Ca în fiecare an, Teatrul Regina Maria se alătură Campaniei Naţionale lansate de UNITER - "Artiştii pentru artişti". Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, care se va sărbători în 27 martie, actorii vor pune în scenă, de la ora 19, muzicalul de succes "Scripcarul pe acoperiş", adaptare după povestirea lui Sholom Aleichem, în regia artistică a lui Korcsmaros Gyorgy.

"Campania Naţională "Artiştii pentru artişti" este organizată de UNITER, împreună cu teatrele din Bucureşti şi din ţară cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate. Iniţiată şi organizată din 2002, campania este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor", se arată într-un comunicat al Teatrului Regina Maria.

În acest an, 18 teatre susţin spectacole caritabile, a căror încasări merg către un fond special constituit - Fondul de Solidaritate Teatrală. De această dată, interpretul Nicu Alifantis va dona şi încasările în urma unui concert din cadrul turneului "Nicu Alifantis - 40 de ani de muzică de teatru".