32 de elevi de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu vor merge în stagii de practică în Spania şi Portugalia, pentru a se specializa în programare web. Finanţarea acestor mobilităţi este asigurată printr-un proiect Erasmus+ al şcolii, în valoare de peste 70.000 de euro.

Intitulat "Stagiu european pentru dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor de realizare a paginilor web", proiectul vizează dezvoltarea competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor practice în domeniul IT pentru elevii din ultimul an de liceu, specializarea de matematică-informatică, intensiv informatică.

Pe lângă lecţiile pe care le vor învăţa la Oradea, liceenii vor merge la firme specializate din Spania şi Portugalia, unde, timp de două săptămâni, vor învăţa programare web. În total, elevii vor participa la cursuri timp de 70 de ore. Informaţiile învăţate astfel le vor folosi pentru realizarea de "lucrări practice", adică site-uri ce îi vor ajuta la susţinerea atestatului profesional, la final de clasa a XII-a. De asemenea, cei 32 de elevi vor face şi un tutorial cu paşii de implementat în realizarea paginilor web.

Potrivit directorului Liceului Onisifor Ghibu, Iulius Timar, acest proiect a fost gândit pentru că, în liceele teoretice, orele de pregătire la informatică se desfăşoară exclusiv în laborator, fără ca elevii să facă stagii de practică şi astfel, fără să aibă şansa să intre în contact cu specialiştii şi cu cerinţele actuale ale domeniului.

Valoarea totală a proiectului este de 71.568 euro, iar elevii participanţi au fost aleşi în funcţie de notele la învăţătură, de abilităţile IT şi de abilităţile de comunicare în engleză.

Echipa de proiect este formată din profesorii Iulius Timar, Alina Luncan, Daniela Bora, Anca Carpan, Nicoleta Turean, Călin Perţe, Mircea Pop, Sandor Lucacs şi Floare Pop. Proiectul a fost lansat oficial marţi, la liceul orădean, în prezenţa elevilor, dascălilor, dar şi a inspectorilor şcolari Monica Costa, Horea Abrudan, Florin Negruţiu şi Felicia Ianţa.