Povestea de viaţă a lui Vlăduţ n-are cum să te lase indiferent. Copilul care odinioară era vioi şi plin de viaţă e palid azi şi are părul "ars" de chimioterapie, din cauza unei tumori cumplite. Are doar trei anişori şi opt luni, dar a suferit deja cât alţii într-o viaţă...
Părinţii au primit crunta veste în luna iulie, anul acesta. După răceli repetate, medicii au zis că micuţul are bronşită alergică, dar, de fapt, boala era mult mai gravă. Într-o excursie la mare, starea băieţelului s-a agravat iar el a ajuns în spital. "Ni s-a spus că e netratat şi i-a dat antibiotic cu steroizi. După 3 zile de tratament am observat o mişcare ciudată la ochiul stâng, care semăna cu un strabism, dar nu ne-am făcut probleme foarte mari. Am zis că după ce mergem acasă îl ducem la oftalmolog", povesteşte mama copilului.
Acasă însă, starea lui s-a complicat şi amândoi ochişorii au început să se mişte necontrolat. "Am fugit cu el la spital, de unde a fost trimis de urgenţă, a doua zi, la RMN, unde am primit terifianta veste: o tumoare de 5 centimetri în spatele mandibulei, cu extensie endocraniană", spune femeia.
"Bombardat" cu protoni
Tumoarea îi presa atât căile respiratorii (de acolo şi "bronşita alergică" suspectată iniţial) cât şi un nerv care i-a afectat ochii, iar pentru că micuţul risca să orbească şi chiar să paralizeze, a fost operat pe 5 august. Medicii i-au scos doar o mică parte din tumoare, cât să nu îl pună în pericol, iar după biopsie, copilul era diagnosticat cu "rabdomiosarcom embrionar stadiul patru". Adică tumoarea este una foarte agresivă, care creşte în ritm alert şi invadează ţesuturile vecine. Analizele au evidenţiat şi metastaze în coloană şi în oase, în diferite părţi ale corpului.
Chimioterapia făcută la o clinică din Germania în toate aceste luni a mai "îmblânzit" boala băieţelului. Metastazele din coloană au dispărut, dar, pentru că tumoarea trebuie totuşi distrusă, doctorii au recomandat terapia cu protoni, o metodă care omoară practic celulele canceroase şi reduce la minim efectele secundare, în Elveţia.
Dor de casă
Aşa că săptămâna trecută, Vlăduţ a lăsat patul de spital din Germania pentru cel de la Institutul elveţian Paul Scherrer. Cu o "escală" acasă, la Oradea, unde primul lucru pe care l-a făcut a fost să fugă la jucăriile lui. "N-a avut răbdare nici să-l dezbrac, că a fugit în camera lui, de unde n-a mai vrut să iasă toată ziua. Când l-am chemat la masă a zis: "Mami, lasă-mă cu prostiile astea, că eu sunt ocupat şi am treabă, mă joc în camera mea"", rememorează mama emoţionată.
Protonoterapia va dura aproximativ 7 săptămâni. Cinci zile pe săptămână, micuţul e sedat câte o oră pe zi, ca nu cumva să se mişte în timpul în care protonii îi "bombardează" tumoarea. Prima şedinţă a avut loc miercuri, iar copilaşul a trecut cu bine de ea.
Întreg tratamentul este foarte obositor, mai ales că, în paralel, va face în continuare şi chimioterapie, în weekenduri...
Donaţi aici!
Ca şi cum chinurile fizice ale micuţului nu ar fi de ajuns, familia se confruntă acum cu o altă greutate: în cel mai scurt timp trebuie să plătească pentru tratamentul la institutul elveţian 30.000 de euro, sumă pe care nu are de unde să o scoată. Cum acest gen de tratament nu e decondat prin Casa de Asigurări de Sănătate, deocamdată familia a dat doar un avans. Ca norocul, medicii elveţieni i-a mai păsuit pe părinţi, până la finalizarea tratamentului, numai că timpul trece repede.
Ajutaţi de prieteni, disperaţi, părinţii lui copilului îi roagă pe toţi să ajute cu cât pot pentru ca băieţelul lor să aibă o şansă la viaţă.
Primii care au răspuns apelului sunt baschetbaliştii de la CSM Oradea care sâmbătă seară vor juca pentru el. La partida cu BCM U Piteşti, care va începe la ora 19 la Arena Antonio Alexe, organizatorii au prevăzut 5 urne (una fixă şi patru mobile), care se vor afla în tribună, unde spectatorii vor putea să doneze orice sumă de bani. În schimb, ei vor primi pliante cu Vlăduţ şi calendare cu echipa, pe care se află şi poza micuţului. De altfel, intrarea la meci va fi gratuită, tocmai pentru a-i face pe orădeni să facă donaţii, oricât de mică ar fi suma.
Şi dumneavoastră puteţi să ajutaţi la salvarea micuţului, donând oricât. Pentru că viaţa unui om nu ar trebui să valoreze 30.000 de euro!