„Din cauza lucrărilor de amenajare a pasajului suprateran de la Piața 100, cursele OTL, programate în fiecare sâmbătă și duminică spre Piața 100, vor fi suspendate începând de sâmbătă, 29 februarie 2020, și până la finalizarea lucrărilor”, a anunțat, vineri, Loredana Buz, consilierul de relații publice al ADP Oradea.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările de construire a pasajului pe care şoseaua de centură va supratraversa sensul giratoriu la intrarea în Piaţa 100 îngreunează traficul în zonă.

La orele de vârf, cozile se întind sute de metri, de la pasajul suprateran de peste DN 76 Oradea - Arad, până la fosta giraţie de la intrare în piaţă.

Circulaţia pe şoseaua de centură a fost restrânsă la cele două benzi dinspre Piaţa 100 pentru că în zona spre cartierul Europa constructorii amenajează banda de ocolire a viitorului pasaj.

Pentru fluidizarea circulației, sensul giratoriu de la capătul cimitirului a fost desființat, iar accesul din centură în strada Universității a fost desființat. Restricţia de circulaţie se va aplica pentru următoarele trei luni.

Lucrările de amenajare a pasajului au fost atribuite firmei Porr Construct pentru suma de 27,8 milioane lei cu un termen de execuţie de 18 luni care expiră în aprilie, anul viitor. Constructorii au promis reprezentanţilor municipalităţii finalizarea pasajului până la sfârşitul acestui an.