O adolescentă de 16 ani se zbate între viaţă şi moarte la spital, după ce a vrut să se scalde în Crişul Repede, nu a mai putut ieşi din apă şi s-a înecat.

Potrivit locotenentului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, pompierii au fost anunţaţi miercuri în jurul orei 16, că două fete care s-au avântat să facă baie în Crişul Repede, într-o zonă cuprinsă între Centrul de Calcul şi Podul Decebal, nu mai pot să iasă din apă.

La 2 metri sub apă

La locul întâmplării s-a deplasat un echipaj cu scafandru, un echipaj de prim ajutor calificat şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) al SMURD.

Fata de 12 ani fusese scoasă din apă teafără de un trecător, care nu a reuşit să o găsească şi pe sora ei, de 16 ani. Pompierii au găsit-o însă în câteva minute, la o adâncime de aproximativ 2 metri, sub apă.

 "Echipajul de terapie intensivă mobilă prezent la faţa locului a efectuat manevrele de resuscitare, transportând-o ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean", a precizat Roşca, într-un comunicat.

Ambele tinere au fost duse la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii. Dacă fata de 12 ani nu e în pericol, dr. Adriana Bălan, medic la SMURD, a declarat că tânăra de 16 ani este în stare foarte gravă.

Din spirit civic

Biroul de presă al Primăriei Oradea a anunţat miercuri după amiază că cele două tinere au fost observate de o angajată a Direcţiei Economice a municipalităţii, de la Taxe şi Impozite Locale, Speranţa, care, împreună cu alte 4 colege, tocmai ieşise de la serviciu şi mergeau spre case.

"Femeile au început sa strige după ajutor şi au sunat la 112. Dintre persoanele aflate în trecere, una singură a sărit în ajutor. Un tânar aflat în spatele lor, fără să stea pe gânduri, s-a descălţat şi a sărit repede în apă să salveze cele două surori aflate la un pas de înec. Pe una dintre ele a scos-o la suprafaţă, a adus-o la mal, unde a ajutat-o să-şi revină, după care s-a aruncat din nou în apă în căutarea surorii ei. Pe aceasta din urma nu a mai reuşit s-o găsească", se arată în informare.

Fodor Botond Levente1.jpgTânărul salvator se numeşte Fodor Botond Levente (foto), are 27 de ani şi este student la Universitatea Partium din Oradea, la Secţia Grafică, fiind originar din Miercurea Ciuc. 

El era în drum spre un prieten de-al său, cu care plănuia să repare o bicicletă. "Prin curajul şi prin fapta sa, Levente a devenit eroul zilei de azi. De emoţie şi de supărare că nu a putut s-o salveze mai repede şi pe cea de-a doua fetiţă, acesta abia îşi mai găsea cuvintele", încheie comunicatul municipalităţii.