Grupul de Comunicare Strategică a anunţat noile date legate de îmbolnăvirile cu noul tip de coronavirus în România, date valabile pentru sâmbătă la ora 13. Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, încă 160 de cazuri noi, iar numărul decedaţilor a ajuns la 29.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 13 şi 83 de ani.

"Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate şi externate (54 la Timişoara, 55 la Bucureşti, 16 la Iaşi, 6 la Craiova, 6 la Constanţa şi 2 la Cluj)", arată GSC.

Cele 29 de persoane decedate au fost internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj-Napoca şi Neamţ.

GSC mai arată că, în prezent, la secţii de terapie intensivă sunt internaţi 34 de pacienţi, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

În România, sâmbătă la ora 13, erau în carantină instituţionalizată 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unităţi medicale private.

"De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 755 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 24 persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile", mai scrie GSC.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

"De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, poliţiştii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei. De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal", mai scrie grupul.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19: 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franţa şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie şi Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, 11 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franţa şi 1 în Marea Britanie, au decedat.

 GSC aminteşte şi că, sâmbătă dimineaţă, în România a ajuns încă un transport cu aproximativ 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă a NATO. Cele 100.000 de combinezoane de protecţie, din acest transport, achiziţionate de România, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Joi, în ţară, au ajuns alte 100.000 de combinezoane.

Până la data de 27 martie 2020, au fost raportate 265.421 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

UPDATE: Alte șapte decese din cauza coronavirusului au fost raportate sâmbătă seară, bilanțul ajungând la 37