Întregul oraş se va umple, în perioada următoare, cu sute de igluuri, însă nu pentru că orădenii s-ar pregăti de vreme rece făcându-şi locuinţe aşijderea eschimoşilor.

Coloratele igluuri sunt, de fapt, containere speciale pentru colectarea ambalajelor de tot felul, în care locuitorii vor putea arunca deşeuri din plastic, metal, hârtie, carton şi, în premieră pentru Oradea, sticlă!

Obligaţi de lege

Legislaţia în vigoare obligă fiecare autoritate publică locală să asigure cetăţenilor posibilitatea de a colecta diferenţiat deşeurile din ambalaje ce pot fi reciclate. Nu doar banalele folii de plastic sau pungile diverselor alimente sunt considerate ambalaje. Potrivit Hotărârii de Guvern 621/2005, sensul de ambalaj este mult mai larg, cuprinzând "orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator".

Altfel spus, orice material care împachetează un produs, de orice fel ar fi el, cum sunt carcasele de CD-uri, borcanele, farfuriile şi paharele de unică folosinţă, cutiile de pantofi sau de ciocolată, reprezintă un ambalaj. Iar, potrivit legii, deşeurile din ambalaje trebuie precolectate de populaţie în trei fracţii: deşeuri din hârtie şi carton, din metal şi plastic, respectiv din sticlă.

Fără ieşire

Pentru a respecta legea, Primăria va încheia în zilele următoare un protocol cu Eco-Rom Ambalaje, o asociaţie nonguvernamentală care va pune gratuit la dispoziţia Oradiei 650 de igluuri destinate exclusiv colectării deşeurilor reciclabile din ambalaje. Aceste containere de forma unui iglu au o capacitate de 3 metri cubi, iar în partea superioară sunt prevăzute cu fante prin care cetăţenii pot doar să arunce deşeurile, nu să le şi scoată.

02 Mircea Stejeran.jpg"În primă fază vor fi amplasate 240 de recipiente în 80 de locuri din oraş, îndeosebi în apropierea blocurilor. Acum inventariem aceste amplasamente", explică Mircea Stejeran (foto), şef de serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei. Cele mai multe recipiente vor ajunge în cartierul Rogerius, unde şi densitatea populaţiei e mai mare, dar nu vor fi uitate nici cartierele noi, de la marginea oraşului.

Ambalaje-n trei culori

Igluurile sunt de trei culori: galbene, pentru plastic şi metal, albastre pentru hârtie şi carton şi verzi pentru sticlă. Aceste recipiente vor fi primele din Oradea destinate colectării sticlei, deşeu reciclabil care nu s-a adunat până acum.

02 Ionel Ban.jpgToate recipientele vor fi golite de operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, care susţine protocolul ce urmează să fie încheiat între Primărie şi ONG. "Mai rămâne ca orădenii să respecte colectarea selectivă, adunând separat deşeurile ce pot fi reciclate", spune directorul de producţie al operatorului de salubritate, Ionel Ban (foto). După colectarea din oraş a deşeurilor, muncitorii le vor duce la staţia de sortare administrată de Eco Bihor.

Pentru amplasarea acestor recipiente şi pentru implementarea sistemului de colectare a ambalajelor, Primăria modifică şi Regulamentul de salubrizare al oraşului, introducând prevederi privind obligativitatea colectării deşeurilor din ambalaje. Proiectul regulamentului actualizat poate fi citit pe site-ul Primăriei, iar pe 8 mai, de la ora 16.30, în Sala Mare a Primăriei, va fi supus dezbaterii publice.


SATELE, ÎNAINTEA ORAŞULUI
Peste 200 de igluuri şi în Zona Metropolitană Oradea

Tot prin parteneriat cu Eco-Rom Ambalaje, operatorul licenţiat de salubritate din Zona Metropolitană Oradea, compania Reosal, a amplasat încă din vara anului trecut în comunele pe care le deserveşte 200 de igluuri pentru colectarea deşeurilor reciclabile din ambalaje. "În perioada următoare vom mai pune încă 40 de recipiente", spune directoarea Reosal, Camelia Lata. Fiecare container pus în satele din Zona Metropolitană are inscripţii cu recomandări şi instrucţiuni de folosire, de pildă că PET-urile trebuie strivite înainte de a fi aruncate, pentru ca aerul din ele să nu ocupe spaţiu degeaba.