Poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub directa coordonare a procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, au finalizat cercetările din dosarul "Şacalii", în care sunt implicaţi directorul regional al Saralex Grup, Ioan Daniel Fetoiu, administratorul caselor de schimb valutar, Alexandru Podgoreanu, casierul Cozmin Dragoş Ioneşti şi alţi 22 de angajaţi ai firmei.

Zece dintre angajaţii Saralex, în frunte cu Fetoiu, Podgoreanu şi Ioneşti, au fost propuşi pentru trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup de crimă organizată în vederea săvârşirii de infracţiuni. De altfel, Fetoiu, Podgoreanu şi Dragoş Ioneşti se află în arest de la începutul lunii mai.

Toţi sunt acuzaţi că în perioada noiembrie 2006 - aprilie 2009, au elaborat şi pus în aplicare, în Oradea şi Satu Mare, un mod de lucru prin care să inducă în eroare persoanele care apelau la serviciile societăţii comerciale în cauză pentru a efectua schimb valutar.

"A fost stabilită o strategie de afişare stradală şi interioară a informaţiilor despre cursurile de schimb valutar practicate, prin care clienţii să fie înşelaţi cu 0,5 - 0,6 lei la fiecare euro schimbat", a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Alina Dinu. Asta pentru că lor le săreau în ochi cursul pentru cumpărarea cecurilor de călătorie sau pentru bancnotele uzate, care era mult mai mare decât cursul practicat la alte case schimb valutar şi nu observau că nu sunt preţurile pentru valută.

Astfel, la fiecare din cele şapte case de schimb valutar din municipiul Oradea şi la cele două din Satu Mare au fost amplasate atât în exterior, cât şi în interior, pe acelaşi suport şi la o distanţă de 2-3 cm, câte două panouri care conţineau un volum mare de informaţii (cu privire la cursul de schimb pentru cecuri de călătorie, comision practicat, cursul BNR, cursul de schimb pentru bancnote uzate etc.) pentru a induce în eroare clientul neavizat sau grăbit cu privire la informaţia principală de interes pentru acesta, respectiv cursul la care urma să fie cumpărată valuta de către societate.

Totodată, administratorul a instruit şi 22 de angajaţi de la cele nouă case de schimb valutar cu privire la modul de amplasare a celor două panouri, la cifra cursului ce trebuia afişat, la ademenirea verbală a clienţilor, la omisiunea de a-i informa verbal cu privire la cursul real de schimb ce urma să fie practicat şi la suma pe care urmau să o primească, precum şi la refuzul de a restitui sumele cu care au fost păgubiţi.

Poliţiştii au identificat 242 de persoane păgubite în perioada noiembrie 2006 - aprilie 2009, cu un prejudiciu de 336.975,5 lei. "Dosarul a fost înaintat instanţei de judecată, în cauză fiind formulată propunere de trimitere în judecată a 10 persoane, din care trei sunt şi în prezent în stare de arest preventiv. Totodată, faţă de 15 persoane au fost aplicate sancţiuni cu caracter administrativ", a mai spus Dinu.

Dacă vor fi găsite vinovate, cele 10 persoane riscă închisoarea între 3 şi 20 de ani.