Florin Mihalca s-a născut în 8 septembrie 1979 la Oradea. A absolvit Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea (1997), Facultatea de Științe Politice (2007), Facultatea de Jurnalism și un masterat în politici publice comunitare (2009) și apoi Facultatea de Drept (2012), toate la Universitatea din Oradea.

Și-a început cariera în octombrie 1997 la Radio Transilvania, ca redactor sportiv. A rămas până azi fidel acestui post, realizând, pe parcurs, emisiuni diverse. În prezent este jurnalist generalist și producător de știri.

A avut colaborări, ca redactor sau prezentator de emisiuni, la Informația de Vest (2001-2005), Șapte seri (2003-2007), TVS Oradea (2007-2011), Radio România Actualități (2010-2013), Radio Cluj (2011-2015), Bihoreanul (din 2011), Radio Timișoara (din 2013), Aleșdonline (din 2015).

Florin Mihalca a fost invitat adesea să prezinte evenimente sportive (meciuri de fotbal, baschet, polo, handbal etc), dar și evenimente cultural artistice.

Este membru (2008) și vicepreședinte al Filialei Bihor a UZPR (din 2017), dar și membru al Asociației Presei Sportive din România (din 2011).

Este un colaborator permanent al Bihoreanului, acoperind domeniul sportiv.