Gândacii au invadat Spitalul Judeţean de Urgență din Craiova pentru a doua oară în ultimele luni. Respingătoarele insecte au fost filmate de ruda unui pacient în fața unei săli de operație a secției de Urologie, după ce luna trecută prezența lor a fost semnalată şi la secţia de Pediatrie. Direcția de Sănătate Publică Dolj a demarat un control, dar conducerea spitalului se apără spunând că dezinsecțiile au fost făcute conform planului.

"S-a făcut o verificare. Am considerat că sunt reale acele imagini, însă e greu de crezut că cei doi gândaci văzuţi acolo au supravietuit în zona respectivă. S-a verificat dacă s-au respectat normele în ce priveşte dezinsecţia şi dezinfecţia în spital”, a declarat presei locale purtătorul de cuvânt al spitalului, Cristina Geromăneanu.

Potrivit acesteia, ultima dezinfecţie şi dezinsecţie s-a făcut pe 8 septembrie şi s-au respectat normele, „dar dacă aceste imagini sunt reale se consideră că e cazul sa se mai facă o dezinsecţie şi o dezinfecţie pentru ca lucrurile să meargă aşa cum trebuie”.

În urmă cu doua saptamani, au mai apărut pe internet şi alte imagini de la Spitalul din Craiova, ce arătau gândaci mişunând în secţia de Pediatrie.

Asemenea imagini sunt, însă, tot mai frecvente în ţară, în timp ce guvernanţii au anunţat că amână până după 2021 construirea cu bani UE a celor opt spitale regionale promise în campania electorală din 2016.