Atenţie, şoferi! Se închid mai multe străzi, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a unor lucrări de modernizare a reţelelor de utilităţi, asfaltări şi construcţii. „Vrem să aducem cât mai multe lucrări la stadiul de finalizare înainte de reînceperea anului şcolar, când şoselele vor fi mult mai aglomerate”, spune viceprimarul Florin Birta.

Închis pentru pietruire

Constructorii nu ştiu ce-i vacanţa de vară. Vremea caldă, ziua lungă şi traficul mai liniştit după terminarea anului şcolar oferă firmelor şansa să pornească şantierele. Începând de săptămâna aceasta, strada Parcul 1 Decembrie se va închide pe tronsonul dintre străzile Traian Moşoiu şi Piaţa Independenţei. Timp de o lună, constructorii vor pietrui carosabilul pe toată lăţimea străzii Vasile Alecsandri până la intrarea în parc, tronsonul urmând să facă parte din viitoarea arteră pietonală ce va lega strada Republicii de Cetatea Oradea prin Piaţa Unirii.

„Programate pentru luna mai, lucrările au fost amânate până la închiderea anului şcolar pentru a nu bloca zona centrală, mai ales că Piaţa Unirii a fost închisă în mod repetat pentru desfăşurarea unor evenimente”, spune viceprimarul Florin Birta (foto).

Vine demolarea! 

Şi e doar începutul. De săptămâna viitoare, Primăria vrea să închidă strada Armatei Române pentru reconstruirea podului peste Peţa. „OTL are pregătite rute ocolitoare pentru ca orădenii să poată ajunge din centru la cimitir sau spre cartierul Europa”, spune Birta. Traficul va fi deviat pe străzile Ronald Reagan, Traian Blajovici şi pe şoseaua de centură.

Dorel Crăciun, Drumuri BihorProgramată iniţial pentru luna iunie, demolarea podului vechi a fost amânată pentru relocarea conductelor de apă care erau agăţate de el. „Dacă nu plouă, demolarea n-ar trebui să dureze mai mult de 5 zile”, spune directorul Drumuri Bihor, Dorel Crăciun (foto). Lucrările în valoare de un milion de euro se anunţă dificile, deoarece terenul este mocirlos, plin cu izvoare de suprafaţă. „Ştim ce avem de făcut. Am întâmpinat probleme similare şi la construirea pasarelei pietonale peste Peţa. Sperăm să terminăm podul înainte de începerea viitorului an universitar”, spune Crăciun.

Podul prin câmp

Un pod peste Peţa au de ridicat şi muncitorii angajaţi în construirea noului drum spre Sântandrei, lucrare care la ore de vârf deja provoacă ambuteiaje în giraţia din strada Alexandru Cazaban. Pornind simultan din ambele capete ale drumului, constructorii aveau realizaţi săptămâna trecută 3,5 kilometri de drum la nivel de săpătură şi strat de balastru, începând lucrul şi la viitorul pod peste Criş.

„Joia trecută am început forarea, iar vineri s-a turnat primul pilon al construcţiei”, spune inginerul Dorin Negrău. Lucrarea, în valoare de 6,8 milioane lei, a început în primăvară și vizează inclusiv colectarea apelor pluviale, realizarea iluminatului public şi a unei piste pentru biciclişti. Investiţia are un termen de predare de 10 luni, dar constructorul speră să termine în cel mult şapte. Măcar pe 1 decembrie...

O nouă piaţă de vechituri

Tot contracronometru se desfăşoară şi lucrările pentru mutarea pieţei Obor, care îngreunează circulaţia prin giraţia din dreptul cartierului Europa. „Sper ca în septembrie să putem începe mutarea propriu-zisă”, spune directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica (foto).

Investiţia de 6 milioane lei a ajuns deja în faza amenajării platoului, cursul de apă care mărgineşte noul amplasament fiind regularizat, iar firma Trameco pregătind viitoarele clădiri. „Acum se asfaltează platoul pe care vor fi amplasate cele 1.600 de module pentru comercianţi, care vor putea activa şi pe ploaie, pentru că platoul va avea o copertină”, spune Andrica.

