Grevă fără precedent în birourile Google din întreaga lume. Mii de angajați cer schimbări majore în ceea ce privește politica firmei de a trata acuzațiile de comportament sexual nepotrivit.

Angajații Google vor, de asemenea, să nu mai aibă loc mediere forțată în cazurile de hărțuire sexuală din firmă, echitate între salariile femeilor și bărbaților și un reprezentant în board.

„Mai mult de 1.500 de persoane, majoritatea femei, părăsesc birourile pentru a protesta. Clare Stapleton, manager de marketing al produselor de pe Google Youtube, a ajutat la lansarea apelului”, scrie Evening Standard.

Protestarii susțin că Google este „renumit pentru cultura sa, dar, în realitate, nici măcar nu ține cont de principiile de respect, dreptate și corectitudine pentru fiecare persoană de aici”.

Protestul are loc simultan, fotografii din birouri din Tokyo și Singapore au început să circule în social media, cu hashtag #GoogleWalkout.

Un adevărat scandal a izbucnit la Google săptămâna trecută, după ce s-a aflat că unul dintre directorii companiei a primit o plată compensatorie de 90 de milioane de dolari după ce a părăsit firma, deși pe numele său era o plângere de comportament sexual nepotrivit.

Președintele Google susține protestul angajaților. El a precizat însă că în ultimii doi ani, 48 de angajați au fost concediați pentru acuzații legate de hărţuire sau agresiuni sexuale, fără să primească bani la plecarea din companie.