Primăria Oradea a anunţat că sâmbătă se vor deschide, între orele 8 şi 18, cele cinci containere în care cetăţenii pot arunca gratuit deşeurile electrice, electronice şi electrocasnice.

Cele cinci puncte de colectare sunt în parcarea Spitalului Municipal, pe strada Sovata (în dreptul punctului termic 109), pe strada Oneştilor (parcare supermarket Penny), în zona ultimei staţii de tramvai din Nufărul şi vizavi de Maternitate.

Din aceste containere, DEEE-urile vor fi preluate de firma Bene Internaţional. De altfel, societatea asigură şi preluarea şi transportul gratuit de la domiciliu în cazul orădenilor care au cantităţi mari de DEEE-uri.