Una din percheziţiile efectuate la sfârşitul anului trecut de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor pentru dovedirea contrabandiştilor de ţigări s-a lăsat cu o mică surpriză pentru oamenii legii. În dormitorul unei suspecte, poliţiştii au cotrobăit pe sub pat, de unde au "extras" o cutie în care, însă, în loc de pachete de ţigări, au dat peste un ditamai vibratorul.

Surprinşi de descoperire, dar mai ales de mărimea apreciabilă, şi în ciuda opoziţiei proprietarei care le cerea să lase scula în pace pentru că îi invadează intimitatea, poliţiştii l-au plimbat din mână în mână şi chiar au făcut o remarcă plină de frustrare masculină: "Cu asemenea specimene trebuie să ne luptăm noi!".

Bihorel le propune organelor statului să nu se mai streseze de "prietenul" femeii suspectate de contrabandă căci, în fond, toate organele ar trebui să se înţeleagă între ele.