Alba Iulia se pregătește pentru unul dintre cele mai tensionate 1 Decembrie din ultimii ani. Premierul Ilie Bolojan va participa la parada militară, în timp ce George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă, prezenți și ei în oraș de Ziua Unirii, și-au mobilizat susținătorii pentru întâlniri programate în zone și momente diferite.

Paradă cu peste 1.000 de militari

Premierul Ilie Bolojan urmează să participe la ceremonia militară cu defilare de trupe și tehnică de luptă organizată de 1 Decembrie, la Alba Iulia. Alături de el, din partea Statului Român, în data de 1 decembrie, va fi prezent și președintele Senatului, Mircea Abrudean. 

La parada care va începe la ora 14, vor participa peste 1.000 de militari, 18 detașamente cu mijloace terestre (vehicule de luptă VAMTAC și JLTV, complexe de artilerie antiaeriană și terestră GEPARD, HIMARS, și LAROM, transportoare PIRANHA III și PIRANHA V, tehnică aparținând unităților de sprijin logistic, autospeciale de intervenție ale celorlalte structuri din Sistemul Național de Apărare și ale organizației Crucea Roșie Română), elicoptere IAR 330 M, IAR 330 PUMA „SOCAT” și avioane F-16 Fighting Falcon ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

De asemenea, din dispozitivul de defilare vor face parte militari și tehnică de luptă din Polonia, din cadrul structurilor aliate aparținând Brigăzii Multinaționale Sud-Est.

Suveraniştii se strâng şi ei

În oraș se află deja delegațiile AUR, care își desfășoară congresul național cu o zi înaintea sărbătorii, ceea ce garantează prezența unui număr însemnat de membri și simpatizanți. George Simion estimează că marșul organizat de partid pe 1 Decembrie ar putea aduna aproximativ 11.000 de participanți, traseul acestora traversând zona centrală și Cetatea Alba Carolina, conform G4media.

Şi Călin Georgescu va fi la Alba Iulia de Ziua Unirii. Aflat sub control judiciar, a notificat Poliția în legătură cu intenția sa de a participa la o întâlnire cu susținătorii. Transportul acestora este organizat inclusiv cu autocare venite din București, coordonate de Rizia Tudorache, fost ofițer de armată și ex-șef de serviciu în SPP, potrivit Alba24.ro.

Pentru a evita suprapunerea cu punctele de întâlnire ale participanților la Marșul Unirii, locația anunțată inițial pentru întâlnirea cu Georgescu a fost mutată de la Obelisc la Monumentul Unirii, o zonă mai permisivă din punctul de vedere al controlului mulțimii.

La Alba Iulia este așteptată și Diana Șoșoacă, care a transmis public că prezența premierului în oraș ar putea genera reacții puternice în rândul participanților. Într-un podcast, aceasta a avertizat că nemulțumirile acumulate la nivel social s-ar putea reflecta și în stradă, conform cluj24.ro.

În acest context, forțele de ordine au pregătit unul dintre cele mai extinse dispozitive de securitate ale ultimilor ani. Aproximativ 1.000 de jandarmi, polițiști și pompieri militari vor fi în teren pe durata evenimentelor, iar Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei a fost trimisă de la București pentru întăriri. Jandarmeria anunță peste 650 de efective prezente în oraș, dublu față de anii precedenți.

Surse citate de G4Media.ro arată că pentru a evita situaţiile de risc, s-a dispus și o mobilizare discretă a serviciilor de informații și protecție, care au constituit echipe operative ce vor monitoriza îndeaproape desfășurarea manifestărilor.