Înfrângere pentru Kiss şi Beni Rus: Curtea Supremă le-a refuzat strămutarea procesului de la Oradea
Fostul şef al Consiliului Judeţean şi al UDMR Bihor Alexandru Kiss, patronul firmelor din grupul Selina, Beniamin Rus, şi afaceristul ungur de origine română Bojtor Vilmos, condamnaţi în această vară de Tribunalul Bihor la 8, 4 şi respectiv 6 ani de închisoare în dosarul în care DNA i-a trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie, vor continua să fie judecaţi de către Curtea de Apel Oradea. Înalta Curte a respins cererile de strămutare a procesului formulate, pe rând, de toţi cei trei condamnaţi în primă instanţă.