Pentru unii, limitele nu sunt de netrecut şi nici de temut, ci mai degrabă o provocare pe care aleg s-o biruie.

După o cursă de 4 ore şi 44 de minute, înfruntând apa rece, valurile înalte şi epuizarea fizică, orădeanul Nicolae Leţ a devenit primul român care a traversat înot strâmtoarea Gibraltar, pornind din Europa şi ajungând în Africa, alături de un coechipier de la clubul clujean de nataţie la care activează.

Ţinte înalte

Chiar dacă înotul open water (în ape libere) e încă o raritate în România, orădeanul Nicolae Leţ îl practică de ani buni. Obişnuit cu sportul de mic, ca fotbalist şi karateka, Nic a găsit în adolescenţă modul perfect de a se destinde şi a rămâne în formă: înotul. A început să facă nataţie la Clubul Sportiv Crişul Oradea, unde a jucat pentru echipa de polo juniori, numai că, având ca prioritate liceul, pe care l-a terminat la Partenie Cosma, a trebuit să abandoneze sportul de performanţă. "Pe vremea aceea nici dotarea clubului nu era ca în prezent, aşa că nu prea vedeam motive să merg înainte", povesteşte orădeanul, ajuns acum la 28 de ani. Tânărul şi-a continuat pregătirea la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde a descoperit plăcerea înotului în ape libere după ce profesoara de sport i-a dus la un maraton de 24 de ore pe echipe organizat la Braşov. "Acolo a început cursa de anduranţă care continuă şi azi", spune Nic.

Maratonistul din apă

Conştient că are o rezistenţă bună la efort, tânărul a continuat să se pregătească pentru curse pe distanţe tot mai mari. "Am început pregătirea în România, pe 1,5-3 kilometri, după care am trecut la traversarea Balatonului, pe 5,2 kilometri. A urmat înconjurul insulei Sv. Nikola din Croaţia, de 5 kilometri, şi apoi distanţe de 6-7 kilometri, în strâmtoarea Bosfor ori pe Lacul Tarniţa din Cluj", spune sportivul.

Din 2009, Nic s-a alăturat clubului clujean Orca, axat pe acest tip de înot în ape libere, şi împreună cu colegii de aici a început să facă maratoane în Mediterana care au culminat în 2011 cu parcurgerea a nu mai puţin de 26,5 kilometri pe lacul elveţian Zurich. A şi obţinut atunci locul al doilea, cu un timp de 8 ore şi 39 de minute. Dar, chiar dacă acum distanţele mai mici i se par chiar uşoare, orădeanul spune că există un nivel diferit de periculozitate în fiecare cursă. Poate şi de aceea, familia de acasă nu află totdeauna la ce se înhamă, mai ales că de o vreme studiază şi lucrează la Londra, trimis de compania la care este angajat.

Între continente

23 Calin Chiprianov.jpgCea mai recentă ispravă e stabilirea unui record pentru România. Împreună cu colegul său de la Orca, clujeanul Călin Chiprianov (foto), de 46 de ani, Nicolae şi-a pus în cap să străbată strâmtoarea Gibraltar, dintre Europa şi Africa. Cursa a început în cel mai sudic punct al Europei, localitatea spaniolă Tarifa, şi s-a întins pe 18,5 kilometri până în Maroc, la Ahmiar.

Cei doi sportivi români au fost ghidaţi de două ambarcaţiuni, dintre care una le dădea traiectoria mergând în faţa lor şi comunicând cu piloţii vaselor de mare tonaj ce traversau strâmtoarea pentru a asigura o distanţă de siguranţă, iar cealaltă, având la bord un arbitru şi un medic, a mers în paralel cu înotătorii.

Cursa s-a terminat după 4 ore şi 44 de minute, iar la sfârşitul ei cei doi au devenit primii români care au înotat între cele două continente. "E dificil nu doar fizic, ci şi psihic, căci trebuie să-ţi ţii mintea ocupată cu gânduri şi idei care să combată monotonia", povesteşte Nicolae, mărturisind că deşi nu i-a fost uşor nu s-a gândit nicio clipă să renunţe. Şi a dovedit, încă o dată, că pentru el abandonul nu este o opţiune.