Într-un document intitulat „CEDO şi discriminarea catolicilor din România", remis redacţiei BIHOREANUL sub formă de replică, preotul ortodox Ion Alexandru Mizgan critică sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia statul român trebuie să despăgubească Parohia Greco-Catolică din comuna bihoreană Sâmbăta.

Potrivit preotului, greşeala a început prin faptul că s-a încercat împărţirea lăcaşurilor celor două culte prin justiţie, în condiţiile în care, în 1948, când cultul uniat a fost interzis, bisericile au rămas comunităţilor locale, deci şi foştilor enoriaşi catolici.

„Prin urmare, credincioşii greco-catolici, deveniţi ortodocşi în 1948, şi-au continuat în mod firesc viaţa liturgică, şi-au botezat copiii, şi-au înmormântat părinţii, şi-au cununat tinerii, s-au rugat, au postit etc., folosind în continuare bisericile, cimitirele, casele parohiale, terenurile aferente parohiei, ş.a.m.d.", consideră preotul.

Mizgan consideră că „o soluţie morală, etică şi europeană" ar fi trebuit să ţină cont de numărul credincioşilor celor două Biserici, întrucât toţi au dreptul la moştenirea străbunilor, iar în Sâmbăta greco-catolicii sunt minoritari.

În finalul documentului, preotul afirmă că adevărata discriminare s-a făcut faţă de Biserica Ortodoxă. În primul rând, pentru că în 2004 Episcopia Greco-Catolică a primit în mod fraudulos 2.700 de hectare de teren la Stâna de Vale, iar în al doilea rând pentru că Bisericii Ortodoxe nu i-au fost restituite clădirea Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Oradea sau sediul vechi al Academiei Teologice Ortodoxe din municipiu.

Citeşte pe această temă materialul Proces pe cruce!