Opinii

Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.

Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.

După formula standard de încheiere, „Lucian Cremeneanu, Pro TV”, am rămas trăsnit: oamenii care îmi fuseseră public de ocazie au început să aplaude! „Bravo, bă!”, a strigat cineva. După care s-au întors cu toții la incendiu...

Cu cât se apropie alegerile, cu atât sunt mai stridente bizareriile politice, iar ale liberalilor, ai căror lideri au dat uitării deviza "Prin noi înşine", de dragul grefelor de sorginte PSD-istă, întrec închipuirea....

De câte ori se apropie campania electorală, cei 200.000 de arhitecţi orădeni se reactivează, şi aşa aflăm pentru a nu ştiu câta oară că spânzurătorile montate acum patru ani în centru sunt hidoase, cutia de conserve din staţia de tramvai e horror, iar cârciuma nou deschisă nu se simte mai bine nici ea. Trăim în epoca "mai bine să nu se facă nimic decât să se facă prost". Dacă nu se face prost, se face cu întârziere. Iar dacă se face bine şi la timp, banii puteau fi folosiţi în cu totul altă parte. 

Tenacele primar Ilie Bolojan nu a renunțat niciodată la ideea de a face Oradea cu adevărat mare. Doar că, după eșecul referendumului pentru unirea cu Sânmartinul, și-a schimbat tactica. Și-a dat seama că nu doar PSD-ul lui Mang a fost cel care a pus talpă proiectului, ci și UDMR-ul, speriat că echilibrul etnic din Oradea se va frânge, în contextul în care în cea mai bogată comună a județului etnicii români sunt majoritari...

Urlă mulţi oameni pe internet că nu le place centrul istoric al oraşului Oradea şi cam au motive de supărare. S-au făcut lucrări nepotrivite cu vecinătatea, cu ansamblul zonei, s-au ridicat câteva construcţii în stilul NIP (Nuca In Perete), s-a mai dat cu culori neinspirate... Să nu mai vorbim de sistemul de iluminat din Piaţa Unirii, unde poţi face trafic de arme după lăsarea întunericului, fiindcă nu te vede nimeni. Iar clădirile din jur, frumos renovate, stau scufundate într-o nemeritată obscuritate până răsare soarele. Păcat!

Ştiu că nu sunt original cu întrebarea, dar nu "originalitatea" ne lipseşte nouă (ba dimpotrivă, avem aşa multă încât se scufundă în fabulaţie), ci mai degrabă bunul-simţ. Aşadar: când se strică maşina familiei, i-o duci la reparat unui mecanic sau unui lăutar? Şi dacă răspunsul este cel corect, atunci de ce ţi-ai încredinţa sănătatea nu medicilor, ci gălăgioşilor care susţin că "virusul nu există" ori că-i "inofensiv" cu aceeaşi tărie cu care acum câteva secole înaintaşii lor ziceau că Pământul este plat şi că anemia se tratează cu lăsare de sânge?

Ne adunaserăm 6 la o masă pe terasa unei berării, când ospătarul a venit să ne anunţe că Poliţia a împânzit centrul oraşului şi face controale să verifice dacă se respectă numărul de maxim 4 persoane la o masă. Eu tocmai plecam, aşa că o parte a problemei s-a rezolvat de la sine, dar nu ştiu după ce criterii a căzut al cincilea, probabil ca-n firmele lovite de criză - ultimul venit, primul plecat.

Săptămâna asta se împlinesc 5 luni de când, la fel ca mulţi colegi de breaslă de oriunde din lume, documentez (uneori, nu uşor) şi semnez zilnic cel puţin câte o ştire despre criza sanitară generată de răspândirea Covid. Dar credeţi că ne place să dăm veşti proaste? Ori să fim înjuraţi de tot felul de inteligenţi asimptomatici, laolaltă cu medicii şi cu autorităţile, că avem "interese mari" să băgăm lumea în sperieţi (deşi, fireşte, nu ăsta e scopul)?

Bolnavii de la Municipal au fost mutați în „bolnița” de pe Republicii, o construcție nerenovată pentru că urmează să fie demolată. Nici nu mă miră reacția asistentelor medicale din Salonta infestate cu coronavirus, care au preferat să plece acasă, profitând și de vidul legislativ în care România se scaldă încă de pe la 1918.

Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...

Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!

De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!

Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...

Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 

Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.

Episcopia Romano-Catolică s-a apucat să amenajeze parcul din jurul fostului Muzeu. Pentru asta a avut nevoie de două condiţii: să vină un specialist peisagist, şi au adus unul tocmai din Franţa, şi să nu vină ecologiştii, mai ales cei din Oradea. Cine a urmărit amenajarea a constatat că mulţi arbori au fost tunşi sever, alţii au fost efectiv proptiţi cu bare metalice, dar concomitent s-au făcut plantări, nu neapărat importante cantitativ, dar ghidate după un schepsis.

În cazul în care nu aţi auzit întâmplarea, un vatman din Oradea i-a dat o lecţie în trafic unui tip care tocmai executa o manevră ilegală cu maşina. Şoferul trecuse linia dublă continuă pentru a se furişa într-o parcare, iar vatmanul, numa' de-al dracului, cum se zice, a oprit tramvaiul în dreptul intrării, forţându-l pe indisciplinat să renunţe la manevră şi să revină pe banda lui....