Municipalitatea vrea să mute piaţa de vechituri cât mai repede ca să facă loc viitoarei săli polivalente cu 5.000 de locuri după ce în februarie firma bucureşteană Construcţii Erbaşu şi-a adjudecat licitaţia pentru 59,6 milioane lei, asumându-şi proiectarea în termen de 3 luni, termen deja depăşit, şi implementarea efectivă în alte 24 de luni.

Eminescu va fi închis!

Şoferii vor trebui să se înarmeze cu răbdare. Numai Compania de Apă Oradea a planificat 120 de lucrări. Constructorii îşi vor muta de săptămâna aceasta şantierele din Piaţa Creangă pe strada Mihai Eminescu, care va fi închisă traficului. „Vom lucra pe tronsoane spre strada Republicii”, spune directorul tehnic al CAO, Gheorghe Popa (foto). Tot în zona centrală, CAO va închide până în septembrie strada Teatrului şi Parcul Traian. „Vrem să terminăm lucrările înainte de începerea anului şcolar”, zice Popa.

Printre multe altele, constructorii CAO au de terminat înlocuirea reţelei de apă de sub strada Octavian Goga din dreptul Grădinii Zoologice până în Calea Aradului, de reabilitat canalizarea din străzile Aleea Ştrandului şi Samuil Micu Klein şi de înlocuit conductele de azbociment din strada Thomas Mann.

Atacul târnăcoapelor

La rându-i, Termoficare reabilitează 12 tronsoane de conducte primare şi 10 de conducte secundare, afectând inevitabil circulaţia în cartiere. „Am ales tronsoanele cu cele mai multe avarii”, spune directorul Stănel Necula (foto).

Constructorii vor extinde conductele în zona Ceyrat până la viitoarea sală polivalentă şi pentru a racorda la sistemul centralizat blocurile ANL din strada Balogh Istvan şi pe cele din Calea Clujului 4 şi Mareşal Averescu 1-3.

Tot de săptămâna viitoare, orădenii se pot aştepta şi la restricţii de circulaţie la ambele capete ale podului Centenarului. „Vor fi devieri de trafic pentru amenajarea sensurilor giratorii din străzile Principatele Unite şi Szigligeti Ede”, explică viceprimarul Birta, constructorul având nevoie de căi de acces deoarece vrea ca luna viitoare să aducă structura metalică a podului.

Tot în august va începe înlocuirea reţelelor de apă din Calea Bihorului, premergătoare reabilitării străzii de către grupul de firme Selina, iar o asociere condusă de Drumuri Orăşeneşti va începe lucrul pentru prelungirea drumului expres din Calea Bihorului până la Real II.

Inevitabil, aşadar, lucrările vor da peste cap traficul din zona centrală până la periferii. „Reclamă” gratuită transportului în comun sau circulaţiei cu bicicleta...


CAMPANIA DE TOAMNĂ

Amânări păguboase

Multe alte investiţii importante, care au fost blocate în faza de achiziţii, vor demara în toamnă. Adjudecate de firma Abed Nego, lucrările pentru prelungirea liniei de tramvai din Calea Aradului până în Cantemir vor începe cu reamenajarea intersecţiei dintre străzile Primăriei şi Decebal în zona bisericii Emanuel. „Acum se lucrează la proiectare”, spune viceprimarul Mircea Mălan (foto).

Tot în toamnă ar putea începe lucrările pentru reabilitarea Pieţei Ferdinand şi cele pentru reamenajarea ca spaţii pietonale a străzilor Aurel Lazăr şi Libertăţii. Reabilitarea dealului Ciuperca după consolidarea impusă de alunecările de teren din 2016 va începe şi ea tot în toamnă. „E puţin probabil ca lucrarea să fie finalizată anul acesta”, spune Mălan.