Specializat în fotografierea naturii, mai ales a peşterilor, artistul orădean Andrei Posmoşanu reuşeşte să o surprindă în toată splendoarea ei.
Obiectivul lui ajunge acolo unde oamenii de rând nu văd, iar pozele sale, care au apărut în publicaţii ca National Geographic, îl recomandă printre cei mai buni fotografi de natură.
Speologul fotograf
Andrei Posmoşanu (foto) s-a apucat de speologie în ‘82, iar în ‘94 punea "piatra de temelie" a Federaţiei Române de Speologie, alături de cunoscutul Viorel Lascu. Acum, la 49 de ani, administrează o firmă specializată în echipamente speo şi e la fel de pasionat, coordonând în paralel şi revista de specialitate Speomond. "Mi-a plăcut mereu să fac poze, dar nu întotdeauna a fost aşa de uşor. Era aparatelor digitale a produs "declickul"", povesteşte el.
Andrei nu iese din casă fără aparat. "Echipat" cu un Canon 50D, primit de la Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă, a reuşit adevărate capodopere atât în aer liber, dar mai ales în peşteri din întreaga ţară. A strâns premii cu care se mândreşte, are la activ câteva expoziţii, dar şi apariţii în reviste consacrate, ca National Geographic. "Îmi place să fur timpului o fracţiune de secundă. Uneori, pentru o poză, mă duc de 10 ori în acelaşi loc. Există şi reversul medaliei, că "o experienţă reuşită nu trebuie repetată"", afirmă artistul, subliniind că, mai ales în peşteri, contează munca în echipă: "De multe ori o poză reuşită se datorează celui care-mi cară bagajele"...
Sacrificii şi satisfacţii
Acum câteva luni, a stat şi 4 ore pentru a poza, la intrarea în peştera Fânaţe, câteva picături de apă şi formaţiuni de gheaţă. "Erau atât de spectaculoase, că nu mi-am dat seama cum a trecut timpul", explică el.
Dar nu toate "turele foto" se lasă cu "minuni", dimpotrivă, uneori îi pun în pericol viaţa. Odată a stat blocat peste 10 ore în subteran, după ce zăpada de pe un versant s-a topit iar el şi echipa au fost prinşi de viitură. Altădată, când a observat un pui de urs, l-a urmărit mult ca să îl pozeze cât mai de aproape. Ursoaica l-ar fi sfâşiat dacă l-ar fi simţit.
Orădeanul recunoaşte că pasiunea lui cere şi sacrificii, mai ales financiare, dar ele sunt prea puţine comparativ cu satisfacţia pe care i-o oferă. "Preţul e că nu am renovat baia şi poate că mi-am privat copilul de anumite lucruri", spune el. Şi mai are o tristeţe: că tot mai mulţi vandali distrug peşterile, spărgându-le chiar şi cu barosul sau umplându-le de PET-uri. Sunt cicatrici adânci, care vindecă greu rănile naturii pe care el o caută vie...