Sute de orădeni au urmărit, sâmbătă seară, la Cinema Cortina din Oradea Shopping City, pelicula "Rocker" regizată de salontanul Marian Crişan şi filmată în Oradea şi alte zone din judeţ, inclusiv cu actori din Oradea.

Premiera de gală a filmului a atras deopotrivă rockeri cu creste vopsite sau cu barba împletită cât şi medici, universitari, actori sau muzicieni locali, invitaţi de organizatori sau doar curioşi care şi-au cumpărat bilete.

Chiar şi aşa, spectatorii nu au avut parte de discursuri ori discuţii cu regizorul şi actorii înainte de vizionarea filmului, căci aceştia se aflau încă la Salonta, oraşul natal al lui Marian Crişan, unde fusese programată o altă premieră. Actorul Richard Balint - care joacă şi în "Rocker" - a fst cel care le-a explicat celor prezenţi situaţia şi le-a urat vizionare plăcută.

Filmul "Rocker" i-a ţinut concentraţi pe spectatorii adunaţi la Cinema Cortina, căci prezintă, folosindu-se de cadre deosebite îmbinate cu muzică rock - în special cea cântată de formaţia orădeană Celelalte Cuvinte -, suferinţa prin care trece un tată, Victor (Dan Chiorean), în relaţia cu fiul său Florin, zis Dinte (Alin State), dependent de droguri.

Întins pe o oră şi jumătate, filmul arată fără perdea lumea unui dependent de droguri şi impactul pe care dependenţa lui o are asupra celor din jur. Chiar dacă se roagă noaptea ca fiul său să scape de dependenţa de heroină, în "Rocker" tatăl se zbate, furând şi umilindu-se, ca să-i cumpere lui Florin drogurile necesare. Cei doi au şi o mare pasiune: muzica rock. Şi chiar dacă îşi vede fiul la pământ, Victor încă aleargă să strângă bani, să filmeze repetiţiile şi să lipească afişe pentru a-l ajuta să se lanseze cu trupa sa "Iguanele".

Filmată în Bihor, pelicula are şi câteva replici şi decoruri neaoşe care au stârnit chicoteli în sală. Însă dramatismul temei propuse a predominat tot parcursul filmului. "Mi-a plăcut foarte mult filmul, a reuşit să îmi transmită starea dramatică a unei astfel de situaţii", a spus, după vizionare, una dintre spectatoare. Un alt orădean a declarat că filmul ar putea fi unul chiar educativ: "La Rocker ai putea să-ţi aduci copiii, să vadă ce se poate întâmpla", a punctat el.

Protagoniştii filmului, împreună cu regizorul Marian Crişan, au ajuns la Oradea abia la final, încercând să-i oprească pe spectatoriice dădeau să plece. Regizorul i-a chemat pe toţi actorii prezenţi alături de el, mulţumindu-le fiecăruia în parte, dar n-a uitat nici autorităţile locale, care l-au ajutat în realizarea lungmetrajului. De asemenea, el i-a mulţumit liderului trupei Celelalte Cuvinte, Călin Pop, care se afla în sală, dar şi părinţilor săi, care veniseră şi ei de la Salonta.

La rândul său, actorul Dan Chiorean a ţinut să-i mulţumească regizorului. "Am avut marea şansă să lucrez cu un super-om, Marian Crişan, la Oradea. Acum, Oradea e al doilea oraş din sufletul meu", a spus actorul încurajând spectatorii să aibă încredere în filmul românesc.

Pelicula "Rocker" va rula la Cinema Cortina din OSC până pe 1 martie.