La un secol după Marea Unire, corupţia politicienilor macină România din temelii. Nu este, însă, o "boală" recentă. BIHOREANUL vă prezintă felul în care o afacere ticluită în Bihor în primii ani ai României Mari, reclamată Guvernului, Parlamentului şi chiar Regelui Ferdinand, face ravagii şi în prezent, ca o poveste în care imoralitatea din politică se împleteşte la nesfârşit cu nepăsarea şi incompetenţa din administraţie.

Totul în dauna statului, care retrocedează orbeşte mii de hectare de păduri din zona Aleşdului, de unde acum un veac numeroşi localnici au fost nevoiţi să emigreze, din pricina unui politician venal care a pus mâna pe pământuri promise lor, în îndepărtata... Brazilie.

Profitor de război

Departe de atenţia publicului, în patru judecătorii din Bihor se consumă o afacere ai cărei protagonişti sunt un avocat îmbogăţit în urma Marii Uniri şi moştenitorii lui. "Eroii", atât cei din trecut, cât şi cei din prezent, sunt complet necunoscuţi. Protagoniştii din ziua de azi sunt doi orădeni, Alexandru Popa (71 ani) şi Sabina Cărăbaş (73 ani), care în 2015 au cerut Comisiei judeţene de fond funciar reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 2.420 hectare de păduri din Aleşd, Lugaşu de Jos, Lugaşu de Sus, Şinteu şi Cuzap, motivând că sunt urmaşii avocatului dr. Iacob Ioan, mare proprietar la începutul perioadei interbelice. Pe scurt, argumentul lor e că în 1922 acesta deţinea 10.504 iugăre de pădure (aproximativ 4.700 hectare), pe care comuniştii le-au naţionalizat după 1946, şi acum trebuie restituite.

Povestea întreagă este, însă, mult mai întinsă. BIHOREANUL a aflat că, după ce s-a judecat câţiva ani la Salonta cu alte 14 persoane care se pretindeau tot urmaşi ai avocatului Iacob, în 2011 o altă orădeancă, Cristina Popa, a câştigat procesul, iar Comisia judeţeană i-a restituit 2.170,37 hectare de pădure în localităţile sus-amintite din zona Aleşd. Imediat ce a primit titlurile de proprietate, în 2012, femeia a vândut toate suprafeţele, cu 5,20 milioane euro, unei firme din Sibiu, Greengold Romwood, care a început să taie şi să valorifice pădurile.

După un an, în 2013, Cristina Popa a decedat, iar după încă doi, în 2015, au apărut alţi doi moştenitori, Alexandru Popa şi Sabina Cărăbaş, care revendică încă 2.420 hectare.

De la groful Bethlen...

şeful Biroului Agricol din Primăria Aleşd, Dan BotişPrintre puţinii bihoreni care cunosc până la capăt povestea este şeful Biroului Agricol din Primăria Aleşd, Dan Botiş (foto), convins că statul român este jefuit azi la fel ca în urmă cu un secol. Funcţionarul a descoperit că în 1922, după ce fusese "raportor" al Guvernului Averescu (Partidul Poporului, cel mai popular în acea vreme) pentru Legea agrară dată cu un an înainte, avocatul Ioan Iacob, al cărui frate, Samuil Iacob, era membru în Comisia de aplicare a legii, a aranjat să cumpere terenuri ce făceau obiectul acesteia, deţinute de groful Bethlen Aladar, care avea în plasa Aleşd 10.504 iugăre.

Botiş a găsit în arhive un act potrivit căruia contele a făcut parte dintre cei 367 aşa numiţi optanţi, latifundiari maghiari ce stăpâneau 80% din suprafaţa arabilă şi forestieră din Transilvania şi care după 1918 au putut alege să devină fie cetăţeni ai Regatului României, fie ai Ungariei. Ca toţi optanţii, groful Bethlen a fost despăgubit dintr-un Fond Agricol special, alimentat din bugetul României, din despăgubirile de război datorate de Ungaria şi din contribuţii ale Franţei, terenurile sale fiind împărţite ţăranilor, indiferent de etnie. "Contele Bethlen Aladar a primit 742.754 coroane aur", spune Dan Botiş.

... la avocatul Iacob

Totuşi, moşia grofului a ajuns în proprietatea avocatului Iacob printr-un şiretlic descris de publicaţia "România Întregită" în numărul din 15 martie 1925, într-un articol intitulat "Cum se aplică Legea agrară în Ardealul suferinţei milenare". Textul reia o jalbă a localnicilor români din plasa Aleşd, care s-au adresat, fără folos, atât Guvernului condus în acel an de Ion I.C. Brătianu, cât şi Regelui Ferdinand, iar apoi s-au plâns şi Parlamentului.

Petiţionarii relatau că pe 23 august 1922 fusese programată exproprierea moşiei Bethlen "în faţa comisiunii de ocol din Aleşd", din care făcea parte Samuil Iacob, "fratele dlui advocat dr. Ioan Iacob", însă, surpriză: "În urma unei inexplicabile dureri de stomac a dlui Samuil Iacob, comisiunea nu şi-a ţinut şedinţa la 23 august, dar în ziua următoare se încheie un contract de vânzare-cumpărare între contele Aladar Bethlen şi Ioan Iacob", pentru "moşia care o zi mai înainte trebuia expropriată pentru folosul populaţiei de la proprietarul absenteist".