După aproape cinci ani, iată că parcarea din centrul Oradiei devine funcțională. Pare că a trecut o eternitate de când s-a săpat uriașul șanț de pe malul Crișului, dar realitatea este că doar de doi ani s-a lucrat efectiv la cea mai complexă investiție din buricul târgului. Trei ani ne-au trebuit să ne dumirim că proiectul era unul de tip varză, care dacă ar fi fost dus până la capăt s-ar fi putut solda cu daune inimaginabile...

După trei luni în care Spitalul Municipal din Oradea a îngrijit, pe 450 paturi, doar bolnavi Covid (665 până la finele săptămânii trecute), conducerea unităţii pregăteşte "redeschiderea" prin mutarea secţiei de Infecţioase, de îndată ce numărul pacienţilor cu coronavirus scade sub 50, în vechea locaţie din centru, unde sunt 80 paturi. Directorul medical, dr. Ovidiu Burtă, e optimist, speră că se va întâmpla săptămâna aceasta. Pacienţii cronici sunt şi mai nerăbdători...

Măi, ABA Crişuri, măi! De ce le dai palpitaţii ecologiştilor de partid şi de stat? Că aţi tăiat copacii din albia Peţei e una, dar de ce vă asumaţi voi această crimă împotriva clorofilei, când ţinta e ţăranul din Birtin? Prima mea amintire cu Peţa? Era într-o iarnă în care apa "fumega" şi gospodinele spălau haine în plin ger. Mă minunam că unii aveau apă caldă tot timpul, în vreme ce majoritatea orădenilor încă făceau baie numai sâmbăta.

Apăraţi de opinia publică în crâncena guvernare PSD-ALDE-UDMR, salarizaţi gras datorită politicienilor, care le-au răsplătit practic pasivitatea în faţa nelegiuirii, şi protejaţi de întregul sistem judiciar - care prin Inspecţia Judiciară şi prin Secţia Specială a hăituit fix procurorii şi judecătorii care au trimis ori au încercat să trimită după gratii corupţi, ucigaşi şi perverşi -, purtătorii de robe din România au devenit nişte "speciali" care nu-şi merită multiplele privilegii.

Între ceea ce credem şi ceea ce ştim a fost întotdeauna o bătălie, cu sufletul şi creierul păruindu-se de mama focului. Dar parcă niciodată nu fu mai mare dihonia ca în zilele noastre, când războiul se dă nu între credinţă (a nu se confunda cu religia) şi ştiinţă, ci între ceea ce credem şi ceea ce nu vrem să ştim. Ne alegem singuri idolii, credem în cine vrem noi şi doar pentru motivele care ne convin. De fapt, nu mai credem pe nimeni, credem doar în ce iese din noi înşine.

Iubitorii fotbalului s-au repezit să disece tema noului stadion lansată de Ilie Bolojan. Aproape toți își doresc să fie fără pistă, urmând ca Stadionul Tineretului, modernizat, să preia și funcțiile pentru atletism. Aproape nimeni nu contestă amplasamentul, evident avantajos, cu multe căi de acces și cu posibilitatea folosirii parcărilor din apropiere, ale marilor centre comerciale. Suporterii greșesc, în schimb, când pleacă de la premisa că vom avea o echipă foarte bună de prima ligă, chestie la care Bolojan nu s-a angajat și nici nu cred că o s-o facă, ținând cont de antecedente.

Un pensionar din Oradea, Ioan Pater, care se prezintă drept "un împătimit susţinător al fotbalului" şi care, în 2012, a publicat cartea "FC Bihor - o iubire imposibilă", îi transmite primarului Ilie Bolojan gândurile sale legate de iniţiativa construirii unui nou stadion în Oradea, în zona în care este ridicată în această perioadă şi viitoarea Sală Polivalentă. 

Vă întrebaţi de ce sparg vitrine şi magazine protestatarii din America? Păi, nu de la un vânzător a pornit totul? El a chemat poliţia pentru bancnota aia falsă! Restul e context şi pretext. Dar lăsând gluma la o parte, dacă vânzătorul ar fi acceptat bancnota, sistemul monetar american ar fi pierdut 20 de dolari. O nimica toată, nu? Acum, după toată răzmeriţa pornită de la hârtia aceea nefericită, se pierd sute de milioane de dolari în fiecare zi şi se destabilizează sisteme...

Prezentul e compromis, aşa că hai să ne ocupăm puţin şi de viitor, şi-au zis parlamentarii români, exploatând recent două teme ce îi au pe copii drept "subiecţi". Prima e controversa: educaţie sanitară vs educaţie sexuală...

Câteva zile n-am putut dormi noaptea. Mă trezeam transpirat şi speriat la gândul că în cursa solitară pentru ocuparea postului de rector, domnul Constantin Bungău ar putea ieşi pe un binemeritat loc II. Nici nu ştiţi ce fericire m-a cuprins la aflarea veştii că habemus Rector în persoana deja eternizatului Bungău. Nu m-ar mira să se formeze în instituţie chiar şi o comisie care să găsească reţeta potrivită pentru împăierea lui el lider maximo.

Suntem țara cu cele mai multe minore devenite mame. Pun pariu că avem cazuri de fete ajunse bunicuțe înainte de a împlini 30 de ani. Era evident că trebuiau luate măsuri pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli. Această educație s-a făcut până și pe vremea comuniștilor și nimeni nu a fost scandalizat...