Tinerii pictori orădeni îşi prezintă lucrările. Asociaţia Kiwanis Art Oradea în parteneriat cu Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Facultăţii de Artă a Universităţii Oradea organizează vineri, de la ora 17:30 pe culoarul din zona cafenelelor Pellini - Violet Cafe vernisajul expoziţiei de pictură "Vernifera".

Expoziţia va avea loc în perioada 22 - 23 februarie şi va reuni lucrări ale tinerilor artişti plastici orădeni: Dorina Bogdan, Cristina Costolaş, Andrei Curta, Remus Ilisie şi Ioana Klein.

Lucrările care vor fi expuse încearcă să transmită prin mijloace specifice întrebări esenţiale ale spiritualităţii artistice precum: Cine sunt eu?, Cine suntem noi? şi Cât din profunzimile fiinţei poate fi explorat artistic?