Hotărât lucru, Episcopia Ortodoxă şi-a fixat ca scop pocăirea cu orice preţ a jurnaliştilor BIHOREANULUI, care au "îndrăznit în mod repetat" să ironizeze, să persifleze ori pur şi simplu doar să constate derapajele preoţilor şi ierarhilor, în frunte cu Prea Sfinţitul Sofronie.

De parcă nu era destul că de fiecare dată când acesta se consideră "mâhnit" trimite redacţiei replici în care îi ocăreşte pe ziarişti zicându-le că-s "răi, invidioşi, de prost gust, needucaţi, otrăvitori, mincinoşi, cu minţile întunecate, tabloizi" ş.a.m.d., conducerea Episcopiei a reuşit să se facă de râsul credincioşilor în Sfânta Biserică cu Lună şi în mai toate bisericile din judeţ, unde acum două duminici preoţii au fost puşi să citească - lucru nemaiîntâlnit - una din misivele Biroului de Presă al Episcopiei către BIHOREANUL.

După cele 10 minute, cât a durat lectura, singurul rezultat n-a fost însă decât că le-a trezit enoriaşilor chicotelile şi curiozitatea de a citi articolele ce-au stârnit neagra supărare a Prea Sfinţitului.