Din cauza complexităţii şi volumului lucrărilor de înlocuire şi modernizare a reţelei de transport a energiei termice, orădenii din cartierul Nufărul vor avea apă caldă la robinete sâmbătă, nu vineri, cum prognozase iniţial Termoficare Oradea. 

"Datorită complexității și volumului lucrărilor de înlocuire și modernizarea rețelei de transport a energiei termice, în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – etapa a II-a, 20,2 km rețea de transport”, reluarea furnizarii apei calde pentru consumatorii alimentați din  punctele termice termice: 871, 872, 875, 868, 869, 890, 856 și Cartierul Prima, programată inițial pentru vineri, 21 iulie 2017, se decalează pentru sâmbată, 22 iulie 2017, ora 20.00", se arată într-un comunicat al societăţii Termoficare, transmis joi seară.

Compania îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi îi asigură pe orădeni că "echipele care implementează acest proiect vor face tot posibilul pentru a reduce timpul necesar finalizării lucrărilor".

Pentru informaţii suplimentare privind stadiul lucrărilor, clienţii Termoficare Oradea pot suna la dispeceratul de urgenţă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile).