Mai mulţi elevi şi studenţi din Oradea au participat în iunie şi iulie la o şcoală de vară şi la un curs online în cadrul cărora au învăţat ce înseamnă un cetăţean activ în Uniunea Europeană, care sunt şi ce rol au instituţiile din cadrul acesteia și au discutat cu mai mulți specialiști care lucrează la instituțiile din subordinea uniunii precum și în cadrul altor instituții care lucrează cu UE. 

Cele două activităţi au fost organizate de Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, lectorul universitar Alina Brihan fiind coordonatorul acestor programe de tip Jean Monnet, finanțate prin Erasmus +. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, școala de vară s-a intitulat "Tineri informaţi & implicaţi în guvernanţa multinivel a Uniunii Europene" şi a avut loc în perioada 11 şi 15 iulie, timp de şase ore pe zi, şi s-a adresat liceenilor din Oradea. Au participat adolescenți de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Colegiul Naţional "Iosif Vulcan", Liceul de Arte, Colegiul Economic "Partenie Cosma", Liceul Teoretic Baptist "Emanuel" şi Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul".

Cursul intensiv s-a numit "Cunoaştere, participare şi influenţare a procesului decizional european" și s-a desfăşurat în format online. Acesta a avut patru module de curs, de câte 4 ore fiecare, desfăşurate în perioada iunie – iulie. Acesta s-a adresat exclusiv studenţilor de la celelalte 14 facultăţi ale Universităţii din Oradea (Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării fiind facultatea organizatoare).

Cei aproximativ 100 de elevi şi de studenţi au avut parte de cursuri interactive, susţinute de lector universitar dr. Alina Brihan şi de conferenţiar universitar dr. Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării şi membru în Modulul Jean Monnet. 

Temele abordate, adaptate specificului grupului ţintă al fiecărei categorii de evenimente, au vizat: procesul decizional european, instituțiile subordonate din Uniunea Europeană, guvernanţa multinivel a Uniunii Europene, procesul de formulare şi implementare a politicilor europene, finanţările europene, exerciţiul guvernanţei naţionale şi locale româneşti, transpunerea dreptului UE în legislaţia românească, cetăţenie naţională şi europeană activă, lobby la instituţiile europene, rolul media în procesul de consolidare a poziţiei României pe drumul european.

„În Anul European al Tineretului, prin intermediul celor două evenimente pe care le-am organizat ne-am dorit să aducem Uniunea Europeană mai aproape atât de studenţi, indiferent de domeniul în care aceştia se specializează, cât şi de elevi. Scopul nostru a fost să le transmitem informaţii şi să le facilităm întâlnirea cu specialişti şi cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai autorităţilor publice locale şi centrale din România, pentru ca ei să dobândească cunoştinţe care să le permită să devină cetăţeni activi, la nivel local, naţional şi european, în domeniile lor de competenţă", a declarat Alina Brihan, coordonatorul celor două evenimente.

„Cele două activităţi au înregistrat un succes peste aşteptările noastre, participanţii dovedindu-se receptivi şi reuşind să acumuleze informaţii valoroase despre Uniunea Europeană şi să le fructifice în aria specialităţii lor, obiectiv urmărit de proiectul desfăşurat, şi anume diseminarea valorilor europene şi la specializări şi programe care nu studiază în mod specific Ştiinţele Politice şi Studiile Europene", a declarat conferenţiar univ. dr. Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării.

În cadrul taberei şi cursului intensiv au fost invitaţi să le vorbească tinerilor mai mulţi specialişti care lucrează în instituţiile din subordinea Uniunea Europene ori în unele care lucrează intens cu reprezentanţii UE.

Este vorba despre: Dorina Năstase – coordonator planificare comunicare politică în cadrul DG Communication, Comisia Europeană; Daniel Buda - europarlamentar; Cătălina Ficuţ – şef de cabinet al unui deputat român, Parlamentul European; Codruţa Filip – consilier politic în cadrul Grupului S&D al Parlamentului European; Conferenţiar univ. dr. Melania Ciot – Reprezentant Special al Guvernului României pentru Relaţia cu Parlamentul European pentru perioada în care România deţinea Preşedinţia Consiliului UE; Raluca Anghel – fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei României la Consiliul UE şi fost şef de cabinet al unui europarlamentar român); despre atribuţiile Camerei Deputaţilor şi Senatului în procesul decizional naţional şi european au vorbit conferenţiar univ. dr. Vasile – Aurel Căuş, deputat; profesor univ. dr. Adrian Hatos, senator; Ciprian Hora – consilier parlamentar, Senatul României; despre sursele şi destinaţiile fondurilor europene, despre Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027, dar şi despre principiile cheie în pregătirea, evaluarea şi implementarea de proiecte au vorbit Anamaria Magri Pantea - fondatoarea şi consultantul principal al Ascend Consulting, Malta; despre Conferinţa privind Viitorul Europei Eliza Vaş – expert în cadrul Institutului European din România; despre cum se face lobby la instituţiile europene Anca Toma – director executiv al European Patients’ Forum, Belgia; dar şi Raluca Anghel – în prezent director însărcinat cu Afacerile Externe şi Relaţiile cu Industria, Natural Diamond Council, Marea Britanie; despre platforme media româneşti dedicate afacerilor europene şi relaţiilor internaţionale Robert Lupiţu - redactor - şef Calea europeană; despre guvernanţă şi diplomaţie Mioara Pituţ - consilier diplomatic, secţia politică, ambasada României din Atena, şi fost diplomat la ambasadele României din Paris şi Haga; Octavian Haragoş – jurnalist DIGI 24 şi fost consilier la ambasada României din Roma; despre exerciţiul guvernanţei locale, despre strategii de dezvoltare durabilă şi despre importanţa atragerii de fonduri europene în mediul urban şi rural; Arina Moş – viceprimarul Municipiului Oradea; Cristian Buzlea - directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bihor; Oana Nicula – expert în accesarea şi implementarea proiectelor cu fonduri europene, Consiliul Judeţean Bihor; despre comunicare instituţională în administraţia publică locală Claudia Bonchiş şi Mirela Macra - consiliere în cadrul biroului de presă al Primăriei Municipiului Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!