Doi bihoreni daţi în căutare prin Interpol au fost găsiţi şi aduşi acasă, la Oradea, după ce autorităţile de la Bucureşti şi cele ecuadoriene, unde cei doi fugiseră după ce fuseseră puşi sub acuzare pentru trafic de droguri, au ajuns la o înţelegere pentru extrădarea lor. Cei doi, Dorel Popa şi mama sa, Floare Flonta, la fel ca tatăl, Cornel, şi fratele, Augustin, au făcut parte din celebrul "cartel de la Zăvoiu" (un sat din comuna Sâmbăta) care aducea droguri ascunse în electronice şi sticle de whisky.

Dorel Flonta, un fost spărgător de locuinţe care se împrietenise la finele anilor '90 cu un columbian închis într-un penitenciar din Austria, s-a apucat de comerţ cu cocaină la finele anului 1997. Făcea excursii regulate în Columbia, unde îl aştepta prietenul său cu marfa, ambalată în sticle de whisky. Întors în ţară, mergea în satul natal, Zăvoiu, unde strecura cocaina, o usca, o ambala în plicuri şi, până o vindea, o ascundea într-un sac cu grâu în hambar. Distribuţia o făcea tot singur, în Timişoara, Arad şi, mai târziu, în Ungaria.

Cu timpul, până să fugă din ţară, în aprilie 2000, ca să scape de o acuzaţie de viol, Dorel Popa a ajuns s-o implice în afacere atât pe tânăra cu care s-a căsătorit, şi de la care a preluat şi numele de familie, Delia Popa (pe atunci secretară a Consiliului Local Drăgeşti, ulterior şefă de cabinet parlamentar a fostului senator PSD Vasile Duţă), cât şi întreaga sa familie: începând cu mama sa, Floare Flonta, continuând cu tatăl, Cornel Flonta, şi terminând cu fratele, Augustin Flonta.

Ca loc de refugiu, dar şi pentru continuarea afacerii, Dorel Popa a ales Ecuadorul, ţară cu care România nu are un tratat de extrădare, trimiţând în ţară, încă alţi câţiva ani, droguri de mare risc, în special cocaină, ascunse în aparatură electronică şi în sticle de whisky.

În timp ce tatăl şi fratele său au fost reţinuţi şi arestaţi în ţară în urma unor acţiuni de prindere în flagrant, mama lui Dorel Popa, Floare Flonta, a plecat şi ea în Ecuador, negocierile pentru aducerea lor în faţa justiţiei din România începând încă din 2008.

"Cazul a fost instrumentat, la vremea respectivă, de colegii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bucureşti. În baza unor două acorduri speciale cu autorităţile din Ecuador, cei doi au fost aduşi în ţară vineri seară, urmând să se desfăşoare în continuare toate celelalte proceduri prevăzute de lege în asemenea cazuri", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa.