Boglárka Szegedi va termina curând studiile Universităţii Partium. Pentru a nu îngroşa rândurile absolvenţilor şomeri ori pentru a nu ajunge să lucreze într-un ABC pe salariul minim, tânăra a decis să-şi înceapă propria afacere.

Cum de mică este iubitoare de câini, şi-a ales un job care să implice necuvântătoarele. Iar întrucât nomenclatorul meseriilor recunoaşte activitatea, a devenit primul bihorean... plimbător oficial de câini!

Pentru un câine fericit

La începutul acestui an, Boglárka Szegedi a decis că trebuie să îşi ia viaţa în mâini. Este în ultimul an de studiu la Facultatea de Economia Turismului, Serviciilor şi Comerţului din cadrul Universităţii Partium, dar nu a mai vrut să aştepte să termine şcoala înainte de a câştiga proprii bani.

"De când mă ştiu iubesc câinii", spune fata. Stăpână de câine încă de când era o copilă de 11 ani, Boglárka este convinsă că un patruped poate deveni cel mai bun prieten al omului, cu condiţia să fie tratat şi crescut ca atare. Şi, din punctul ei de vedere, o condiţie esenţială pentru un câine fericit, sănătos şi disciplinat este plimbarea. "Chiar şi un câine care stă la curte trebuie plimbat, pentru că se plictiseşte să stea în acelaşi loc mereu. Plimbarea îl destresează", explică tânăra în vârstă de 22 de ani.

PFA în premieră

Aşa a decis Boglárka să îmbine utilul cu plăcutul şi să îşi înceapă propria afacere ca plimbător de câini. "Am vrut să fac ceva ce-mi place", explică fata. Probabil şi datorită profilului la care învaţă, tânăra nici nu s-a gândit să lucreze la negru, aşa că s-a dus ţintă la Finanţe, să se înscrie ca persoană fizică autorizată şi astfel să lucreze legal. Acolo, pusă să-şi aleagă codul de activitate, Boglárka a aflat că există un cod CAEN anume pentru "servicii de îngrijire a animalelor de companie, cum ar fi plimbatul". Bineînţeles, a şi optat pentru el, aşa că din ianuarie plimbă câinii legal, având singura autorizaţie din Bihor cu acest cod.

După ce şi-a deschis mini-afacerea, Boglárka a început să-şi caute clienţi: a împărţit fluturaşi, a lipit afişe şi şi-a creat o pagină de Facebook, "Plimbări cu căţei" (www.facebook.com/plimbaricatei), unde îşi promovează serviciile. "Lucrez sub forma unui abonament lunar, în valoare de 130 de lei, pentru care plimb câinele timp de o oră în fiecare zi, cu excepţia weekend-urilor. Fără abonament, o oră de plimbare costă 10 lei în timpul săptămânii şi 15 lei în weekend", explică întreprinzătoarea.

Tarifele sunt rezonabile. Raportat la taxele şi impozitele pe care le are de plătit, Boglárka nici nu rămâne cu un profit prea mare. Însă tânăra este mulţumită de afacerea pe care a pornit-o pe cont propriu.

Cu grijă şi atenţie

01_boglarka_bihoreanul.jpgÎn prezent, Boglárka are trei abonamente, adică trei câini cu care se plimbă zilnic câte o oră. La ora stabilită de comun acord cu stăpânul se prezintă la el acasă, ia animalul, obligatoriu cu lesă, carnet de sănătate şi botniţă, dacă este un câine de talie mare, şi pleacă la plimbare. De pildă, pentru unul dintre "clienţii" ei, Beauty, o căţea rasa Bull Terrier, Boglárka merge zilnic din Rogerius, unde locuieşte, până în Velenţa. "Deja m-a asociat cu plimbarea, când mă vede se bucură enorm, pentru că ştie ce urmează". Tânăra este conştientă de responsabilitatea pe care o are în faţa orădenilor care îi încredinţează animalele, dar spune că niciun stăpân de câine nu are de ce să se teamă: are mare grijă de animale şi ştie cum trebuie să se comporte cu fiecare.

Boglárka vrea însă să-şi depăşească statutul de plimbător de câini şi să ajungă un dresor de căţei. "Este cel mai mare vis al meu. Am citit multe cărţi despre câini şi psihologia lor", explică fata. De pildă, pentru Beauty vrea să cumpere un rucsac special de căţei, pe care să i-l pună în spate când ies la plimbare. "Nu trebuie decât să pun o sticlă cu apă în rucsac, iar câinele va fi mai fericit, se va simţi util la plimbarea noastră", spune Boglárka.

Ambiţia ei mare este să ajungă la un curs al celebrului dresor american Cezar Milan. Deţine dublă-cetăţenie, română şi maghiară, aşa că n-are nevoie de viză ca să intre în SUA. Mai lipseşte doar să plimbe suficient de mulţi căţei încât să-şi adune banii necesari...