Oradea va găzdui, pe 1 iunie, o nouă ediție a „Cursei Rățuștelor”, unul dintre cele mai simpatice evenimente caritabile ale verii, în cadrul căruia 10.000 de rățuște numerotate vor fi lansate pe Crișul Repede. Participanții pot „adopta” o rățușcă pentru 20 de lei, iar banii strânși vor fi direcționați către proiecte locale dedicate copiilor, educației și persoanelor vulnerabile.

Rățuște în competiție

10.000 de rățuște din plastic vor lua startul, pe 1 iunie, pe Crișul Repede, în cadrul unei noi ediții a „Cursei Rățuștelor”, eveniment caritabil organizat de Rotaract Club Oradea alături de familia Rotary Bihor.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, evenimentul se va desfășura în zona Parcului Libertății, pe malul drept al Crișului Repede, începând cu ora 12, iar rățuștele vor fi lansate pe apă la ora 16 de pe Podul Intelectualilor. Accesul publicului este gratuit.

Conceptul este simplu: orădenii care vor să susțină campania pot „adopta” una sau mai multe rățuște, fiecare în schimbul unei donații de 20 de lei. Fiecare rățușcă primește un număr unic, iar primele ajunse la linia de sosire, amenajată în apropierea Podului Ladislau, aduc premii celor care le-au adoptat. Pe site-ul oficial al campaniei, organizatorii precizează că toate fondurile strânse sunt direcționate către cauze locale.

Pentru școli și copii vulnerabili

Cauza principală a ediției din acest an este „Educație prin mișcare”, proiect prin care organizatorii vor să doteze școli cu mese de tenis de masă, pentru a încuraja elevii să facă mai multă mișcare. Pe site-ul campaniei, inițiatorii arată că tenisul de masă dezvoltă coordonarea, reflexele, concentrarea și rezistența mentală, fiind o alternativă sănătoasă într-o perioadă în care copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor.

Orădenii pot alege, însă, ca donația lor să meargă și către alte două cauze sociale. Proiectul „Dă aripi copiilor cu dizabilități” urmărește construirea unei locuințe protejate pentru tinerii cu dizabilități rămași fără sprijin familial, iar campania „Când sărăcia îți smulge copilăria din brațe” vizează sprijinirea mamelor aflate în dificultate și protejarea copiilor vulnerabili, pentru a preveni separarea familiilor.

„Prin fiecare rățușcă adoptată, participanții contribuie direct la schimbări reale, demonstrând că gesturile mici, atunci când sunt făcute împreună, pot avea un impact mare”, au transmis organizatorii.

Premii și activități pentru copii

Potrivit comunicatului, primele 50 de rățuște ajunse la linia de sosire vor aduce premii participanților. Marele premiu anunțat de organizatori este un iPhone 17 Pro, iar lista premiilor include, între altele, abonamente la Waves Festival, invitații la aquapark, acces la terenuri de padel, un weekend la munte, mese în oraș și vouchere oferite de localuri și firme din Oradea și împrejurimi.

Pe lângă cursa propriu-zisă, evenimentul va avea și activități pentru copii, între care pictură pe față, pictat pe tricouri, jocuri și zone de relaxare. Atmosfera va fi completată de un concert live susținut de Roxana Mureșan și Ovidiu Lazăr.

Cursa Rățuștelor este prezentată de organizatori drept „una dintre cele mai mari curse caritabile din România” și „una dintre cele mai vesele și așteptate” acțiuni caritabile din Oradea. Pe site-ul oficial, Rotaract Oradea precizează că rățuștele nu vor fi înmânate participanților, adopția fiind simbolică, iar după cursă acestea vor fi colectate și reutilizate la edițiile viitoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!