Referendumul pentru Justiţie a depăşit deja referendumul pentru Familie.

Prezenţa la primul era de 21,25% la ora 14.30, în timp ce la referendumul pentru familie, în două zile, s-a adunat o prezenţă de doar 20,41% din totalul persoanelor înscrise pe liste.

Pentru a fi validat, referendumul lui Iohannis are nevoie de o prezenţă de minimum 30%.

La referendum, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?

2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?