Jălbaşii arată că în septembrie 1922, avocatul - care îi plătise grofului, conform actelor, 250 lei pe iugăr - a început să vândă unor localnici terenuri "ce i-au rămas neexpropriate" cu până la 11.500 lei pe iugăr. "În urma nenorocitei situaţii în care a fost împinsă, ţărănimea din plasa Aleşd a început să emigreze în Brazilia. Dacă veţi binevoi a cere lămuriri autorităţilor în drept, vă vor putea prezenta un număr considerabil de mare de cereri de paşapoarte ale acelor ţărani cari cred că în ţara lor nu se mai face dreptate şi traiul lor de azi pe mâine va fi mai bine asigurat în ţări streine îndepărtate", se încheia epistola publicată de "România Întregită".

Soarta "emigranţilor" de atunci pare s-o fi anticipat pe cea a "căpşunarilor" de acum, nevoiţi să-şi caute "traiul de azi pe mâine" tot în "ţări streine"...

Avere ipotecată

Deşi relatarea modului în care moşiile grofului nu au ajuns la ţărani, ci la o notabilitate cu "pile" în Comisia agrară se opreşte în 1925, povestea spolierii statului român a continuat. Dan Botiş a descoperit în Cartea Funciară din Peştiş că toate proprietăţile avocatului au fost ipotecate în 1934 în favoarea Creditului Ipotecar al României SA, de la care Iacob contractase un împrumut de 10 milioane lei aur. "Ipoteca nu a fost radiată niciodată. Nu există niciun act cum că Iacob a achitat datoria, iar instituţia a fost naţionalizată de statul comunist, având încă dreptul de ipotecă pe pământuri". Totuşi, în anii 2000, asta nu i-a oprit pe urmaşii avocatului, întâi Cristina Popa, iar apoi Alexandru Popa şi Sabina Cărăbaş, să revendice toate cele 10.504 iugăre!

În încercarea de a stopa o retrocedare necuvenită, ce făcea ca statul să piardă pădurile pentru a doua oară într-un secol, Botiş a cerut Arhivelor Naţionale situaţia oficială a despăgubirilor achitate lui Bethlen, iar Băncii Naţionale să verifice evidenţele Creditului Ipotecar. Degeaba: cei de la Arhive i-au comunicat că nu deţin inventarul agricol solicitat, deşi există un Fond arhivistic anume constituit, iar reprezentanţii BNR că deţin documente referitoare doar la bancă, nu şi la instituţiile de creditare pe care aceasta le-a patronat în perioada interbelică şi care ulterior au fost naţionalizate de comunişti.

O comisie "sucită"

Chiar şi aşa, puţinele documente strânse de funcţionarul din Aleşd au determinat Comisia judeţeană de fond funciar să respingă în martie 2018 revendicarea formulată de Popa şi Cărăbaş, care o lună mai târziu au deschis la Judecătoria Oradea un proces atât împotriva acestei comisii, cât şi a celor locale din Aleşd şi comunele învecinate.

Luna trecută, în octombrie, însă, o nouă surpriză: Comisia judeţeană a obiectat că litigiul nu este de competenţa instanţei orădene, întrucât cele 2.420 hectare de pădure se află pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale din jurisdicţia Judecătoriei Aleşd şi din cea a Judecătoriei Marghita, aşa că procesul a fost "rupt" în două, la cele două instanţe din judeţ. Chiar dacă în acest fel autorităţilor le va fi mult mai greu să urmărească litigiul.

Sau, mai ştii, poate tocmai de aceea. Doar n-ar fi o noutate să presteze "pe invers", cum se întâmplă de 100 de ani încoace...

REVENDICARE RECORD
Şocantul caz Mateescu

Cel mai amplu proces de revendicare funciară din Bihor, având ca miză 62.682 hectare de pădure, a fost declanşat în anii 2000 de moştenitorii lui Gheorghe Mateescu, în epoca interbelică important industriaş în Prahova, care pretind aceste suprafeţe de la primăriile Vadu Crişului, Şuncuiuş, Auşeu şi Măgeşti, deşi ele sunt de două ori mai mari decât teritoriile celor patru comune la un loc!

Moştenitorii au câştigat o primă fază a procesului la Judecătoria Aleşd, care s-a pronunţat în favoarea lor după o singură şedinţă, soluţia fiind atacată însă de Comisia judeţeană şi de cele patru comisii locale de fond funciar. De atunci, judecarea celei de-a doua etape s-a strămutat la Tribunalul Olt şi apoi la Cluj, anul trecut fiind suspendată deoarece între timp certificatele moştenitorilor au fost contestate la Bucureşti de alţi presupuşi urmaşi ai lui Mateescu, la fel cum făcuse la Judecătoria Salonta, în "dosarul Iacob", şi Cristina Popa.

Ironia sorţii face ca jalba localnicilor din plasa Aleşd publicată în 1925 de "România Întregită" să fi descris şi felul în care a ajuns Mateescu proprietar pe 14.000 iugăre de pădure: cumpărându-le, cu doar 300 lei/iugărul, de la un alt grof din zonă, Zichy Aladar, tot cu puţin înainte ca acesta să fie expropriat oficial de "comisiunea de ocol". Ulterior, Mateescu a revândut pădurile, cu până la 25.000 lei/iugăr!