Florin Dănuț Ciucaș s-a născut la Reghin, în 5 septembrie 1972. A absolvit Liceul Industrial nr. 1 din Oradea, Facultatea de Științe Politice și Științele Comunicării din Oradea, fiind licențiat în jurnalism al Universității din București.
S-a remarcat încă din ultimii ani de liceu prin realizarea unui ziar de tip samizdat de influență rock, cu accente critice, ironice și sarcastice, neconform ideologiei comuniste, Extaz Metal Magazin, care a provocat o anchetă a Securității în instituția de învățământ și sancțiuni pe linie UTC împotriva ”colectivului de redacție”.
În 1990, imediat după revoluția anti-comunistă, împreună cu colegii Cătălin Miheș și Marcel Lehel Lazăr, va edita două numere tipărite ale Extaz Metal Magazin, aceasta fiind una dintre primele, dacă nu chiar prima publicație rock românească din proaspăta democrație.
A fost redactor al săptămânalului Noua Gazetă de Vest (1992-1995, Oradea), corespondent al cotidianului România liberă în județul Bihor (1993-2000), corespondent al postului de radio Europa liberă (1993-2002), redactor și șef secție anchetă la cotidianul Jurnal bihorean (1996-2000, Oradea), corespondent al agenției de știri Mediafax (2004-2009).
La înființarea săptămânalului Bihoreanul a fost cooptat redactor șef adjunct (2000-2002), iar din 2002 este redactor șef al publicației, precum și al portalului de știri www.bihoreanul.ro, atât în perioada în care acestea erau editate de trustul Mediapro, cât și după 2009, de când ele sunt gestionate de echipa care le realizează.
A fost membru al Asociației Ziariștilor Români și al Asociației Pro Democrația, colaborator al BBC, Jurnalului de dimineață, Bihari Naplo, VIP etc. și s-a remarcat de asemenea, în anii 90, ca autor de caricaturi, grafician și fotoreporter.
Din 2007 este și antreprenor în domeniile publicității și comunicării, fiind asociat și administrator al mai multor companii media - agenții de publicitate sau editori de presă.
Este considerat unul din promotorii jurnalismului de investigație bihorean, remarcându-se, începând cu mijlocul anilor 90, la România liberă și Jurnal bihorean, prin anchete sonore privind corupția din mediul universitar orădean, administrația locală și sistemul judiciar, încrengăturile dintre serviciile secrete și mediul de afaceri, masonerie și lumea politică, spirit pe care îl va transmite după 2000 și ziarului Bihoreanul.
Universitarul Florin Ardelean consemna, în lucrarea sa ”Istoria presei orădene”, că ”sosirea în redacţia Jurnalului bihorean a lui Florin Ciucaş va deschide aici o perioadă de glorie a investigaţiei jurnalistice, cu anchete care vor rămâne în memoria colectivă prin documentare, agresivitate, consecvenţă în urmărirea faptelor şi a personajelor implicate, prin deranjamentele majore provocate în sferele ocultei politice, administrative, juridice, academice, prin dovedirea unor complicităţi în domeniul contrabandei care vor arăta cu degetul spre statul român”.
Florin Ciucaş ”a fost copilul teribil al presei orădene, (...) curajos, foarte meticulos, a dat lovituri de presă care au stârnit invidia multor confraţi”, iar ”Bihoreanul şi-a găsit în el omul care i-a dat „obrăznicie”, răutate, stârnind mânii şi frică”, arată aceeași sursă.
Are un copil.