Procurorii anticorupţie din Oradea au ajuns subiect de dezvăluiri „pe propria mână”, după ce s-au înregistrat pe ascuns în şedinţe interne, vorbind deschis despre mersul dosarelor penale. Şi nu doar deschis, ci şi mult şi despre toată lumea, asemenea babelor nesătule de bârfă, care îşi pierd vremea pe băncuţele din marginea uliţelor.

În premieră, BIHOREANUL a aflat care este sursa înregistrării compromiţătoare dezvăluite de avocatul Răzvan Doseanu, ce i-a transformat pe procurorii orădeni din acuzatori în suspecţi. O poveste decupată parcă din filme, cu un telefon pierdut, cu tot cu secretele pe care le conţinea, şi ajuns, printr-un straniu concurs de împrejurări, taman pe mâna cui nu ar fi fost de dorit să ajungă...

Somaţi să plece

Scandalul „interceptărilor” din sediul DNA Oradea, cu 5 dintre cei 6 procurori ai Serviciului Teritorial vorbind despre complete „favorabile” şi „nefavorabile” şi despre dosare care i-ar putea „linişti” pe judecătorii ostili, ţine de la începutul anului pagina 1 a ziarelor şi prime-time-ul unor televiziuni. Săptămâna trecută, o nouă ştire a dat amploare lanţului de dezvăluiri pornite de avocatul Răzvan Doseanu: prin adjunctul şefului structurii centrale, procurorul Călin Nistor, conducerea DNA cere revocarea procurorilor Ciprian Man şi Cristian Ardelean, de la Oradea.

Apărută pe surse în presa centrală, informaţia a fost confirmată de cei doi procurori orădeni. BIHOREANUL a aflat că li s-au cerut demisiile încă de acum două săptămâni, dar pentru că au refuzat li s-a adus la cunoştinţă că vor fi revocaţi. În aceeaşi situaţie este şi poliţistul judiciarist Traian Surducan, care, somat să părăsească DNA, şi-a depus cererea de pensionare.

Motivele oficiale ale revocării nu se cunosc, dat fiind că solicitarea nu a fost trimisă până vineri nici CSM, nici celor vizaţi, înştiinţaţi doar telefonic, dar e evident că demersul are legătură cu scandalul înregistrărilor, care a afectat imaginea instituţiei şi a ridicat semne de întrebare asupra conduitei anchetatorilor din DNA Oradea. 

Serviciu decimat

La solicitarea BIHOREANULUI, nici unul dintre cei doi procurori vizaţi nu a dorit să facă vreun comentariu, motivând că „nu ni s-a imputat nimic concret, nu ni s-au cerut puncte de vedere în cadrul controlului, nu ştim ce conţine raportul” (Cristian Ardelean) şi „nu ştiu care sunt motivele revocării” (Ciprian Man). Cert e că, dacă revocarea va deveni efectivă, amândoi se vor întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde au activat înainte.

Nu se ştie de ce măsura nu i-a fost aplicată şi procurorului Lucian Rus, aflat şi el între cei înregistraţi la vestita „şedinţă de lucru” din 19 ianuarie 2018 şi rămas de atunci în cadrul Serviciului. În înregistrarea de 36 minute şi 55 secunde realizată în sediul DNA se mai aud vocile procurorilor Adrian Muntean, la vremea respectivă delegat la şefia serviciului (între timp plecat din DNA şi ajuns la conducerea Parchetului Marghita), și Cosmin Pantea (întors ca simplu procuror la Parchetul Beiuș). Practic, singura voce absentă din înregistrare este a celui de-al şaselea procuror, Felicia Popovici, actuala şefă a DNA Oradea. 

Motivele îndepărtării sunt necunoscute și în ce-l privește pe comisarul şef Traian Surducan. Acesta nu a participat la discuția „interceptată”, dar la rândul său a fost acuzat de avocatul Doseanu şi de alţi inculpaţi anchetaţi de DNA Oradea de practici abuzive. „Surducan este, de fapt, creierul DNA Oradea”, susţine avocatul, care a şi creat un personaj fictiv, Surduman, vinovat de toate relele anticorupţiei locale.

Trădat de tehnică

Şi totuşi, revocarea procurorilor nu e cea mai proastă variantă dintre toate. Lucrurile s-ar putea sfârşi şi mai rău pentru aceştia dacă noile informaţii proaspăt ajunse în posesia BIHOREANULUI - care indică sursa înregistrării, dar şi faptul că aceasta nu e nici pe departe singura - sunt adevărate.

Într-un interviu exclusiv acordat BIHOREANULUI, avocatul Răzvan Doseanu explică de ce este sigur că fostul şef al DNA Oradea, Ciprian Man, este autorul înregistrării, punându-se pe sine, dar şi pe ceilalţi colegi şi întreaga instituţie în ansamblul ei într-o situaţie cât se poate de ingrată: fişierul audio al înregistrării provine din iPhone-ul lui Man, pe care acesta nu a fost suficient de abil să-l „cureţe”, ştiut fiind că lasă „urme” în cloud. Iar telefonul conţine, din câte se pare, o adevărată colecţie de înregistrări făcute pe ascuns, cu colegi, dar şi cu persoane din SRI, structură care a contribuit cu suport tehnic şi operativ la anchetele anticorupţie.

