Două trenuri, dintre care unul de călători, care circula pe relaţia Bucureşti-Arad, şi unul care transporta cereale, au deraiat, duminică dimineaţă, în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. O persoană a fost rănită.

În cazul trenului de călători, accidentul s-a produs în jurul  orei  07.15. Ultimele trei vagoane aflate în compunerea trenului  IR 1821 Bucureşti Nord - Arad au deraiat între staţiile Petroşani -Subcetate, traficul feroviar fiind blocat pe Secţia de cale ferată 202 între localităţile Subcetate şi Boieşti.  

"O locomotivă Diesel va prelua garnitura de tren, iar pasagerii îşi vor continua călătoria spre  destinaţia finală", a anunţat CFR Călători.

Mai multe echipaje specializate în intervenţiile de urgenţă s-au deplasat la faţa locului. De asemenea, se lucrează la eliberarea căii ferate în zonă.

"În cele trei vagoane deraiate se aflau aproximativ 60 de pasageri, iar în celelalte vagoane aproximativ 80 de călători. O persoană care stătea în uşa trenului a fost rănită, fiind preluată de un echipaj al Ambulanţei", a anunţat CFR.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, trenul a lovit şi un stâlp de electricitate, în condiţii, încă, neelucidate. În tren se aflau circa 120 persoane. Mai multe echipaje de pompieri de intervenţie si de descarcerare, echipaje medicale SMURD si ambulanţe au fost trimise în zonă.

De asemenea, arată sursa citată, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 930 este întreruptă la kilometrul feroviar 13+300 de metri, între staţiile CF Berzovia şi Oraviţa (judeţul Caraş-Severin), după ce şase dintre cele nouă vagoane ale trenului marfar 69498 (operator privat, care se deplasa pe relaţia Grădinari - Timişoara Nord) au deraiat, din motive tehnice.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime, iar trenul transporta cereale.

Autorităţile anchetează cauzele exacte ale producerii ambelor evenimente.