Complexul Muzeul Ţării Crişurilor şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative Bucureşti, organizează expoziţia de tapiserie "Bărbaţi la război". Vernisajul va avea loc vineri, la ora 17.30, la Palatul Baroc.

"Expoziţia cuprinde lucrări ale artiştilor plastici Gheorghe Gogescu, Traian Ştefan Boicescu, Vasile Dobre, Mihai Moldovanu, Nicolae Zâmbroianu şi Ioan Deac Bistriţa, primul dintre ei fiind şi iniţiatorul acestei expoziţii, precum şi creatorul grupului de artişti textilişti bărbaţi, în 2007. Palmaresul acestei grupări este bogat, dovedit de numeroasele participări la expoziţii naţionale şi internaţionale", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Cele 32 de lucrări expuse sînt tapiserii de mari dimensiuni, realizate în diverse tehnici, cum ar fi haute-lisse, colajul textil şi obiectul tridimensional. "Titlul expoziţiei este o metaforă care incită, dar care, în esenţa lui, sugerează o altfel de artă, cea a războiului de ţesut. Publicul este invitat să admire creaţii realizate la războiul tradiţional, unul din instrumentele de lucru preferate", mai precizează reprezentanţii MŢC. La vernisaj vor fi prezenţi patru dintre artiştii care expun.