Încă o premieră a Teatrului Regina Maria s-a încheiat în aplauze furtunoase. Şi n-au fost gratuite. Descris ca o demonstraţie despre cum autorităţile încearcă să controleze individul, "Zbor deasupra unui cuib de cuci" a fost pus în scenă, pentru prima oară la Oradea, sâmbătă seară, în faţa unei săli pline, în regia lui Marius Oltean şi scenografia Oanei Cernea.
Mai bine la puşcărie
"Zbor deasupra unui cuib de cuci" este o celebră piesă scrisă de Dale Wasserman după romanul cu acelaşi nume a lui Ken Kesey, jucată cu succes pe Broadway, transpusă şi pe peliculă într-un film apărut 1975 şi distins cu cinci premii Oscar. Piesa începe cu imaginea unui spital de nebuni, unde un grup de pacienţi cu probleme, internaţi fiindcă nu "au putut trăi după regulile societăţii", îşi primesc cuminţi ordinele, medicamentele şi pedepsele de la sora şefă Ratched (Ioana Dragoş Gajdo, actriţă nominalizată la Premiile UNITER pentru rolul din Scripcarul pe acoperiş), ca şi cum le-ar merita, crezând motto-ul sorei diabolice, că e "spre binele lor".
Ca un erou salvator apare Randle Patrick McMurphy (Richard Balint), un şmecheraş recidivist care, vrând să evite cinci luni de închisoare, se dă nebun. Din primele contacte cu lumea din sanatoriu, realizează că nu problemele psihice îi distrug pe cei internaţi, ci tratamentele şi tortura continuă la care aceştia sunt supuşi, tolerată de un medic mai mult absent.
Cine e nebunul?
Pe scenă apar personaje "colorate", care introduc spectatorii în spitalul de nebuni. Unul dintre ele e Billy Bibbit (Ciprian Ciuciu) un tânăr complexat de mama sa, care îşi doreşte aprobarea şi iubirea ei şi care se bâlbâie întruna nefiind sigur de nimic. Altul e Marele Şef Indian Bromden, care după torturi, se preface surdo-mut, de fapt un mecanism de apărare.
Întregesc povestea alte personaje precum Dale Harding (Petre Ghimbăşan), un bărbat nesigur şi obedient, Martini (Sebastian Lupu), care avea un prieten imaginar, colonelul Scanion (Ion Abrudan), care croia într-una o "bombă" menită să distrugă lumea, dar şi un pacient lobotomizat, care completează imaginea de groază a sanatoriului. Cu ajutorul lui McMurphy, pacienţii încep şi ei să realizeze că presupusa lor nebunie e una mai mult indusă, iar că tratamentele le fac mai mult rău decât bine. Totuşi, nu reuşesc să-i ţină piept sorei Ratched, care îi "dresa" mereu cu expresia: "Să fiţi cuminţi, băieţi! Să fiţi cuminţi!", dar îi şi supunea la şocuri electrice dacă greşeau.
Mai bine mort...
În cel de-al doilea act, asuprirea autorităţilor e portretizată de povestirea Marelui Şef indian, care spune că "maşinăria" îl blegeşte pe om, îl supune şi îi fură stilul de viaţă. Iar că libertatea o au gâştele, cele care, după cum spunea un vechi cântec indian pe care îl îngână toţi, zboară în lumea largă şi "deasupra unui cuib de cuci".
Finalul spectacolului, unul care le-a adus multor spectatori lacrimi în ochi, a fost unul tragic: tânărul Billy Bibbit, speriat că va fi turnat mamei că şi-a pierdut virginitatea cu o prostituată, se sinucide, iar sora Ratched dă vina pe McMurphy, care, într-un acces de furie o strânge de gât. Atât aştepta aceasta pentru a ordona ca şmecheraşul cu suflet bun, care ajunsese ataşat de toţi "nebunii", să fie lobotomizat. Pe o muzică ce dă fiori, bătrânul indian decide să-l sufoce pe MyMurphy, căci oricum "acesta nu mai e el", iar apoi fuge spre libertate, încurajat de toţi ceilalţi.
Gesturile şi ticurile personajelor, dar şi multe dintre replicile lor ascund simboluri bine definite în spectacol. Şi datorită jocului actoricesc, piesa a reuşit să-i marcheze pe spectatori, care, la final, au aplaudat minute în şir reprezentaţia dată de actorii teatrului orădean.
Următoarea reprezentaţie va avea loc în data de 8 aprilie, de la orele 19. Biletele au fost puse deja în vânzare, la Agenţia teatrului şi pe site-ul www.biletmaster.ro.