni, dau câte o "lovitură".

"Am ieşit să-mi aduc nepotul de la şcoală. Pe stradă, aproape că m-am lovit de două femei pe trotuar. Îmi aduc aminte că erau tinere, frumos îmbrăcate, iar una s-a uitat la mine, a luat telefonul şi a sunat. Nu le-am dat prea mare atenţie, mă grăbeam. Când m-am întors acasă, am găsit uşa spartă", povesteşte Maria K., o pensionară de pe strada Crişan, a cărei locuinţă a fost prădată pe 10 octombrie.

O vecină i-a spus mai târziu că, în timp ce spăla geamul camerei de la stradă, a văzut în faţa casei Mariei o maşină scumpă cu doi bărbaţi şi două femei, pe care i le-a şi descris. "Erau cele două cu care mă întâlnisem pe trotuar", spune pensionara, care n-a reuşit să treacă nici azi peste spaima care a cuprins-o când şi-a văzut casa devastată de hoţi. Recunoaşte, însă, că o mare parte din vină pentru ce i s-a întâmplat îi aparţine. "N-ar fi trebuit să ţin bani în casă. Dar voiam să schimb acoperişul şi aşteptam meşterii. Acum m-am lecuit şi mi-am montat şi sistem de alarmă", zice femeia.

Fără informaţii

În decurs de două luni, decembrie şi ianuarie, în zona străzilor Crişan, Cloşca, Horea şi Constantin Tănase din "buricul" oraşului, au fost prădate şase case, toate aparţinând unor persoane vârstnice. Din nefericire, oamenii au aflat unii de la alţii despre păţanii, căci nici poliţiştii care fac ancheta şi nici procurorii care supraveghează cercetările nu mediatizează cazurile de acest gen decât în momentul prinderii autorilor.

De fapt, chiar şi atunci dau doar informaţii vagi, nefolositoare, fără să pomenească măcar străzile unde au "lovit" hoţii, ori metodele de operare ale acestora, pentru ca oamenii din zonă să fie încunoştinţaţi şi să fie mai atenţi sau, dimpotrivă, să se bucure de prinderea bandiţilor. Chestionaţi de BIHOREANUL, oamenii legii nu explică de ce şterg până şi străzile unde au loc spargeri din buletinele de presă...

Urmărit cu tupeu

Cert e că, doar în cazul celor şase spargeri de locuinţe, paguba reclamată depăşeşte 50.000 euro, din care poliţiştii orădeni au recuperat circa 10%. O parte, câteva bijuterii şi scule uşor vandabile, au fost găsite la o casă de amanet, restul în două locuinţe percheziţionate pe 21 februarie, de unde poliţiştii i-au ridicat şi pe autorii a trei din cele şase furturi.

E vorba de Sebastian Hegedus, 25 ani, şi Bara Attila, 38 ani, cel din urmă, culmea, urmărit general încă din 13 octombrie 2017, când a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare în regim de detenţie, pentru aderare la un grup infracţional organizat şi comerţ cu etnobotanice.

Hoţi în deplasare

Cei doi hoţi aşteaptă sfârşitul anchetei din spatele gratiilor, însă autorii celorlalte furturi comise în aceeaşi zonă - între care şi spărgătorii care au intrat în casa Mariei K. - sunt căutaţi încă, poliţiştii bănuind că fac parte dintr-o grupare din sudul ţării.

Oamenii legii le spun "infractori voiajori" şi susţin că sunt tot mai mulţi în ultima perioadă, atraşi de faptul că Oradea şi-a câştigat faima de oraş prosper. "Se opresc la Oradea în drum spre Occident ori la întoarcere, sau vin aici doar cât să «lovească»", a povestit BIHOREANULUI unul dintre poliţiştii profilaţi pe astfel de cazuri.

Cum acţionează hoţii? "Cu chei potrivite pe arterele principale ale oraşului, prin forţarea uşilor şi prin escaladarea ferestrelor când sparg apartamente şi case. Sunt, însă, şi situaţii când au găsit uşi neasigurate, sau când, mai ales în cazul pensionarilor, şi-au declinat calităţi mincinoase", mai spune sursa citată.

Întorc privirea

Hoţii sunt tot mai profesionişti din moment ce, potrivit unei informări transmise de Poliţie la solicitarea BIHOREANULUI, din cele 533 de reclamaţii vizând furturi de locuinţe depuse anul trecut la nivelul Oradiei, 417 sunt şi acum cu autori necunoscuţi. Atât că, tot anul trecut, poliţiştii au rezolvat 356 de furturi reclamate în anii anteriori, iar  jumătate dintre dosarele nerezolvate, 217 la număr, privesc furturi din anexe, curţi, beciuri, fapte cu un prejudiciu mic.

Anchetele sunt îngreunate, însă, şi de lipsa martorilor, căci de multe ori, deşi poate au dat nas în nas cu hoţii care au golit casa vecinului, oamenii preferă să întoarcă privirea şi să se ferească de poliţişti, doar ca să scape de corvoada de a se prezenta, mai apoi, ca martori la un eventual proces.

Scapă dacă se împacă

Nu-i ajută pe poliţişti nici actuala legislaţie, care permite clasarea dosarelor penale deschise pe numele hoţilor care se împacă cu părţile vătămate, plătindu-le paguba creată. Iar asta nu doar pentru că muncesc degeaba ca să-i prindă şi să-i dovedească pe nişte infractori care nu mai ajung în spatele gratiilor, ci şi pentru că, neavând surse de venit legale, aceştia îşi procură banii pentru despăgubiri comiţând noi furturi.

Este şi cazul unui orădean de 23 ani, Izsak Adam, arestat pe 22 februarie şi acuzat că, începând de anul trecut, a spart 13 imobile din municipiul Oradea, provocând proprietarilor o pagubă de peste 23.000 lei. Tânărul a mai fost anchetat pentru furturi din locuinţe şi în 2016, însă atunci a scăpat de dosarul penal, promiţând că-şi va despăgubi victimele. A şi făcut-o, dar evident că nu angajându-se la vreo fabrică, pe un salariu, ci din alte "lovituri". "Muncite" şi alea în felul lor...


REGULI DE BAZĂ
Instalaţi alarme şi camere!

Pentru a preveni furturile, poliţiştii recomandă orădenilor să instaleze sisteme de alarmă şi de supraveghere video, să evite păstrarea în locuinţe sau în anexele neasigurate a unor sume mari de bani sau a unor bunuri de valoare. Totodată, în perioada absenţei îndelungate de la domiciliu, este bine ca oamenii să evite postările pe reţelele de socializare care să le trădeze absenţa.

E necesar ca, în asemenea situaţii, locuinţele să le lase bine închise, iar în cazul apartamentelor de la parterul blocurilor, geamurile şi balcoanele să fie asigurate. De asemenea, atunci când diverse persoane se prezintă din partea unor societăţi de utilităţi, de prestări servicii sau de la instituţiile statului, cetăţenii sunt sfătuiţi să le ceară respectivilor legitimaţiile de serviciu.