Telefonul cu secrete

Potrivit lui Doseanu, la un moment dat, anul trecut, Ciprian Man şi-a schimbat telefonul lăsându-l pe cel vechi la un dealer din Beiuş, de unde a fost cumpărat de un „anonim” care a găsit în el celebra înregistrare, în care se vorbea şi despre el. Auzindu-i numele, anonimul i l-a dus taman lui Doseanu.

Aşa a ajuns pe pagina de Facebook a avocatului înregistrarea despre care acesta spune că dezvăluie „un grup infracţional organizat de 5 procurori care pun la cale infracţiuni faţă de unii judecători, ca să bage frica în ei”, numai fiindcă îndrăzneau să studieze atent dosarele, descoperindu-le vulnerabilităţile. Şi e doar „vârful unui iceberg”, căci telefonul, cu tot cu tainele sale, a fost predat Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului General, care deja a pornit o anchetă.

Doseanu povesteşte despre abuzurile „găştii de la DNA Oradea”, zicând că procurorii se credeau mici Dumnezei, folosind puterea sistemului inclusiv pentru răfuieli personale, alegându-şi ţintele, căutându-le fapte imputabile şi denunţători care să-i „toarne”, de cele mai multe ori din penitenciare.

Nu-i al meu

La fel ca la începutul scandalului, Ciprian Man neagă că şi-ar fi înregistrat colegii ori că telefonul despre care vorbeşte avocatul Răzvan Doseanu i-ar aparţine. „Eu am iPhone de 5-6 ani, dar nu am vândut niciun telefon în ultimul an. Deci susţinerea lui nu are nicio legătură cu realitatea. Înregistrarea nu a fost făcută de mine, n-a fost făcută cu telefonul meu. În rest, nu vreau să intru în polemică cu nimeni, voi da explicaţii instituţiilor abilitate. Asta e. Sunt riscurile meseriei, tragem ponoasele pentru că ne-am făcut treaba”, susţine procurorul.

Cristian Ardelean, care a şi depus o plângere penală, solicitând identificarea autorului înregistrării şi cercetarea lui pentru „violarea vieții private”, s-a declarat surprins de dezvăluirea avocatului. „Eu ce să spun? Prefer să nu mă pronunţ, pentru că nici nu ştiu cum să reacţionez. Eu oricum am cerut să fim testaţi la poligraf, cu toţii, pentru a se stabili dacă persoana care a făcut înregistrarea este dintre noi. Aştept să se lămurească lucrurile în cadrul anchetei”, a declarat Ardelean.

Anchete în toi

Ce urmează? Dacă în final se stabileşte că înregistrarea a realizat-o fostul şef al DNA, aşa cum susţine avocatul Doseanu, Man s-ar putea alege atât cu un dosar penal, dacă se dovedeşte că le-a realizat în scopuri ilegale, cât şi cu unul disciplinar, în această situaţie sancţiunile putând merge până la excluderea din magistratură.

Cât despre avocat, acesta promite să continue dezvăluirile pe Facebook, iar în paralel a înaintat şi el o plângere penală împotriva procurorilor DNA Oradea, reclamând că a fost interceptat mai multe luni, pentru fapte care „nu există”. Ca atare, scandalul e departe de a se fi terminat. De fapt, abia începe...

Citiţi dezvăluirile avocatului Răzvan Doseanu marţi, pe www.eBihoreanul.ro!


DERANJ MARE

DNA Oradea, o vulnerabilitate

Augustin Lazăr, procurorul general al RomânieiFaptul că scandalul de la DNA Oradea este deosebit de serios, concurându-l, prin posibile consecinţe, pe cel de la DNA Ploieşti, unde doi procurori, inclusiv fostul şef al serviciului, au fost puşi sub acuzare pentru constituire de grup infracţional organizat, e întărit şi de declaraţiile procurorului general Augustin Lazăr (foto). Acesta a anunţat primul că vor urma revocări din DNA, justificate tocmai prin decredibilizarea instituţiei de către procurori.

„După ce unii procurori au fost revocaţi din DNA pentru anumite conduite care par a nu fi în regulă, în perioada următoare e posibil ca şi alte persoane să părăsească DNA... Unele persoane care au obosit, din diverse considerente, revin la unitățile de Parchet de unde au plecat, asta nu înseamnă că îi dăm afară, în timp ce alții, care s-au dovedit a fi vulnerabili, pot fi revocați și chiar se recomandă. Am discutat cu colegii noștri, cei care au vulnerabilități să facă demersurile necesare pentru a părăsi DNA”, a spus procurorul general, dând ca exemplu DNA Oradea, unde „s-au înregistrat unii pe alţii”, probabil din dorinţa de a se proteja de eventuale acuze cu privire la munca depusă.

„Un magistrat trebuie să fie echilibrat, încrezător în ceea ce face, în colegi, în misiunea Ministerului Public de a apăra ordinea de drept și în situația de garant al respectării drepturilor fundamentale. Noi nu putem trece peste drepturile fundamentale, pentru a face un dosar cu încălcarea acestor drepturi”, a arătat Lazăr.