E şeful unei benzinării din Oradea, dar şi ecologist convins, chiar şef al filialei Partidului Ecologist. Îndrăgostit de natură, Răzvan Marchiş se declară mândru că locuieşte într-un judeţ cu care natura a fost darnică. Tocmai de aceea, este împotriva proiectului imobiliar ce ar trebui să se dezvolte în Padiş, zonă despre care spune că e atractivă tocmai pentru că e "virgină".

Cât despre Oradea, crede că cea mai mare problemă o constituie lipsa spaţiilor verzi, condamnând şi el bisericile şi privaţii care au furat din "iarba" oraşului ca să ridice clădiri. Iar dacă PER va avea de la următoarele alegeri un consilier local în municipiu, Marchiş garantează că, pe lângă mai multe spaţii verzi, Oradea va avea şi centură verde, nu doar pomi plantaţi în faţa marilor hypermarketuri...

Protestele, în loc greşit

În anii '90, Răzvan Marchiş era un adolescent ce îşi dorea să devină geolog. Făcea parte din mai multe cluburi de speologie şi voia să-şi petreacă tot timpul studiind şi admirând peşterile. "În Munţii Apuseni sunt cele mai frumoase peşteri din ţară", e convins Răzvan. În plus, drumeţiile erau deja un obicei vechi, deoarece de mic fusese dus de părinţi numai la munte.

Când a terminat liceul, s-a înscris la Facultatea de Geologie din Cluj. La finalul studiilor şi-ar fi dorit să lucreze în domeniu, însă a realizat că un geolog are puţine opţiuni în România. Putea să predea sau să lucreze prin vreo mină, însă nicio variantă nu i-a plăcut. "Rămânea calea emigrării, dar nu cred că sunt născut să plec din România". Aşa că s-a întors la Oradea, ajungând acum să fie administratorul staţiei de benzină Petrom OMV de pe bulevardul Decebal.

Bomba din Padiş

Pe lângă munca de zi cu zi, Răzvan şi-a păstrat interesul pentru natură. Este membru în Corpul Voluntarilor de Mediu din Bihor, structură ce funcţionează pe lângă Garda de Mediu şi care organizează acţiuni de ecologizare, educative şi de patrulare. Cu sau fără colegii voluntari, orădeanul merge cât de des poate în drumeţii. Destinaţiile preferate sunt Padişul, Cetăţile Ponorului, Stâna de Vale, Peştera Urşilor, zona Şuncuiuşului, barajul Leş.

"Frumuseţea Padişului constă în sălbăticia naturii. E o natură virgină, dar din păcate nu cred că va mai rămâne aşa mult timp", zice Răzvan, referindu-se la proiectul imobiliar care ar urma să se dezvolte în zonă şi pe care ecologiştii l-au denunţat ca fiind ilegal, deoarece se află chiar în perimetrul zonei protejate, unde construcţiile sunt interzise. "Padişul atrage tocmai pentru că se face turism cu cortul şi rucsacul. Să pui 3-4 hoteluri acolo e ca şi cum ai detona o bombă atomică", acuză ecologistul.

Liderul ecologiştilor politici

Din preocuparea pentru ecologie, Marchiş a intrat în 2003 în Partidul Ecologist Român, filiala judeţeană fiind acum condusă de el, chit că recunoaşte că nu îi e dragă politica. În Bihor, partidul are cam 800 de membri iar, după spusele lui Marchiş, oamenii de rând îi înţeleg rolul şi nu prea. "Ne sună să ne spună că se taie copaci. E bine că se sesizează, dar mă întristează că oamenii ar vrea să fie totul verde, dar fără implicarea lor".

Regretul lui politic cel mai mare este că în Oradea PER nu are niciun consilier local. "Avem în judeţ 11 consilieri locali, însă trebuie şi în Oradea. Pentru următoarele alegeri ne vom pregăti un candidat bun", promite şeful PER. Nu ştie încă cine va fi acela, dar e aproape convins că nu va fi el. "Nu mă pasionează politica atât de mult".

Promisiuni

Dacă PER va avea un cuvânt de spus în Oradea, liderul partidului spune că se va face o centură verde. Deşi administraţia locală susţine că a demarat un astfel de proiect, Marchiş nu crede în el. "A planta zeci de copaci în faţă la OBI sau la Selgros nu înseamnă că faci centură verde. Trebuie să pui două rânduri de copaci de-a lungul întregii şosele".

Totodată, Răzvan consideră că oraşul are nevoie de mai multe spaţii verzi, lipsa acestora fiind cea mai mare problemă a municipiului. "Pe lângă că avem deficit, s-au mai distrus spaţii verzi şi pentru biserici şi tot felul de construcţii private", constată el.

Până la promisiuni electorale, Marchiş speră să reuşească, prin fapte mici, să schimbe mentalitatea celor din jurul său. E convins că oamenii trebuie educaţi intensiv în spirit ecologic, la fel cum ştie că această educaţie îşi va vedea rodul abia peste 2-3 generaţii. Speră doar ca pentru anumite comori ale naturii acel moment să nu fie prea târziu...


 "Înţeleg că a ajuns cuţitul la os, însă aceste proteste privind preţul benzinei nu se adresează unde trebuie. Trebuie făcute la Guvern"

Răzvan Marchiş